Refuz, deocamdata, sa intru in corul bocitoarelor crizei. Prefer sa fac parte dintr-un grup vocal mic, dar vioi, cu un repertoriu mai tonic. Sunt deja destui cei care au imbracat haine de doliu dupa decedata perioada a creditelor fara limite, a pietei libere de competitie, a subventiilor cronicizate si a lui "merge oricum". Cu cat mai mare a fost marja de profit infulecata vreme de 19 ani, cu atat se plange mai abitir. Recviem. Tipete de ajutor! catre stat. Sau paralizie in grup...

O dimineata geroasa-sticloasa de iarna. Unul dintre acele momente cand regreti ca ai urechile prea mari de nu-ti intra in caciula. Si mainile prea lungi sau manusile prea scurte, astfel ca incheietura, din rosie si mobila, devine albastra-casanta. Gerul-stapan te readuce in sine, te obliga sa te reconsideri, masori, compari. Daca as fi mai carn, macar un pic mai gras sa fiu sau barem de nu mi-as fi lasat unghiile sa creasca poate ca acum mi s-ar lipi mai bine lana, bumbacul, pielea sau cauciucul de corp... Starea de frig te face brusc atent la detaliile anatomice si iti schimba paradigma. Ai vrea sa fii rotund, usor de invelit sau impachetat, cat mai mic si fara colturi sau extremitati-record.

Ecologic vorbind, decembrie e o "luna-dezastru". Daca peste an predicam si, uneori, chiar practicam un comportament "verde", cand se da semnalul sarbatorilor de iarna, parca ne ia Dumnezeu mintile. Ritualurile de petrecere au o semnificativa componenta de sacrificiu. Cu ce sa exemplific mai intai? Cu sutele de mii de brazi si molizi taiati in asteptarea cumparatorului, oricine-o fi el: taticul mustacios cu fiul de mana, soferul insarcinat sa decoreze birourile institutiei de stat, tanarul la costum intreband daca poate plati cu card cheltuiala pe cetina a multinationalei sau bunicuta ezitand intre cateva ramurele de la varf si un pui de conifer...

Zilele trecute mi-a picat in mana o carte, o culegere de texte intitulata "Umor cu premeditare", scoasa de Cotidianul la Editura Univers. Deschid la sumar si fireste ca il descopar printre alti autori pe Caragiale, cu "Situatiunea".

Tot observand in ce fel se reflecta fenomenele globale la nivelul tarii noastre, am ajuns la o concluzie sau, mai bine zis, am fost nevoita sa-mi imaginez singura un scenariu: la granitele noastre, stau umar la umar niste baieti purtand fiecare cate un metru patrat de oglinda. Ei sunt actionati, ca niste piese dintr-un mecanism automat, de la un centru. Conform comenzilor primite din creierul masinariei, baietii isi rotesc in asa fel oglinzile incat ce se intampla afara, dincolo de granite, se reflecta si inauntru. Dar, stiti cum e cu oglinzile. Uneori ce vezi in ele iti convine, alteori te dezavantajeaza.

Pe 15 octombrie, Camera Deputatilor a votat proiectul de modificare a ordonantei privind sustinerea familiei pentru cresterea copilului. Potrivit acestuia, persoanele care intra in concediu pentru a-si creste copilul, o pot face pe durata a doi ani, timp in care primesc drept indemnizatie 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni. Ca optiune, ramane valabila si indemnizatia fixa de 600 de lei pentru persoanele care n-au lucrat in perioada anterioara deciziei de a creste copii.

Probabil ca va imaginati si singuri, fara ajutorul meu, ca in avanpremiera evenimentului pe care revista noastra l-a organizat impreuna cu Human Invest, ne-am documentat serios in problema leadershipului feminin. Oricum, n-o faceam pentru prima oara. Rezultatul cercetarilor, virtuale sau livresti, n-a fost de natura dramatica. N-am gasit vreo dovada coplesitoare in stare sa ma indigneze sau enerveze, oricat mi-ar fi placut. Ca e in mana lui sau a ei, si aici toti guru sunt de acord, leadershipul are aceeasi definitie: viziune si capacitate de a inspira si motiva.

