Coaching, la modul personal
Nu exista incercare mai grea pentru un jurnalist decat aceea de a vrea sa stea de vorba cu un grup de coach-i. Eu am trecut printr-o astfel de experienta de curand, cu ocazia reuniunii intitulate "Challenges of Coaching", organizata de Asociatia Romanian Coaching Guild - ARC, la care am fost invitata. In ce consta dificultatea? Simplu: si unii si ceilalti punem intrebari. Dar daca pentru coach "a intreba" e insasi solutia la problema clientului, pentru ziarist, o intrebare ramasa fara raspuns inseamna neliniste si suspans. Acum, imaginati-va nu un coach, ci cateva zeci si adaugati la asta curiozitatea lor. Pentru ca, da, scopul adunarii a fost mai buna cunoastere reciproca a reprezentantilor celor patru scoli de formare in coachingul profesionist: Competent Consulting, Metasysteme Coaching, Mind Master si Noble Manhattan.