Am decis să scriu acest articol pentru că nu demult cineva mi-a contestat dreptul de a avea, despre coaching, o opinie diferită de opinia unor coachi atestaţi. Argumentul lui? Eu nu am o certificare în coaching.
Nici nu am nevoie de vreo certificare. Sper că-mi veţi ierta lipsa de modestie: când ajungi la nivelul de competenţă-performanţă intelectuală al unui profesor universitar specializat în ştiinţe socio-umane, poţi – şi e obligatoriu, dacă te respecţi ca profesionist – să creezi modele de lucru, nu doar să foloseşti pur şi simplu ce au creat şi furnizează alţii. Cine i-o fi învăţat coaching pe inventatorii coachingului? Câte modele de lucru din "industria" resurselor umane au fost create de, sau au fost fundamentate pe ideile publicate de, cercetători şi profesori universitari, care lucrează adesea şi practic, nu doar, aşa cum cred mulţi, teoretic sau didactic?