Sunt ani și ani! Ani mai buni și ani în care trebuie să reflectezi ca lider și să decizi dacă, întreaga ta înfăptuire necesită schimbare, ajustare sau mai multă disciplină. Am ales să vorbesc despre optimism într-un moment în care este, cred, nevoie de el. După o revigorare a economiei, auzim că întreaga Europă cochetează cu reintrarea în recesiune. Asta după eforturi mari ale fiecărei companii care, nu numai că și-a propus să supraviețuiască, dar și să depășească perioada recesiunii mai întărită și mai bine pregătită. 

România s-a transformat, în ultimii 25 de ani, dintr-o țară mai mult sau puțin prosperă într-una în care omul se chinuie să supraviețuiască de la o lună la alta. Darwinismul economic este, printre altele, factorul mutagen care și-a lăsat cel mai greu amprenta pe ADN-ul României. Nu de puține ori ne-a fost dat să ne auzim părinții sau bunicii spunând că era mai bine înainte, pe vremea lui Ceaușescu. Și ce-i drept, analizând segmentat unele probleme tindem să le dăm o dreptate. După Revoluție, traiul românului de rând a avut de suferit. Cifrele de mai jos sunt martorul definitoriu al acestei experiențe numite „trai de România”. 

Cele mai intruzive întrebări din partea angajatorului sunt acelea care țin de viața personală a candidatului sau a angajatului. Viitorul șef vrea să știe dacă ai copii, familie sau dacă aceste concepte fac parte din planurile tale pe următorii ani. Câți și, mai ales, câte dintre voi ați fost refuzați de către angajatori din cauza faptului că aveți copii sau planuri în acest sens?

Libertatea de exprimare, dreptul despre care s-a discutat în ultimele zile, dreptul pe care toţi îl abuzăm într-o formă sau alta, are consecinţe, mai mult sau mai puţin grave. Dacă ai dreptul să vorbeşti nu înseamnă că ai dreptul să jigneşti nici o altă creatură a pământului, mai ales dacă tu te consideri una inteligentă. Această libertate vine şi cu o obligaţie, cea de autocenzură. 

Împlinisem 16 ani cu o săptămână în urmă. Iarna era moale şi uscată, cum de mult nu mai ştiuse să fie. Ne bucuram fiindcă orice-ncălţăminte am fi găsit de cumpărat tot nu făcea faţă zăpezilor şi zloatei. Trăiam în comunism, iar asta e ca o lentilă de contact murdară. 

Școala ne pregătește pentru problemele și temele care se găsesc în manuale, de aceea, mai târziu, când ieșim de pe băncile ei și avem responsabilități în viața reală, suntem luați pe nepregătite și atât de derutați. Întotdeauna știm însă mai multe decât putem exprima prin cuvinte sau prin cifre, de aceea ele nu dau întreaga măsură a cunoașterii noastre. Problemele pe care le întâmpinăm în viață seamănă adesea cu cele întâlnite în arte: de cele mai multe ori sunt subtile, au o doză de ambiguitate care ne pune în dilemă și, rareori au o singură soluție corectă.

Am prieteni care încearcă să mă convingă că universul îmi poate așeza tot ce-mi doresc la picioare, dacă îmi dau voie să cred acest lucru. Eu nu reușesc. Mă zbat între a evita să mă mai întâlnesc cu ei sau a schimba ceva în felul meu critic de a gândi. Norocul meu că nu există dovezi științifice – în afară de testimonialele celor care cred în „legea atracției”‒ că e suficient să gândești pozitiv, ca să ai succes în toate ariile vieții tale. 

In ultimii ani, Romania a descoperit ceva ce Occidentul stia de doua decenii, si anume, ca nimic nu poate opri o idee incaputa pe mainile unui antreprenor social. 

Probabil ca v-ati intors din vacanta, ati despachetat si ati postat ultimele fotografii pe Facebook, cu cel mic jucandu-se la plaja „Cut the Rope 2”, pe tableta. Unii dintre voi au comandat deja rechizitele si ghiozdanul pustiului dintr-un e-shop. Nu e nimic surprinzator in faptul ca v-ati intors la serviciu, unde se discuta aprins despre cum veti creste vanzarile online sau cum veti fideliza adeptii din mediile sociale. Deci, n-ar trebui sa va mire ca dedicam editia-print a lunii septembrie, afacerilor online. 

Psihologii au ajuns la concluzia ca „brainstorming-ul” este cea mai sigura cale de a pierde idei noi. De ce? In grup, suntem nesiguri, putem sa tragem chiulul sau sa ne pierdem ideile, in timp ce le ascultam pe ale celorlalti. 