Recent, HR Club, asociatia profesionistilor de resurse umane din Romania, a dat publicitatii rezultatele studiului pentru anul 2007 realizat de catre Boston Consulting Group, in parteneriat cu Asociatia Europeana pentru Managementul Oamenilor, al carui membru este. Subiectii cercetarii, cei 1.355 de directori din 27 de tari europene, au raspuns la chestionare privind provocarile anticipate de companii in recrutarea si retentia personalului bine pregatit. Deloc intamplator, constatarile desprinse din analiza europeana s-au suprapus in foarte mare masura cu ceea ce studiile la nivel mondial au relevat.

"Generatia Y" face parte din viata mea. Am privilegiul de a fi mama a doua dintre exponentele ei, membra a unui grup literar de varsta Y si colega a altor cativa igreci. Deloc intamplator, cel care semneaza articolul dedicat acestui segment de populatie este si parte din el. Ca s-a identificat cu eroii povestii si, deci, a scris in cunostinta de cauza, sau ca a fost doar inspirat (ca de obicei), articolul despre "Generatia Acum" i-a iesit foarte bine. Vi-l recomand cu caldura spre lectura si luare aminte. Ceea ce am facut si eu.

La inceput de septembrie, Clujul a strigat adunarea pentru ceea ce avea sa se numeasca primul congres de resurse umane din Romania. HR-i, consultanti, psihologi, profesori, jurnalisti si freelanceri s-au urcat in masini, avioane si trenuri si-au pornit spre inima Ardealului. Cei de prin partea locului s-au rezumat la urcatul in pantofi, mai ales daca erau cu toc. Eu si colega mea, Miruna, am ales trenul. Dus-intors. Am revenit acum in Bucuresti, adica au trecut deja cateva zile de la experienta noastra CFR-ista, si tot nu stiu daca am facut bine. Nu daca am facut bine participand la eveniment, care a meritat pe deplin prezenta noastra, ci daca am ales corect trenul, in loc de altceva.

Dupa cum se poate vedea cu ochiul liber, am revenit in activitate. Altfel spus, vacanta s-a terminat. Imi imaginez ca v-ati descurcat si fara noi, desi v-a fost greu!, si ca ati supravietuit caldurii. Si eu la fel, daca ma-ntrebati. Ce-am facut in concediu? Pai, cred ca am fost foarte originala, in sensul ca am cam stat pe-acasa, cu televizorul vesnic deschis. Asa se face ca, dupa 16 zile de Olimpiada, am ajuns doctor in domeniu. Timpi, inaltimi, viteze, greutati... le-am avut pe toate la degetul mic, pret de cateva ore (ca nu stau prea bine cu memoria).

Nici nu stiu de ce discutam despre perfectionism, pentru ca, practic, nu exista ceva perfect, cu exceptia creatiei divine. Poate doar arta sa aiba in ea germenii frumosului absolut. Maiastra lui Brancusi, de exemplu. Dar si aici ar fi loc de indoiala. E desavarsit ceea ce vedem noi in ea. Dar n-avem de unde sti care a fost planul initial al maestrului. Daca nu cumva vreo conditionare materiala nu l-a oprit din cioplit si slefuit, iar ceea ce admiram acum nu e, fata de intentia lui, decat o etapa catre ce va fi fost sa fie, dar n-a fost.

... sta bunul-simt si luciditatea. Ca originea lor e in structura de ardeleanca, in formatia de ziarist sau in amandoua, veti decide singuri dupa ce veti fi citit interviul. Eu am descoperit in Adriana Saftoiu, dincolo de "vocea puterii", o minte limpede si un acut simt al ridicolului, cu care putine femei se pot lauda. Acum, departe de larma politica, fostul purtator de cuvant al Presedintiei face consultanta si traieste normalitatea unei vieti asezate.

