Skip to main content

Paul Barbu

    • NSA-ul suflă în ceafa angajaţilor români. Cine sunt privaţii cu nivel de securitate foarte ridicat



      Reţele de zeci sau sute de milioane de clienţi americani sunt monitorizate de o mână de români special antrenaţi pentru aşa ceva. La rândul lor,  pentru a putea face acest lucru, aceștia sunt verificaţi de National Security Agency (NSA) şi monitorizaţi constant pentru a nu accesa şi „scurge” anumite informaţii pe care le au la un clic distanţă. Este vorba despre o parte din inginerii Alcatel-Lucent România. Despre activitatea lor şi cum le stă în spate Uncle Sam cu ochiul său vigilent, ne-a povestit Liviu Giurgiu, şeful site-ului Alcatel-Lucent Timişoara. 
    • Companiile îşi pregătesc angajaţii încă de pe băncile facultăţii

      Companiile mari din domeniul tehnologiei investesc tot mai mult în facultăţile de profil pentru ca, mai apoi, să poată recruta oameni cât mai pregătiţi pentru noile joburi pe care le oferă. Astfel, Alcatel-Lucent România deschide la Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnica din Timișoara (UPT) un Laborator LTE dedicat studenților din anii terminali. Investiţia se ridică la 200.000 de euro.
    • Bărbaţii, mai dornici de shopping online decât femeile

      O treime dintre bărbaţi au achiziționat cel puțin un produs sau serviciu online, în ultimele 12 luni, față de 29% dintre femei, potrivit unui studio realizat de GfK. În ultimul an, doar 31% dintre români au făcut cumpărături în mediul virtual, cu diferențe semnificative între segmentul de până în 45 de ani și cei care au depășit această vârstă. 
    • Aplicaţia care previne accidentele şi te ajută la cumpărături



      Telefonul a devenit atât de util în viaţa de zi cu zi încât ne poate aduce o mulţime de beneficii, mai ales dacă avem instalate aplicaţii care, fără să ştim, ne pot salva viaţa. SafeDrive este aplicaţia a doi români, Tudor Cobâlaş şi Eduard Alexandrian, care, pe lângă faptul că are grijă de viaţa ta, te şi ajută cu reduceri la shopping. Revista Cariere a stat de vorbă cu Tudor Cobâlaş, unul din cofondatorii acestui start-up românesc.  
    • Virusul care vă lasă fără telefon

      Un virus de tip ransomware, care solicită o răscumpărare de 500 de dolari pentru deblocarea terminalelor blocchează telefoanele a mii de utilizatori ai sistemului de operare Android, potrivit Bitdefender. Compania a detectat săptămâna trecută peste 15.000 de e-mail-uri de tip spam ce conțin fișiere sau arhive de fișiere infectate, originare de la servere localizate în Ucraina. Dintre acestea mai mult de 1000 țintesc utilizatori români.
    • Complexitatea taxelor, „boala cronică” a antreprenorilor



      Se spune că de moarte şi de taxe nu scapă nici un om. Se pare că această regulă este valabilă si în cazul firmelor, mai ales în România unde nivelul şi complexitatea taxelor sunt destul de ridicate. Astfel că, 60% dintre antreprenorii locali consideră că simplificarea regulilor fiscale şi a reglementărilor referitoare la calcularea obligaţiilor fiscale este cea mai importantă iniţiativă pentru susţinerea lor, potrivit studiului „Antreprenorii vorbesc”, publicat de EY România. 
    • Pionierii români în IoT. Startup-ul care răzbeşte eşecul



      Este unul dintre puţinii antreprenori specializaţi pe Internet of Things (IoT) din România, iar startup-ul său a început deja să dezvolte soluţii pe această parte a tehnologiei. Având o companie la început, într-o ţară care nu are antreprenoriatul prea dezvoltat, Dragoş Muşetescu a trecut prin cele mai dificile probleme (asemeni lui Steve Jobs, a fost dat afară din propria firmă) până a ajuns să-și angajeze cei mai buni oameni. Muşetescu este CEO-ul Restack, o companie care face primii paşi în vasta lume a Internetului Lucrurilor. 
    • Chinurile angajatului român: datoriile duble faţă de salariu şi ruşinea

      În ultimii ani preţurile au crescut, dar salariile au rămas cam la acelaşi nivel, dacă nu chiar au scăzut. Influenţele economice externe au jucat un rol destul de important în destabilizarea bugetelor familiale. Dar pe lângă aceşti factori, chiar şi membrii familiilor şi-au “sabotat” singuri împărţirea bugetelor printr-o proiectare greşită a lor sau chiar prin lipsa unui plan pentru ele. Sunt câteva din concluziile la care au ajuns specialiştii în urma cercetării online iVox “Cum reacționați în situații financiare dificile?”. 
    • “Misterul” numărului 10 pe YouTube

      Trei tineri, Chad Hurley, Steven Chen și Jawed Karim, lansau, în urmă cu 10 ani, YouTube. Aparent, aceştia voiau să arate prietenilor niște clipuri filmate la o petrecere, dar adevărata lor sursă  de inspirație a fost incidentul lui Janet Jackson de la finala Super Bowl din 2004. Aşa se face că, în februarie 2005, lansau domeniul youtube.com, iar în luna mai a aceluiași an prima variantă (beta) a serviciului YouTube. Apoi, 20 de luni mai târziu, în octombrie 2006, YouTube era preluat de Google. 
    • 2017, anul de răscruce pentru marile companii

      Anumite întreprinderi mari de interes public  trebuie  să întocmească o declarație nefinanciară care să conțină informații privind aspectele de mediu, sociale și de personal, cele legate de respectarea drepturilor omului, combaterea corupției și a dării de mită, din 2017, potrivit unei directive europene, citate de Alinei Sima, Manager, Risk Assurance responsabilă de serviciile de sustenabilitate, PwC România.
    • Tinerii cu care lumea se mândrește

      Un tânăr a obținut locul intâi la ediția din acest an a Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) pentru invenția sa, un sistem de admisie a aerului din cabinele de avion pentru îmbunătățirea calității aerului și reducerea transmiterii bolilor. Este vorba despre Raymond Wang, în vârstă de 17 ani, din Canada. 
    • Românul prinde apetit la shopping

      Posesorii de Bonus Card au cheltuit cu 10% mai mult anul acesta, în săptămâna dinaintea Paștelui, decât anul trecut, volumul total al tranzacțiilor urcând la 6,46 milioane lei, de la 5,9 milioane lei, potrivit unei informări venite din partea Garanti Bank.  
    • Un nou portal de joburi

      EuroGsm a lansat propriul portal de job-uri, cariere.eurogsm.ro, și se așteaptă să primească, în medie, 2.000 de aplicații în fiecare lună, a anunţat astăzi compania. Cei interesați pot căuta job-ul dorit în funcție de oraș, nivel de experiență, departament sau locul unde se desfășoară munca, platforma fiind una intuitivă. 

Recomandările editorilor