Se numara printre pionierii recrutarii romanesti, spatiu in care face o figura aparte. Spune lucruri pe care altii doar le stiu si stie adevaruri care nu pot fi spuse... Si, probabil pentru ca headhunting-ul nu are inca un premiu al lui, si l-a cumparat pe Oscar, un Spitz Pomeranian.

Stiati ca numele hipermarketului Orhideea isi are radacinile, la propriu si la figurat, in mijlocul secolului al XIX-lea? Iata care este, pe scurt, povestea sa: in 1837, un tanar scotian de numai 17 ani, Effingham Grant, se stabileste la Bucuresti. Este fratele lui Mary, cea care va deveni sotia lui C.A. Rosetti. Effingham devine secretarul consulatului Regatului Unit al Marii Britanii la Bucuresti. Prin casatoria cu Zoe Racovita, nepoata lui Dinicu Golescu, mosteneste o parte a mosiei Golestilor, situata in zona Cotroceni - Regie - Gara de Nord. Pasionat fiind de gradinarit, isi amenajeaza o sera in care cultiva cu predilectie orhidee. De aici si numele strazii, pastrat pana astazi, luat si de centrul comercial. Aceluiasi personaj i se datoreaza si onomastica podului din vecinatate si nu numai...

Cand vorbiti despre Romania spuneti "tara mea". Ce anume v-a indus aceasta familiaritate ori atasament (oamenii, locurile, interactivitatea jobului)?
Cred ca totul. Atunci cand lucrez intr-un loc vreau sa ma identific cu el, vreau sa ma simt ca acasa si ma simt ca acasa. Nu am probleme cu schimbarea de "fus orar", ma adaptez repede. Cand spun ca ma duc acasa, acum inseamna Romania. Nu stiu pentru cat timp voi ramane, dar aici este viata si munca mea si deci aici este "acasa" pentru mine.

La vremea cand veti citi editorialul meu, problema Invierii Domnului se va fi transat. Doar cateva felii de cozonac vor fi ramas uitate si uscate pe vreun platouas. Dar, acum, cand suntem inca in ajun, starea de spirit este alta. Faptul ca in redactie nu miroase deloc a sarbatoare si ca, in loc sa va incurcam prin trafic, stam cuminti si cautam ultimele greseli care s-au strecurat prin texte este o exceptie de la regula.

Intr-o zi, face de trei-patru ori turul complet al hotelului. Nu-i scapa nimic: de la cate becuri nu ard in lustre sau cat de aglomerata e Piata Revolutiei, pana la cel din urma oaspete sosit caruia ii strange mana. Omniprezent, activ, perfectionist, "maniac", diplomat, Friedrich Niemann face o figura aparte in hotelaria romaneasca, pe care o pretuieste si o judeca, in egala masura, nemteste.

De departe chiar, orice trecator ar fi banuit ca e sarbatoare la Hotelul Crowne Plaza. Luminile roz proiectate pe fatada si muzica ce se auzea de departe anuntau ceea ce s-a dovedit a fi o aniversare rotunda.

Cine zice despre corporatisti ca sunt incuiati greseste amarnic. Il sfatuiesc sa-i urmareasca, de exemplu, pe aceia dintre angajatii in multinationale, pe intreprinzatorii sau pe liberii profesionisti inscrisi la Erudio. Va avea ocazia sa vada cu ochii lui cum potentialii workaholici, oameni de 12 ore pe zi - munca, fara mama si fara tata cand vine vorba despre job, sunt in stare sa se distreze. Va intelege si mai bine cum stau lucrurile daca va zabovi un minut pe cele ce urmeaza.

Initial, as fi vrut sa scriu ceva despre Summit. Cateva reflectii post eveniment. Mai ales pentru ca proximitatea indecenta a redactiei noastre de Palatul Cotroceni ne-a dat ceva batai de cap. Si nu ma refer doar la interdictia de a mai parca masina pe o raza tot mai mare de la o zi la alta. Desi chiar si asta m-a facut sa descopar ca cel mai apropiat loc de parcare cand sunt la serviciu este in spatele blocului meu din Colentina.

Ei au inventat poate cel mai credibil top al ganditorilor din business, Thinkers 50. De mai mult de 30 de ani semneaza zi de zi condica in industria de comunicare a afacerilor mondiale. O comenteaza si o diseca fie ca jurnalisti in publicatii de prestigiu, fie de la catedra, fie ca autori de carte. In mai, ii vom intalni la Bucuresti. Vor conferentia pe tema leadershipului si vor da autografe pe volumul "Business Minds" pe care il lanseaza cu acelasi prilej, la editura Publica.

Era normal sa se ajunga aici, mai devreme sau mai tarziu. Chiar ma miram de atata liniste. Cum adica, numai angajatii la stat vor mai mult? Doar ei stau cu pixul pe hartie si compara inflatia de anul trecut cu cea de acum si vechea putere de cumparare cu cea actuala? Dupa tacerea din spatiul privat asa parea ca este. Sau asa a fost. Nu mai e.

