Cand eram mica, tata ma ducea pe malul Bistritei si-mi povestea ca in apele ei invatase sa inoate. Evocarea nu se oprea aici.

Cele doua mari targuri bucurestene de carte, Bookarest si Gaudeamus, sunt asezate pe dos. Vara, cand cauti umbra si spatiile aerisite, Bookarestul te inghesuie la etajele Teatrului National.

Am observat in ultima vreme un fenomen: mereu mai multe rotunjimi. Nu, nu ma refer la constructii avangardiste si nici la tendinta de ingrasare a populatiei consumatoare de E-uri. Vorbesc despre rotunjimile fecunde ale femeilor, despre numarul surprinzator de mare de viitoare mamici.

Era un lider mic. Sau, mai bine zis, conducea un departament cu vreo trei-patru oameni si un proces. O activitate creativa, s-ar putea spune, cu ceva stres si deadline-uri.

Locuiesc de mica intr-un bloc vechi de 30 de ani. Romani get-beget. (Chiar, de unde o fi venind expresia asta?) Gheorghe, Ion, Vasile, Maria si, bineinteles, Popescu. O comunitate, un satuc vertical.

Seara, un eveniment monden din zona corporate. Intr-una dintre salile botezate pretentios se stransese lumea sa marcheze cu prezenta ceva. O aniversare, sau o deschidere de filiala, sau o inchidere... Nu mai tin minte.

Eficienta si specializarea sunt cele doua ratiuni care au generat outsourcing-ul. S-a dovedit si verificat ca e mai practic sa nu pastrezi in companie activitati care nu fac obiectul tau central de interes si sa le dai pe mana altora care se pricep.

Popescu e un tip de succes: a facut o facultate serioasa, are o nevasta de nadejde si doi copii, si-a vandut de curand Dacia si si-a luat in schimb o masina noua, iar seful e multumit de munca lui. S-ar zice ca Popescu - un tip mediocru, la fel ca cei mai multi dintre noi - nu poate sa fie subiect de editorial.

A vorbi despre eticheta in afaceri poate fi plictisitor pentru firile mai directe, pentru barbati indeobste. Sau pentru cei grabiti sa treaca la subiect.

Primul reflex, imediat ce spun "voluntariat", este sa ma gandesc la munca obsteasca sau patriotica. Nu stiu daca trebuie sa ascund acest reflex, sa ma simt vinovata ca il am.

In ordinea naturala a lucrurilor, doctoratul este un semn al maturitatii profesionale. Lucreaza omul ani si ani. Are experiente legate de munca. Se intalneste cu fapte sau concepte ale predecesorilor sai.

Ploua. Dimineata - intr-o vesela confuzie cu geana rasaritului. La amiaza - intunecat si vijelios. Seara - apocaliptic. Noaptea - de asemenea, fara stiinta mea.

Mi-ar fi placut sa traiesc pe vremea enciclopedistilor. Le stiam eu pe toate si nu mi s-ar fi putut refuza nici un job. Angajatorii mi-ar fi aratat organigrama, iar eu as fi pus degetul pe cel mai atractiv loc din companie.

Romanul s-a nascut poet. Daca e sa ma iau dupa premii si lauri, romanul s-a nascut si regizor, si cantaret de opera, si compozitor, si sculptor, si actor, si naist... Ce mai, suntem un neam de artisti! Cu toate acestea, piata culturala romaneasca are o crestere prea lenta.

La inceputul lunii aprilie, Bucurestiul a gazduit primul targ de oferte internationale universitare organizat in Romania, pe scurt RIUF 2005. M-am dus fara mari asteptari si am avut o mare si minunata surpriza. Intai, am vazut coada. Mai exact, o multime compacta, de mii de oameni, care presa sirul de usi din sticla. E vorba de Sala Palatului si de generosul ei sistem de acces. Nu e o usa, ci mai multe, dispuse pe cateva zeci de metri.

In ranita fiecarui soldat se afla bastonul de general. Si, de ce nu?, in fiecare angajat sta un antreprenor. Bine, o sa spuneti, dar in buzunarul fiecarui antreprenor a stat la inceput si o esentiala, cruciala, hotaratoare suma de bani.

Mi-a spus odata cineva o poveste. Se facea ca era o intreprindere. Asa i se spunea atunci. Produceau ceva, cuie sau carti, nu mai stiu exact, nimeni nu mai stie. Si au facut ei cuie sau carti pana intr-o zi, cand n-au mai facut.

Tineti in mana al cincizecilea numar al revistei "Cariere". Adica cel care urmeaza dupa 49 si apare inaintea lui 51. Daca va asteptati sa fie un numar festiv, asortat cu un editorial motat, veti fi dezamagiti. Editia cu numarul 50 este una obisnuita, deci speciala. Asa cum au fost toate pana acum.

Daca facem un exercitiu de sinceritate, descoperim ca intre asteptarile angajatului si cele ale angajatorului exista o lupta a contrariilor. Omul vrea salariu mare - compania vrea sa-l plateasca putin.

In materie de secrete am fost intotdeauna o mare naiva. Am tratat tainele care mi-au fost incredintate cu mare, poate prea mare grija. Venea la mine Prietena si-mi zicea: "Am un secret! Vrei sa ti-l spun?" Voiam, cum sa nu nu?! (Desi, daca era secret, de ce mi l-ar fi spus?) Simteam cum creste in mine un mare fior. Ma bucuram de increderea ei.