Nu există nici o îndoială că Steve Jobs, regretatul cofondator al Apple, a lăsat o moștenire incredibilă companiei sale. Dar la fel de neîndoielnic este faptul că, în ciuda realizărilor sale, el era un Gică-contra, greu de suportat și veşnic nemulţumit. 

Ştiţi ce este economia circulară? Dacă nu, e timpul să aflaţi, deoarece conceptul face valuri printre adepţii sustenabilităţii, o mișcare de amploare în Europa în ultimii ani. Susținătorii ei sunt convinşi că dintre toate inițiativele cunoscute, aceasta are cel mai mare potențial, pe care îl vor îmbrăţişa deopotrivă companiile, guvernele și ONG-urile pentru a schimba modul în care oamenii creează și consumă produse.

Cu toții avem de-a face, la un moment dat, cu un coleg abuziv – genul care acuză pe nedrept și arată cu degetul spre cineva când ceva nu merge. Obiceiul de a arunca vina și responsabilitatea în spatele cuiva – cu alte cuvinte, de a găsi un țap ispășitor – se întâlnește în toate organizațiile, dar și la nivel de societate, iar victimele pot fi deopotrivă, și oamenii lipsiți de apărare, și cei puternici. 

Șansele nu cad din cer, trebuie să ți le creezi, iar așteptările tale trebuie să fie realiste. Doar pentru că aștepți o mărire de salariu, o promovare, un telefon de la firmă sau o mașină de serviciu nu înseamnă că le vei și obține. Trebuie să muncești pentru ele, dar și să dovedești că le meriți. Dacă te limitezi la a aștepta să vină de la sine ceea ce crezi că ți se cuvine, te înșeli, nu vei obține nimic. Renunță la așteptările nerealiste și ia-ți măsuri care să producă schimbarea mult dorită.

Femeile ajunse în funcții de conducere sunt frecvent întrebate: „Cum reușiți să le împăcați pe toate?” Niciuneia nu-i place această întrebare, pentru că nu se poate să le faci pe toate, așa cum pretinde societatea în ziua de azi. Dar, în definitiv, cui îi pasă de ce zice lumea?

Unii au un nivel înalt de autocontrol, alţii mai scăzut, uneori oamenilor le este uşor să își păstreze cumpătul, alteori nu. Două treimi din populaţie se situează undeva la mijloc. Fireşte, natura problemei cu care te confrunți și gradul tău de implicare au strânsă legătură cu nivelul de autocontrol pe care reușești să îl păstrezi. Nu te agăța de problemă, ridică-te deasupra ei! Stăpânirea de sine nu ţine de temperament şi se poate educa.

M-am tot întrebat ce este charisma, această calitate deopotrivă seducătoare și impalpabilă, care îi face pe unii să strălucească. Să fie combinația dintre felul în care arăți, inteligenţă și simțul umorului? Cert este că nu e apanajul actorilor și al speakerilor motivaționali. Și colega de birou poate avea un farmec molipsitor care o face nu doar sufletul petrecerilor, ci și să promoveze rapid la serviciu.

Într-o societate adeptă a relativismului, toleranța este o concepţie bine înrădăcinată, dar şi o formă de a-ţi păstra neutralitatea. O persoană tolerantă este întotdeauna imparțială și are o atitudine neutră, pe considerentul că fiecare trebuie să decidă pentru sine. Judecățile de valoare nu sunt permise. Opinia nu se impune cu forța. Fiecare păstrează o atitudine neutră față de convingerile celuilalt.

Pe de o parte, un mediu competițional la serviciu te poate motiva să-ți îmbunătățești munca, pentru că rezultatele obținute de colegi au un efect stimulativ: îți dau și ție sentimentul că se poate! Pe de altă parte, prea multă competiție poate să transforme locul de muncă într-o groapă cu lei – o atmosferă încărcată de tensiune în care înfloresc comportamentele pasiv-agresive. Efectul unui mediu de lucru hipercompetitiv asupra angajaților e ca sabia lui Damocles care atârnă deasupra capului.

Puterea vine din abilitatea de a-i influența pe alții fără a te lăsa la rândul tău influenţat sau din controlul asupra diferitelor tipuri de resurse, de exemplu, cele financiare. Putere poate să îţi dea nu doar statutul, dar şi experienţa acumulată într-un domeniu – o formă de putere de care se bucură, de regulă, specialiştii. Unii au putere, chiar dacă nu au un statut ierarhic ridicat. Colegul de la IT, să zicem, e singurul care îţi controlează calculatorul – iar aceasta este o resursă-cheie, de care depinde munca ta şi a altora.

Decenii la rând, cercetătorii au cântărit această ipoteză: e în natura umană să îți dorești să fii cineva în cercul tău social, în branșa în care lucrezi sau în societate? Este nevoia de a avea un statut o preocupare fundamentală? Unii susțin că e o nevoie înnăscută de prestigiu și de reputație. Alții pun la îndoială ideea că ar avea vreo legătură cu starea de bine sau cu stima de sine. 