I-am luat interviu Directorului General de la Dacia in ultima zi de negocieri cu sindicatele. La sfarsitul programului, a cazut "bomba": greva generala incepand de luni. Furtuna plutea in aer, dar a avut eleganta sa-si stapaneasca emotia si sa raspunda la intrebari cu calmul unui greu incercat negociator. Doar a invatat din box ca nu trebuie sa abandonezi niciodata, oricat de dificil ar fi.

Sezonul de primavara la evenimente este in plina desfasurare. Avem in meniu proiecte, programe, workshopuri, conferinte, seminarii, scoli sau module, pe alese. Daca le iei in serios pe toate risti sa-ti pierzi si directia, nu numai propria agenda. Confirmate selectiv, dupa gust si interese, sunt un sport bun. Si daca le onorezi cu prezenta, dar si daca doar le inventariezi, iti poti crea impresia unui apetit insatiabil de invatare si aflare al neamului. Altfel spus, poti crede ca romanii lucreaza continuu la propria formare ca specialisti si manageri.

George Butunoiu arunca in piata un software suta la suta original destinat administrarii proceselor de business din firmele de servicii.
Numele pe care il poarta produsul este Kazier, doar pentru cei tari de inger. Pentru avizati, George Butunoiu nu mai are nevoie de prezentari. Pentru ceilalti, el este unul dintre veteranii din Executive Search. De altfel, si firma pe care a infiintat-o acum 15 ani si care de doi ani ii si poarta numele are acelasi profil de activitate. Pana acum, fiecare dintre iesirile lui in presa au insemnat cate o cifra-bomba (un salariu indecent de mare solicitat de vreun manager sau un procent urias in plus la venituri acordat de vreo companie). Nu mai putin surprinzatoare este prezenta sa recenta in atentia publicului: lansarea pe piata a Kazier-ului.

Si-a dorit sa ajunga pictor. A renuntat la sevalet pentru fotbal. Cand a venit vremea deciziilor de viata, s-a dus sa se culce. Visul a decis: dreptul - ca profesiune, fotbalul - ca hobby. Asa se face ca cel nominalizat la categoria avocati in cercetarea Realitatii TV, "Zece pentru Romania", specialist in drept penal si aparator redutabil in cateva cauze de rasunet, joaca fotbal de doua ori pe saptamana, indiferent de anotimp. Are deja publicate cateva volume de eseuri si, din 1998, semneaza cu regularitate articole de opinie in National, Azi, Cotidianul, Ziarul Financiar si Jurnalul National.

Ne aflam in plina epoca a angajatului. Ca de obicei, reactia fata de o astfel de constatare depinde de malul pe care te gasesti. Daca esti in grupul restrans al cautatorilor de job, iti freci mainile de bucurie. Daca faci parte din multimea angajatorilor, poti spune ca ai trait si zile mai bune.

Nu risc sa spun ca am aflat eu ceea ce n-a reusit niciun ziarist pana acum, dar imi place sa cred ca am trecut dincolo de sticla. Am descoperit o Teo Trandafir framantata de reprosuri si care, asteptand sa-si gaseasca drumul spre Dumnezeu, se uita la fetita ei - Maia - ca la o zeitate pamanteana. A revenit pe ecran la Prima TV si e convinsa ca nu va mai experimenta niciodata rolul de director.

M-am intalnit zilele trecute cu o idee. Dupa ce mi-am consumat invidia ca nu-mi venise mie mai intai, m-am incurajat ca o simtisem si scrisesem deja, intr-o forma sau alta, despre ea. Asa ca ma consider indreptatita sa v-o prezint. Munca se muta dupa om, nu mai alearga el dupa ea, ca pana de curand. Mi se pare genial.

Omul de afaceri, Dinu Patriciu, in varsta de 64 de ani, a murit astazi la Londra. Unul dintre cei mai bogati oameni din Romania, Presedintele Rompetrol a investit in arhitectura creierelor viitorului, prin fundatia care ii purta numele. Spera ca bursele pe care le-a acordat si universitatea pe care avea sa o deschida, sa arunce in piata oameni capabili sa gandeasca si sa actioneze liber. Sau care sa-i semene... Mai jos gasiti interviul pe care l-a acordat Revistei Cariere in anul 2008.

Acum un an, cand finlandezii de la Nokia au anuntat ca vor deschide o fabrica in Romania, stirea a ramas de interes local. Nici cand au spus ca urmeaza sa angajeze mii de oameni la Jucu, nu s-a nelinistit nimeni prin Europa. Acum, la anuntarea deciziei de a inchide fabrica de la Bochum, Germania a devenit foarte vocala.

Cristian Mungiu a obținut aseară o nouă recunoaștere internațională: premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes, pentru filmul "După dealuri", catalogat de presa de specialitate şi ca un favorit la un al doilea Palme d'Or pentru autorul său. Citiți interviul acordat de Cristian Mungiu revistei Cariere după prima distincție obținută la Festivalul de Film de la Cannes.