Vi s-a intamplat sa intarziati la antrenamentul de la sala ca sa raspundeti unui e-mail de la client, venit in ultimul moment? Ati fost unul dintre parintii care si-au uitat copilul in gradinita pentru ca seful a programat o sedinta in ultima clipa? E-mailurile ramase necitite va provoca o stare de neliniste, chiar si dupa o zi de lucru de 10 ore? Inseamna ca v-ati prins si voi ca echilibrul dintre munca si viata personala nu exista. 

Ești genul perfecționist? Petreci mult timp cu cizelatul, ca să fii sigur că va ieși totul așa cum îți dorești? Îți stabilești standarde ridicate și te dai peste cap ca să le atingi, alocând mult timp și energie pentru a le depăși? Ai o obsesie pentru a face lucrurile impecabil, care te obligă să verifici totul, o dată și încă o dată, fără să să te poți abține să mai îmbunătățești câte ceva?

Deunăzi, m-am întâlnit cu niște prieteni și dintr-una într-alta, a venit vorba despre „efectul fluturelui”, o expresie care aparține matematicianului american, Edward Lorenz, și care exprimă plastic puterea unei acțiuni aparent minore. Pentru cei care nu știu, în timpul măsurătorilor sale, Lorenz a observat că în meteorologie, cea mai mică schimbare față de condițiile inițiale conduce la rezultate complet diferite, un efect întâlnit și în teoria haosului. „Un fluture care dă din aripi în Hong Kong, poate schimba direcția unei tornade din Texas.”

Ce este strategia? Un simplu plan?

E ca atunci când forțele armate își aleg terenul înainte de a se confrunta cu inamicul? E modul în care ne propunem să atingem o țintă? E poziția pe care o adoptăm? Se referă la perspectivă, la punctul de vedere asumat asupra unei chestiuni și la deciziile și acțiunile care decurg din însușirea acelui punct de vedere? E tiparul pe care îl respectăm în toate acțiunile noastre? Să urmărim și să copiem mișcările unui competitor, e tot o chestiune de strategie?

A ajuns motivaţionalul să fie ieftin ca braga, pentru că se găseşte pe toate gardurile: tipografiile tipăresc cărţi de dezvoltare personală cu un flux demn de anii de glorie ai printului, iar din marii clasici a rămas pentru publicul larg acest share al citatului. Scos din context, romanţat de autorul de share, dacă e nevoie, completat chiar cu un panseu, pentru a accentua ideea; care e despre ceva melodramatic, de cele mai multe ori – adultere, trădări, invidii, mari reveniri, mici eşecuri cotidiene, umori...

Străinii pe care îi întâlnesc de regulă în România sunt managerii din companiile multinaționale sau specialiștii atrași de oportunitățile legate de carieră, de pachetul salarial și de posibilitatea unui nivel de trai mai ridicat – multe cheltuieli legate de cazare, sănătate, educație și familie le sunt acoperite de firmă. Foarte puțini vin cu gândul de a începe o afacere aici – pe câțiva dintre antreprenorii-expați îi veți cunoaște și voi în paginile ediției de mai a revistei Cariere, așa cum veți afla și motivația lor de a face business în România.

Ziua Europei, pe care o sărbătorim în luna mai, comemorează momentul istoric din 1950, când ministrul francez de externe, Robert Schuman, a prezentat o propunere privind o nouă organizare a statelor în Europa, o alianță economică gândită cu scopul întreținerii și dezvoltării unor relații pașnice. Cunoscută sub numele de „Declarația Schuman“, propunerea este considerată a fi actul care a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a lansat în luna martie o campanie menită să identifice modele care să le încurajeze pe tinere să urmeze o carieră în domeniul IT. Bruxelles-ul semnalează cifre îngrijorătoare în economia digitală, care arată că doar 9 din 100 de dezvoltatori de aplicaţii sunt femei. Numărul de absolvente de studii informatice este în scădere: doar 3% sunt femei faţă de 10% bărbaţi. Forţa de muncă feminină în domeniul IT&C este mai mică cu 30%.

Cel mai surprinzător exemplu în materie de inovaţie în organizaţii vine de la retailerul online Zappos, al cărui CEO, Tony Hsieh, a renunţat la funcţie şi a început să introducă în firmă „managementul- zero”. Vă rog, citiţi încă o dată: omul a renunţat să mai fie şef şi a cedat puterea angajaţilor – cu scopul mărturisit de a păstra în organizaţie spiritul viu al unui start-up.

Am întâlnit două tipuri de şefi: unii convenţionali şi alţii neconvenţionali, ambele uşor de recunoscut. Cei convenţionali, conştienţi de greutatea rolului lor, au mai mereu uşa închisă sau o asistentă eficientă care-ţi blochează accesul în sanctuarul lor.