Skip to main content

management

    • Top Manager sau antreprenor?

      Aţi mers vreodată la un interviu şi vi s-a adresat acea întrebare clasică, atât de cunoscută: “Unde te vezi peste 5 ani?” Dincolo de faptul că a devenit un clişeu care ridică uneori un scut de protecţie celor cărora le este adresată tocmai pentru că este mult prea des utilizată în forma aceasta, raspunsul la aceasta întrebare ne poate arăta dacă (sau poate arăta recruiterului) locul nostru este sau nu în acea companie.

    • Networking pentru introvertiți

      Am aflat cât de important e networkingul încă de la începutul carierei mele – şi tot atunci mi-am descoperit şi aversiunea naturală faţă de aşa ceva. La vremea aceea, eram proaspăt absolventă şi lucram de puţină vreme în divizia de planificare strategică a unei companii cu o cifră de afaceri de 10 miliarde de dolari.

    • Cinci lecții de învățat de la Oameni care au schimbat lumea

      În ultimul deceniu lumea a trecut prin schimbări dramatice şi prin crize care parcă nu se mai terminau. E drept, am văzut cum milioane de oameni sunt propulsaţi din pragul sărăciei direct în rândurile clasei mijlocii, dar continuăm să avem aceleaşi probleme grave, precum creşterea incidenţei multor boli, recesiunea economică şi instabilitatea financiară. Aşa că avem nevoie de lideri care sunt dispuşi să se ocupe de aceste probleme şi să le rezolve. Iar asemenea lideri există.

    • Managementul echipei: o abordare individuala sau colectiva?

      Nu exista nici un lucru sau persoana care sa poata evolua de unul singur. Nici macar un sportiv. Performanta este o actiune colectiva si este o consecinta a unei interactiuni dintre mai multe persoane sau lucruri. Performanta inseamna cel mai bun rezultat obtinut de un sistem iar un sistem inseamna mai multe parti interdependente. Chiar si sportivii la probe individuale se antreneaza impreuna cu alti sportivi, ca sa aiba o referinta despre el si colaboreaza cu alte persoane pentru a fi intr-o forma maxima la intrecerea la care participa: antrenor, maseur, public…In sportul performanta colaborarea este una  dintre principalele competente care face diferenta intre performanta si nonperformanta. Insa in lumea de afaceri, managementul este frecvent privit ca o abordare individuala.

    • Leadershipul a murit! Trăiască noul leadership!

      Unul dintre cele mai provocatoare discursuri pe care le-am auzit anul acesta la Hart HR Strategic Conference, aflată la cea de a treia ediţie, a fost cel al maghiarului Zsolt Feher, un expert în afaceri internaţionale şi sisteme de evaluare. Titlul apocaliptic dat de Feher, un domn în costum negru şi ochelari cu rame goase - pe care l-aş fi crezut dacă mi-ar fi spus că este rock star – a avut darul să mă neliniştească numai până la prezentare, căci explicaţiile au venit imediat. 

    • FEEDBACKUL, o chestiune de EQ

      Managerii au intenţii bune când oferă feedback, însă oricât de firesc ni se pare actul comunicării, organizaţiile au mari probleme când şeful trebuie să dea un răspuns adecvat subalternilor. Feedbackul este dificil de dat şi dificil de primit, motiv pentru care îl evităm până când nu mai avem încotro. 

    • Richard Branson: Leadership şi management

      Ador aventura, aşa că mi-a plăcut întotdeauna job-ul meu de antreprenor. Provocările sunt diferite în fiecare zi: de la găsirea noilor investitori şi până la stabilirea parametrilor de asistenţă pentru clienţi, fiecare problemă implică un nou set de probleme şi dileme, iar soluţionarea fiecăreia dintre ele solicită fiecare strop de creativitate şi înţelegerea pe care îl putem aduna.

    • Cum iti gestionezi resursele?

      De cele mai multe ori suntem dornici sa primim feedback. Inseamna ca vrem sa constientizam perceptia celor din jurul nostru. Ne gandim la ceea ce altii vor sublinia in raport cu punctele noastre forte, comportamentele pe care ne bazam intotdeauna cand ne preocupa reusita.

    • Cauti solutii pentru a iesi din criza? Intreaba-ti angajatii!

      Criza economica a generat o presiune imensa asupra companiilor, nevoite sa reduca costurile si sa-si creasca eficienta. Una din primele masuri adoptate de managementul firmelor a fost reducerea de personal, dar aceasta s-a facut fara o analiza serioasa a impactului pe termen mediu si lung asupra moralului si, implicit, asupra eficientei angajatilor care “vor ramane” in companie.

    • Ce fac gresit managerii in comunicarea cu angajatii

      Unii manageri cred ca eficienta in afaceri nu face casa buna cu comunicarea. Altii, asociaza gresit comunicarea cu hartogaraia sau birocratia. Astfel, se explica aversiunea fata de un grad inalt de comunicare. Sunt si situatii fericite. Liderii si managerii maturi realizeaza necesitatea de a trimite si a primi informatii catre subalterni, constant. Afla cum iti poti creste eforturile in directia comunicarii (atat cea interna, cat si cea externa).

Recomandările editorilor