Reflectand la mandria lucrului bine facut, am ajuns cu gandul la artisti, la creatorii de arta. Pentru ca nicaieri nu e mai evidenta asumarea lui "a face" decat intr-o opera de arta. Cartea poarta semnatura, pictura poarta semnatura, simfonia - la fel. Chiar si podul peste ape sau o constructie maiastra pot avea gravat undeva numele celui care le-a conceput. Daca n-as fi prea modesta, as adauga la insiruire si articolele jurnalistilor.

Este ceea ce se cheama in limbajul comun un om "dintr-o bucata". Fara perdele de fum in jurul propriei persoane si fara fasoane, desi ar avea destule motive. Conduce operatiunile McDonald's in Romania de 15 ani, iar din 1998 si-a tot adaugat in portofoliu mereu alte si alte teritorii de "pastorit": Republica Moldova, Bulgaria, Macedonia, Georgia, Azerbaidjan... Cultura de management a McDonald's i s-a potrivit ca o manusa. Punctele forte ale stilul sau? Echipa, rapiditatea luarii deciziilor si experienta.

O noua generatie de Erismatici, a cincea, si-a luat zborul. De data aceasta, am facut si eu parte din stol, n-am mai stat pe banca de rezerve, falfaind in gol, nerabdatoare, din aripi. 100 de zile de zbor inalt, ametitor de inalt, uneori. Periculos de planat, cu motoarele fortate sa taca, alteori... Dupa cele 2.400 de ore de antrenament, pot vorbi in cunostinta de cauza. Stiu care e menirea proiectului Erisma.

Cei opt ani de experienta pe pozitii de senior in sectorul financiar-bancar, cei 15 ani de experienta in institutii financiare si in banci, dintre care doi in cadrul Fondului Monetar International si cei sapte ani de experienta in business si comert fac din George Toma Mucibabici unul dintre "greii" consultantei romanesti. Redactorul revistei Cariere a aflat insa o informatie pe care presa a ignorat-o pana acum: inainte sa se apuce de finante, George Toma Mucibabici a cochetat cu pictura si sculptura. Din legatura sa cu arta, astazi mai dainuieste doar pasiunea de colectionar...

La capatul unei lungi asteptari, tensionata gradat de organizatori, Jack Welch a venit la Bucuresti. Am fost printre cei 1.000 de oameni care s-au putut rasfata ascultandu-l si ma grabesc sa va impartasesc propriile emotii.
E greu sa mai fii original cand e vorba despre un personaj pe care presa internationala l-a avut atata vreme in varful stiloului. I s-a spus "Neutron Jack", "managerul secolului" sau "cel mai bun CEO". Am ales sa-l numesc legendar, impresionata fiind de longevitatea carierei sale in General Electric.

Daca ar fi sa-si caute un moto, pe acesta i l-as sugera. Viata lui este actiune in desfasurare, uneori chiar la viteze interzise. Primul semn al grabei de a face lucruri este mancatul de vorbe sau jumatatile de cuvinte. De la muncit opt ore pe zi in paralel cu facultatea si pana la achizitia companiei Dial Telecom de catre Digital Cable Systems, a facut IT, a invatat comunicatii, si-a construit o familie, a deprins "vanatoarea" de stiuca, a schiat fara bete, a urmat cursuri de fotografie si a tesut un vis: o expeditie impreuna cu echipa de la National Geographic, cu Florin Furdui in rol de fotoreporter.

Recunosc, nu sunt o impatimita a vizitelor la muzeu. Cand ma duc intr-un loc nou, la noi in tara sau aiurea in lume, primul lucru pe care vreau sa-l vad este piata, targul, bazarul, strada. Si nu pentru oportunitatile de shopping, cum ati putea crede, doamnelor, ci pentru contactul cu oamenii, domnilor! Imi place sa vad lume, sa simt mirosuri, sa aud glasuri, sa urmaresc pasi, reactii, gesturi, bagaje...