Eu voi disparea putin din peisaj. Din acest peisaj. Dupa aproape sapte ani si jumatate, ies din laboratorul de cercetare a mintilor care se ocupa de business si a traiectoriilor lor, ca sa intru in altul, dedicat „faptelor de arme”.
Nu va lasati amagiti de torpoarea care pare ca a luat in stapanire orasul, oricat ar fi de cald aerul si fierbinte asfaltul. Nu luati linistea strazilor in serios, chiar daca orele de amiaza s-au dilatat si inghit acum 4-5 ceasuri. Nu va imaginati cumva ca ceilalti, cei pe care nu-i vedeti si vi-i inchipuiti doar, dorm.
Asa ar suna lozinca unui miting al nemultumirii angajatilor in legatura cu joburile lor.
S-au petrecut si se petrec atat de multe lucruri, incat mi-e greu sa ma decid asupra unuia ca subiect de editorial. Ai zice ca suntem ghinionisti. Dar nu e asa! Ne-am facut-o cu mainile noastre. Adica, ale lor!
47,12% dintre sefii de companii vor o schimbare in cariera. Aceasta este cea mai surprinzatoare concluzie care reiese din studiul realizat de Stanton Chase, „Romanian CEO Career Trends Survey 2010”.
George Butunoiu, cunoscut recrutor pe piata de Executive Search, a anuntat saptamana trecuta ca suspenda activitatea a cinci dintre firmele sale.
Cand s-au mutat de la bloc la casa, prietenii mei aveau deja un catel, pe Pufy. In varsta de doar cateva luni, animalul s-a obisnuit repede cu noul decor: culcusul moale de sub scara interioara, pernutele, canapeaua din living, patul stapanei, papica speciala pentru tineret canin etc.
84,8% dintre companiile romanesti folosesc ori intentioneaza sa foloseasca retelele sociale pentru recrutare.
Ideea mi-a venit citind o „stire-bomba”. O femeie „se detonase” intr-o statie de autobuz. Cu relaxarea celui aflat la cateva mii de km de deflagratie, m-am agatat de verb. Cum adica „s-a detonat”? De cand „a detona” este reflexiv? Adica pot sa spun „eu ma detonez, tu te detonai, ei, ele se vor fi detonat” fara sa mi se intample nimic grav, nici macar o puschea pe limba?
Angajarea pe durata nedeterminata e pe cale sa devina un lux. Companiile nu-si mai permit sa tina oameni pe statul de plata, in conditiile in care comenzile vin neuniform si lasa intervale mari de timp neacoperite de cerere. La aceasta, se adauga sezonalitatea naturala a unor industrii.
„... Omul devine bogat atunci cand este in stare sa extraga din intamplarile si experientele sale invatamintele care sunt de tras. Aceasta este, tinere prieten, bogatia autentica”, mentioneaza Yves Richez in lucrarea sa recent publicata la Editura Spandugino - „Louis de pe batranul continent”*.
Dur. Asa caracterizeaza consultantii in Executive Search anul 2009. Chiar daca nici dupa primul trimestru din 2010 nu se vad altfel lucrurile, in spatiul recrutarilor de top, ramane insa loc de multe nuante.
Poate n-ar trebui sa scriu pe acest subiect taman acum, in Saptamana mare. Dar poate ca daca nu scriu, pacatuiesc si mai mult pentru ca de gandit tot ma gandesc si tin in mine. Cu speranta ca voi primi totusi iertarea divina sau ca vina mea va fi considerata nesemnificativa in raport cu avalansa de crime, violuri si hotii ce se comit in avanpremiera Pastelui, vreau sa ma pronunt in privinta „cazurilor de deces prin munca”.
De multa vreme imi sta pe limba si am facut timid vorbire, dar n-am pus in varful pixului, deci, n-am scris despre o idee mai veche de-a mea, la care tin. Acum o s-o fac. M-a starnit Andrei Plesu, cand, la conferinta gazduita de Erudio, a spus: „Cultura e o chestiune de ragazuri. Ca sa faci cultura, ai nevoie de timp, de intervaluri de neangajare. Iar timpul nu ne prisoseste”. Bine, domnia-sa se referea la cultura in sensul larg si traditional al cuvantului, in timp ce eu ma voi limita la cultura de business.
Poate pentru ca ma stia sensibila si iute varsatoare de lacrimi din te miri ce, soarta mi-a harazit un destin jurnalistic luminos. Nu in sensul egocentric ca as fi vreun astru pe cerul presei romanesti, ci in sensul ca m-a asezat intr-o gara pe unde circula doar Intercity.
Eu mi-am inceput anul prost. Adica nu, l-am inceput bine. Sau nu? In fine, nu stiu sigur cum, dar l-am inceput... Daca m-ar fi intrebat cineva ce mi-as dori inaintea primelor zile de munca, stiti, cele care urmeaza dupa vacanta, i-as fi spus ca visez la un scurt stagiu de pregatire: o discutie cu un personaj tonic si cu umor, o baie cu sare de optimism, un masaj dinamizator si cateva promisiuni galante ca binele si foarte binele sunt la doar doua click-uri distanta. Din pacate, nu mi-a facut nimeni o astfel de surpriza-antrenament. De aceea, pentru voi, mi-as asuma eu acest rol, chiar daca a trecut deja o luna din an. Am adunat, intr-o colectie foarte eterogena, cateva dovezi ca umorul e peren si iesirea din criza o chestiune de creativitate
Cand s-a anuntat oficial ca suntem in criza, cativa optimisti naivi au spus ca va fi si o parte buna in nenorocire: vom avea mai mult timp pentru noi insine si pentru sufletele noastre. N-a fost asa. Oamenii au fost la fel de prinsi si chiar mai greu de gasit. Nici macar vacanta de vara nu si-au luat-o unii, preferand sa stea pe baricade. S-a spus ca bugetele reduse vor afecta consumul de benzina si, drept consecinta, mult mai putine masini vor iesi in trafic, facand circulatia lejera. Gresit! Avem aceleasi ambuteiaje, cozi de kilometri pe sosele si blocaje in intersectii. Se vorbeste la mobil mai abitir ca oricand. Probabil ca unul dintre subiecte este chiar criza, cat de rau ne merge si cat de prost stam cu banii. Fara nici o legatura cu factura care creste minut cu minut de discutie...
Mai devreme sau mai tarziu, chiar si in viata unui director general, vine o zi cand trebuie sa-si faca bagajele. Nu ne referim aici la acei CEO care se muta dintr-o companie in alta, ci la cei care, volens-nolens, se muta de la o companie, acasa. Sau care ar vrea sa schimbe decorul si nu stiu cum s-o faca.
Nu exista incercare mai grea pentru un jurnalist decat aceea de a vrea sa stea de vorba cu un grup de coach-i. Eu am trecut printr-o astfel de experienta de curand, cu ocazia reuniunii intitulate "Challenges of Coaching", organizata de Asociatia Romanian Coaching Guild - ARC, la care am fost invitata. In ce consta dificultatea? Simplu: si unii si ceilalti punem intrebari. Dar daca pentru coach "a intreba" e insasi solutia la problema clientului, pentru ziarist, o intrebare ramasa fara raspuns inseamna neliniste si suspans. Acum, imaginati-va nu un coach, ci cateva zeci si adaugati la asta curiozitatea lor. Pentru ca, da, scopul adunarii a fost mai buna cunoastere reciproca a reprezentantilor celor patru scoli de formare in coachingul profesionist: Competent Consulting, Metasysteme Coaching, Mind Master si Noble Manhattan.
