Vi s-a intamplat sa intarziati la antrenamentul de la sala ca sa raspundeti unui e-mail de la client, venit in ultimul moment? Ati fost unul dintre parintii care si-au uitat copilul in gradinita pentru ca seful a programat o sedinta in ultima clipa? E-mailurile ramase necitite va provoca o stare de neliniste, chiar si dupa o zi de lucru de 10 ore? Inseamna ca v-ati prins si voi ca echilibrul dintre munca si viata personala nu exista. 

Ești genul perfecționist? Petreci mult timp cu cizelatul, ca să fii sigur că va ieși totul așa cum îți dorești? Îți stabilești standarde ridicate și te dai peste cap ca să le atingi, alocând mult timp și energie pentru a le depăși? Ai o obsesie pentru a face lucrurile impecabil, care te obligă să verifici totul, o dată și încă o dată, fără să să te poți abține să mai îmbunătățești câte ceva?

Deunăzi, m-am întâlnit cu niște prieteni și dintr-una într-alta, a venit vorba despre „efectul fluturelui”, o expresie care aparține matematicianului american, Edward Lorenz, și care exprimă plastic puterea unei acțiuni aparent minore. Pentru cei care nu știu, în timpul măsurătorilor sale, Lorenz a observat că în meteorologie, cea mai mică schimbare față de condițiile inițiale conduce la rezultate complet diferite, un efect întâlnit și în teoria haosului. „Un fluture care dă din aripi în Hong Kong, poate schimba direcția unei tornade din Texas.”

Ce este strategia? Un simplu plan?

E ca atunci când forțele armate își aleg terenul înainte de a se confrunta cu inamicul? E modul în care ne propunem să atingem o țintă? E poziția pe care o adoptăm? Se referă la perspectivă, la punctul de vedere asumat asupra unei chestiuni și la deciziile și acțiunile care decurg din însușirea acelui punct de vedere? E tiparul pe care îl respectăm în toate acțiunile noastre? Să urmărim și să copiem mișcările unui competitor, e tot o chestiune de strategie?

A ajuns motivaţionalul să fie ieftin ca braga, pentru că se găseşte pe toate gardurile: tipografiile tipăresc cărţi de dezvoltare personală cu un flux demn de anii de glorie ai printului, iar din marii clasici a rămas pentru publicul larg acest share al citatului. Scos din context, romanţat de autorul de share, dacă e nevoie, completat chiar cu un panseu, pentru a accentua ideea; care e despre ceva melodramatic, de cele mai multe ori – adultere, trădări, invidii, mari reveniri, mici eşecuri cotidiene, umori...

Străinii pe care îi întâlnesc de regulă în România sunt managerii din companiile multinaționale sau specialiștii atrași de oportunitățile legate de carieră, de pachetul salarial și de posibilitatea unui nivel de trai mai ridicat – multe cheltuieli legate de cazare, sănătate, educație și familie le sunt acoperite de firmă. Foarte puțini vin cu gândul de a începe o afacere aici – pe câțiva dintre antreprenorii-expați îi veți cunoaște și voi în paginile ediției de mai a revistei Cariere, așa cum veți afla și motivația lor de a face business în România.

Ziua Europei, pe care o sărbătorim în luna mai, comemorează momentul istoric din 1950, când ministrul francez de externe, Robert Schuman, a prezentat o propunere privind o nouă organizare a statelor în Europa, o alianță economică gândită cu scopul întreținerii și dezvoltării unor relații pașnice. Cunoscută sub numele de „Declarația Schuman“, propunerea este considerată a fi actul care a pus bazele a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană.

Comisia Europeană a lansat în luna martie o campanie menită să identifice modele care să le încurajeze pe tinere să urmeze o carieră în domeniul IT. Bruxelles-ul semnalează cifre îngrijorătoare în economia digitală, care arată că doar 9 din 100 de dezvoltatori de aplicaţii sunt femei. Numărul de absolvente de studii informatice este în scădere: doar 3% sunt femei faţă de 10% bărbaţi. Forţa de muncă feminină în domeniul IT&C este mai mică cu 30%.

Cel mai surprinzător exemplu în materie de inovaţie în organizaţii vine de la retailerul online Zappos, al cărui CEO, Tony Hsieh, a renunţat la funcţie şi a început să introducă în firmă „managementul- zero”. Vă rog, citiţi încă o dată: omul a renunţat să mai fie şef şi a cedat puterea angajaţilor – cu scopul mărturisit de a păstra în organizaţie spiritul viu al unui start-up.

Am întâlnit două tipuri de şefi: unii convenţionali şi alţii neconvenţionali, ambele uşor de recunoscut. Cei convenţionali, conştienţi de greutatea rolului lor, au mai mereu uşa închisă sau o asistentă eficientă care-ţi blochează accesul în sanctuarul lor.

