Auzită de câteva ori la rând, fraza mi-a atras atenţia. Mărturisesc că în sinea mea şi eu gândeam aşa. Nu-mi plac familiarismele, trasul de şireturi, bătutul pe umăr, într-un cuvânt, violarea spaţiului intim nici la serviciu, nici în afara lui. Dacă cineva se apropie de mine la mai puţin de 50 cm, mă simt invadată.
Copiii sunt un subiect interminabil de discuție, mai ales dacă ești déjà părinte. Daca nu ești încă, oricum sunt numai buni de luat în răspăr pentru ceea ce fac și cum gândesc.
Din copilărie ni se tot spune că lucrurile la care ne pricepem sunt plusuri şi lucrurile la care nu suntem destul de buni sunt minusuri – şi ni se cere să nu insistăm asupra lor. Creierul nostru interpretează că pentru a avea succes, avem nevoie doar de jumătate din cine suntem noi, respectiv doar de plusuri. Suntem atât de obişnuiţi să gândim în termeni de „pozitiv“ sau „negativ“ încât ne autolimităm gândirea.
Întotdeauna a vrut să faca totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalţi. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acţiunile sale să reflecte exclusiv dorinţa sau nevoia ei.
E decembrie si majoritatea organizatiilor intra sau au intrat deja in febra review-urilor. Este momentul acela din an in care managerii evalueaza si discuta despre performanta cu angajatii. Din pacate, in majoritatea cazurilor si organizatiilor, evaluarea performantei este o actiune lipsita de continut, demotivanta si pagubosa.
Întotdeauna a vrut să faca totul cât poate de bine, rezultatele ei fiind oglindite în aprecierea celorlalți. Niciodată nu a îndrăznit ca vreuna din acțiunile sale să reflecte exclusiv dorinta sau nevoia ei.
Candva am citit o carte care se numeste „Managing by values“ scrisa de Michael O’Connor. Asa de mult mi-a placut incat, intr-un an, cand am fost la conferinta AchieveGlobal din USA, m-am dus pana in Portland ca sa-l cunosc pe autor. Din cartea aceasta am sa amintesc o fraza pe care abia de doi ani o internalizez cu adevarat: „Nu am auzit pe nimeni pe patul de moarte sa regrete ca nu si-a petrecut mai multe ore la serviciu“.
Ideea de la care am pornit cover-story-ul acestui număr nu a fost neapărat pentru a stabili dacă televiziunea e bună sau rea, ci mai degrabă pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu ce se întâmplă cu ceea ce numim „conştiinţa publică“. Dacă suntem cu toţii de acord că televiziunea reflectă starea morală, politică, socială şi emoţională a unei societăţi – atunci nu cumva ea oglindeşte sistemul de valori al unei naţiuni?
E greu sa recuperezi toate lunile sau anii in care nu ai spus ceea ce gandeai. Poate ai incercat. Oare nu puteai sa o faci mai bine?
„Criza” este un cuvant la moda in Romania. Odata cu folosirea lui se impune si un cadrul de referinta acceptat de majoritate: fiecare crede ca este temporara. Cand se va sfarsi totul va reveni la normal, adica viata si conditiile de munca vor fi aceleasi ca inante de prabusirea economica. Este insa o viziune superficiala.
Toate organizatiile studentesti obtin mai mult sau mai putin aceleasi rezultate in timp ce liderii lor sunt tensionati, frustrati si cam tristi. Si toate astea pe baza de voluntariat! Nu vi se pare ca seamana izbitor cu ceea ce se intampla in companiile din Romania si din lume? Diferenta notabila e ca in business exista salariul.
Cei mai mulţi dintre noi sunt împăcaţi cu gândul că în societatea modernă stresul face parte din cotidian. E prezent în vieţile noastre acasă, la şcoală şi la serviciu. Iată de ce managementul stresului la locul de muncă reprezintă o problemă pe care multe companii caută să o soluţioneze.
Caută-ţi locul în agenda zilnică. Dacă nu-l mai găseşti nici măcar în subsolul paginii, înseamnă că a venit timpul să faci o schimbare.
De cele mai multe ori, despre nevoile sau conditiile candidatului nu mai e timp si loc de discutie la un interviu de angajare. Ele raman in asteptare pana cand managerul direct se va implica in acest capitol.
Cum ar fi daca am putea avea un altfel de “Let’s do it Romania”, promovand o altfel de curatenie, o curatenie a mintii noastre?
În ciuda faptului că se vorbeşte tot mai mult despre îmbunătăţirea culturii organizaţionale, americanii au constatat că un comportament lipsit de etică otrăveşte atmosfera de lucru.
Robert B. Cialdini - care are un doctorat de la University of North Carolina şi studii post-doctorale la Columbia University - a studiat ani de-a rândul mecanismul psihologic prin care unii oameni pot fi extrem de convingători. În urma studiilor făcute, Cialdini a identificat şase principii universale de influenţare. El afirmă că principiile sale sunt atât de eficiente încât dacă ne-am folosi de ele am obţine tot ce vrem de la interlocutorii noştri.
La prima vedere, a sta pe Internet poate părea o pierdere de vreme, dar depinde din ce perspectivă priveşti.
Cunoaşteţi genul de coleg care nu vă spune niciodată o vorbă bună, nici la şedinţă, nici când vă întâlniţi întâmplător pe culoar? Care vă scoate din sărite cu cele mai nepotrivite remarci, ale cărui ton răstit şi agresivitate contaminează pe toată lumea? Cum reuşeşte el să-i molipsească pe toţi cu indispoziţia lui?!
Probabil că ştiţi serialul lui Trump – „Ucenicul“, în care băieţii buni pierd întotdeauna, iar a fi fericit şi a avea relaţii de calitate nu prea contează. Acest tip de atitudine contrazice însă studiile de psihologie organizaţională care demonstrează că în formula productivităţii, sentimentele pe care le nutrim faţă de un coleg atârnă mai greu decât competenţa lui.
