Skip to main content

Paul Barbu

    • Afacerile de familie, o corporaţie la nivel micro

      Afacerile de familie care pot integra elementele practice cu inovaţia, strategia şi spiritul comercial, dar grija faţă de valorile familiei sunt cele care înregistrează cel mai mare succes, se arată în ultimul studiu al EY şi Kennesaw State University's Cox Family Enterprise Center.
    • Software-ul, vântul schimbării „din clouds”




      Instalarea erei digitale este o chestiune iminentă, fie că ne place sau nu. Cum ne adaptăm la ea şi ce strategii abordăm depinde doar de noi. Din acest motiv, cloud-ul şi soluţiile ERP (n.r. - Enterprise Resource Planning) au devenit un must pentru antreprenorii care vor nu doar să supravieţuiască în domeniu, dar să şi prospere. 
    • Programul "Prima fabrică" a început cu dreptul

      Programul Prima fabrică are deja 20 de întreprinzători români care au apelat la achiziționarea eșalonată a echipamentelor automate prin intermediul acestui program, după doar jumătate de an de la lansare. Valoarea totală a achizițiilor este de 500.000 de euro, până în prezent, a anunţat compania Eurodac, promotoarea acestui program. 
    • Afacerea ta - competiţie dedicată micilor antreprenori

      Provident Financial România a lansat competiția dedicată mediului antreprenorial “Afacerea ta”. Cei interesaţi să-și dezvolte afacerea pot câștiga, până pe 7 iunie, 3 premii a câte 1.000 de euro și 10 ore de consultanță de business cu Marius Ghenea, unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și business angels din România. 
    • Putem să consumăm mai mult

      Evoluția pozitivă a salariilor și scăderea ratei inflației în comparație cu anul anterior au condus la creșterea puterii de cumpărare, se arată în studiul GfK Pulse. Aceste tendințe au un impact sesizabil și în business. 
    • Băutura gentlemanilor. Când whiskey-ul devine carieră

      Ca orice pasiune, nu s-a manifestat dintru început. Pe Ian l-a prins în 1971, pe când avea 18 ani și era un tânăr inginer la o distilerie locală. De abia pe la 27-28 de ani a ajuns într-o poziție de management. „Iar de acolo au început să îmi ofere roluri cât mai importante în diferite distilerii”, povestește scoțianul Ian Millar, Global Brand Ambassador of Glenfiddich, unul dintre cei mai cunoscuți experți din domeniul whiskey-ului, într-un interviu acordat revistei CARIERE.
    • Frica datoriilor, motivul pentru care femeile nu prea sunt în antreprenoriatul românesc

      Numărul afacerilor conduse de femei a crescut cu aproape 15 procente, în ultima decadă, dar chiar şi aşa ele sunt slab reprezentate în acest domeniu. Absența femeilor  din posturile de top management încă se pune pe seama unor preconcepții existente în mentalitatea românilor, conform ultimelor studii realizate de Institutul European pentru Egalitatea de Gen. 
    • Criza nu s-a dus, dar avem mai multe locuri de muncă

      Redresarea economică la nivel global rămâne greu de atins chiar şi la şapte ani de la declanşarea crizei financiare. Însă, unul dintre cei mai urmăriţi indicatori în perioada crizei – rata şomajului la nivel de G7 – este în scădere în majoritatea statelor. La nivelul G7 sunt acum cu 4,5 milioane mai multe slujbe, în termeni neţi, decât la finalul anului 2007. Această cifră ia în considerare numărul total de locuri de muncă create şi desfiinţate în această perioadă.
    • PwC are un nou Country Managing Partner

      Ionuţ Simion va prelua începând cu 1 iulie 2015, funcţia de Country Managing Partner al PwC România deţinută timp de unsprezece ani de Vasile Iuga. Cel din urmă va continua în poziţia de Cluster Leader al PwC în Europa de Sud-Est. 
    • Apare legea care va distruge o bună parte din afacerile românești

      Legile sănătoase și la propriu și la figurat distrug afacerile micilor afaceriști din România, iar ultimul exemplu de astfel de lege este cel împotriva fumatului. Cei peste 750 de membri ai Asociaţiei Naționale a Comercianților Mici şi Mijlocii din România avertizează autoritățile că iniţiativa parlamentară pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun poate duce la eliminarea comerțului legal cu țigarete din orașele și localitățile mici.
    • Intel oferă internship plătit pentru 13 studenţi

      Intel Romania Software Development Center porneşte pentru a treia oară consecutiv programul de internship pe durata verii în cadrul căruia studenţii pasionați de tehnologie şi inovaţie sunt aşteptaţi să îşi depună CV-urile pe http://intel.stagiipebune.ro. Anul acesta sunt deschise 13 poziţii de internship. 
    • Studiu: Suntem birocrați, dar avem umor

      Țara noastră a fost clasată în regiune că fiind a doua ce oferă resursele necesare pentru evoluţia optimă a pieţei de business, după Polonia, se arată în studiul Target Executive Search, realizat de GfK şi CEU Business School.

Recomandările editorilor