Cum arată o comunitate puternică şi influentă? Care este rostul şi care sunt beneficiile ei? Noi ne-am uitat în jur să vedem ce fel de grupuri ne înconjoară şi ce particularităţi au ele. Un exemplu ar fi comunitatea coagulată în jurul Camerei de Comerţ şi Misiunii Economice Franceze. Nu am descoperit un model specific de a face business al francezilor, care preferă să se adapteze ritmurilor vieţii de aici, respectând regulile pieţei şi etica de business. Dar unitatea acestui grup îi permite să dialogheze activ cu guvernul, iar în luarea sa de poziţie se sprijină pe experienţa unor companii-lider, care fac să progreseze atât comunitatea, cât şi ţara.

De ceva vreme mă preocupă să înţeleg de ce, cu un nivel de cunoştinţe şi informaţii similare, unii reuşesc să convingă, alţii nu. Am discutat despre asta, am citit câte ceva şi pot să vă spun că totul e relativ şi se rezumă la percepţia pe care o avem în mintea celui pe care încercăm să îl convingem de ceva.

Atunci când paradigma creşterii infinite pe o planetă cu resurse finite a început să se clatine (mai precis, în urmă cu cinci ani), în lumea capitalistă - inclusiv în România - au apărut tot mai mulţi simpatizanţi ai doctrinei de stânga. Ideea unei elite care a înăsprit prea mult regulile capitaliste şi, implicit, a crescut exploatarea omului de către om sau exploatarea omului de către corporaţie a început să prindă contur şi, în anumite cercuri, să devină tot mai greu de acceptat.

În speranţa că şi voi apreciaţi la fel de mult poveştile despre români valoroşi, pe cât ne place şi nouă să scriem despre ele, din convingerea că performanţa şi leadershipul nu sunt vorbe lipsite de conţinut, am adunat şi în ediţia cu numărul 200 o galerie de portrete în proiectul editorial „Lideri pentru lideri”.

Aproape în fiecare zi aud pe cineva vorbindu-și locul de muncă în termini deloc pozitivi. Una dintre cele mai bune prietene s-a plâns timp de un an și ceva de jobul său – de activități și de șefi, însă nu a făcut nimic ca să schimbe această situație. Așa că, am început să mă întreb dacă slujba ei chiar este atât de nasoală, dar știind câte compromisuri fac oamenii ca să aibă o leafă, mi-am luat rapid gândul de la asta.

An de an, în cea de-a patra vineri din septembrie, în peste 300 de oraşe din Europa se sărbătoreşte „Noaptea Cercetătorilor”. Motivul acestei mobilizări este elucidarea misterului legat de ceea ce fac, de fapt, oamenii de ştiinţă. Printre activităţi se numără vizitele ghidate în laboratoare, experimentele interactive şi prezentările ştiinţifice adaptate publicului larg.

Noile mijloace de comunicare permit răspândirea de informaţii şi cunoştinţe mai uşor şi mai rapid, astfel încât graniţele dintre o ţară şi alta tind să se estompeze, înlesnind accesul oricărui cetăţean, întreprinzător sau business. Revoluţia tehnologică şi schimbările ideologice fac din globalizare una dintre cele mai serioase probleme actuale.

Îmi amintesc că era o vreme în care interviurile de presă erau prin definiţie faţă-în-faţă. Dacă nu, măcar prin telefon. Astăzi, unii dintre interlocutorii noştri sunt atât de ocupaţi încât foarte greu mai reuşim să le smulgem o declaraţie şi comunicarea se rezumă la un schimb de mesaje pe online. Câştigăm timp, veţi spune voi. Pierdem detaliile care fac întregul, aş spune eu.

O trăsătură comună oamenilor de succes este că nu găsesc nimic jenant în a recunoaşte că au avut un model şi că au încercat să îl depăşească. Persoana aleasă poate fi un erou imaginar din cărţile citite în adolescenţă sau un mentor în carne şi oase întâlnit la un moment dat în viaţă. Atunci de ce le este aşa de greu oamenilor din business să îşi identifice modelul şi să vorbească despre el? Să se fi demodat mentoratul?

Se împlinesc câţiva ani de când François Schneider apărea pe prima pagină a ziarelor din Franţa călare pe un măgar, în semn de protest faţă de creşterea economică. Schneider străbătea ţara în lung şi-n lat să discute cu oamenii şi să afle de la ei dacă mai este sustenabil tipul de creştere economică specific societăţilor dezvoltate. Campania lui de promovare a atras atenţia opiniei publice şi a făcut din „La décroissance” o nouă mişcare socială.