Există vreun domeniu care să nu treacă printr-o răsturnare radicală în materie de „valoare”? De la muzică la literatură, de la televiziune la modă sau mașini, exemple sunt peste tot. În business, dacă îți propui să livrezi valoare, acest lucru nu îți conferă un sentiment suficient de liniștitor încât să-l atenueze pe cel de îngrijorare. Ca să înțelegeți mai bine la ce mă refer, gândiți-vă la cazul constructorului de mașini Volkswagen, aflat în plin scandal, pe motiv că a vândut 11 milioane de vehicule echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor sale diesel.

Ediția de octombrie a Revistei CARIERE le este dedicată investițiilor care dau rod. La vremea culesului vă prezentăm în cover story câteva dintre afacerile cu vin care încep să prindă contur și pe câțiva dintre oamenii care au pariat pe restabilirea reputației vinului românesc.

Oameni toxici sunt peste tot. Nu doar în presă, unde gazetarii împroașcă pe toată lumea cu noroi, fără să își verifice sursele. Nu doar la televiziune, unde realizatorii de talk-show-uri își asmut invitații, iar realizatorii declamă știrile pe un ton sentențios, nu doar în Parlament unde aleșii lansează atacuri la persoană. Mă refer la toți cei care caută nod în papură și te fac să te simți stânjenit fără motiv. La cei care, în ședințe, fac genul de comentarii la care toată lumea amuțește. Îți lasă impresia că foștii bătăuși ai clasei și-au găsit un loc de muncă.

Autoritatea și răspunderea merg, teoretic, mână în mână. E normal ca oamenii aflați în posturi de conducere să aibă mai multe responsabilități care vin odată cu puterea. Autoritatea vine la pachet cu aptitudini speciale, cunoaștere și experiență, asta când nu e dată de vârstă și de nivelul de educație pe care respectiva persoană și l-a însușit. Așa cum în familie părinții au autoritatea de a lua decizii pentru copiii lor până când se maturizează suficient pentru a lua hotărâri singuri, tot așa, într-o instituție, angajații-seniori au autoritatea de a lua decizii în numele colegilor lor mai tineri și mai neexperimentați.

Îți place ce faci? Te-ai gândit că ți-ar fi mai bine în altă parte? Nu în altă companie, nici în alt oraș sau țară, dar poate în alt domeniu. Ți-ai fi dorit să urmezi Arhitectura, dar poate nu ți-ai permis să faci meditații, așa că ai ajuns să faci programare. Nu-i rău, câștigi cât ai nevoie și chiar mai mult decât atât, dar parcă îți lipsește ceva. Sau ai încercat să devii neurochirurg; ți-a fost prea greu la facultate, dar nu-ți lipsesc abilitățile care te-au dus acolo. Ce faci când nu mai vrei să faci ceea ce faci?

Ne-am confruntat fiecare cu diferențele dintre generații și probabil că ne-am format o părere despre felul în care se manifestă, acasă sau la serviciu. Înclinam să cred că etica ar trebui să fie aceeași pentru toată lumea indiferent de vârstă însă fiecare generație are mentalitatea ei și e al naibii de greu să construiești o atmosferă de lucru bazată pe un set de valori la care să rezoneze toată lumea.

Ideea ultimului număr CARIERE gravitează în jurul sportului și încurajării inițiativei sportive. Scriem despre sport cu încredințarea că, practicându-l, tinerii vor descoperi valori și lecții de viață care le vor folosi mai târziu și le vor modela caracterul. 

V-ați întrebat vreodată cum de ne lăsăm prostiți de niște oameni orgolioși, egoiști, aroganți sau escroci? De la vânzătorul ambulant, care te convinge să cumperi exact ce nu ai nevoie, până la Jordan Belfort, brokerul controversat de pe Wall Street, sursa de inspiraţie a filmului „Lupul de pe Wall Street”, regizat de Scorsese, exemple sunt la tot pasul. Cum de reușesc ei să seducă și să captiveze mase de oameni? Ca tip de personalitate, escrocul e un narcisist, arma lui de seducție e charisma și o să încerc să vă explic de ce suntem atrași cu toții de el, ca de un magnet. 

Ne plângem că fructele și legumele nu au gust și că lucrurile pe care le găsim în magazine provin din China? Ce-ar fi dacă am inversa tendințele și am cumpăra produse autentic românești? Consumatorii n-au avut nicicând în istorie atât de multă libertate în a-și direcționa banii spre brandurile pe care le apreciază. Internetul permite un nivel de transparență fără precedent, iar când decidem ce cumpărăm, suntem tot mai informați cu privire la alternative.