Skip to main content

lider

    • Capcane de evitat când „moşteneşti” o echipă de la alt lider

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      Tocmai ai preluat conducerea unei echipe existente de la alt lider, cu care oamenii din echipă se obişnuiseră, şi s-ar putea să te simţi cam descurajat când te gândeşti la ceea ce te aşteaptă. S-ar putea ca modul în care reacţionează oamenii la noile tale procese – sau la stilul tău de lucru cu subordonaţii –  să te facă să te simţi de parcă ai fi mama vitregă cea afurisită ce a dau buzna în vieţile lor, care până de curând erau fericite. Echipa ta a fost înainte echipa altcuiva. Oamenii au căpătat şi şi-au înrădăcinat nişte obiceiuri reacţionând la preferinţele fostului lider. Ajustarea acelor obiceiuri va fi dificilă, dar poţi să procedezi în aşa fel încât tranziţia să fie mai uşoară pentru voi toţi. 
    • Criteriile după care alegem un lider sunt ordonate greșit

      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp.

      America se pregăteşte de alegerile prezidenţiale. Candidaţii îşi anunţă ofertele, iar experţii îşi exersează talentul în retorică. În ciuda încrederii pe care o am în electorat, sunt îngrijorat de modul în care preţuim prea mult anumite calităţi de leadership – precum experienţa – în defavoarea unor alte trăsături precum motivaţia, competenţa şi potenţialul. 
    • Cum să fii lider în haita ta



      A fi lider nu înseamnă neapărat o relație șef-subaltern. Lider înseamnă să fii un bun conducător, să ai înțelegere, să ai o carismă care să îi facă pe ceilalți să te recunoască. Dacă vrei să fii lider, trebuie să știi să coordonezi oamenii, să-i faci să te asculte și să te urmeze într-o acțiune. Niciun lider nu este perfect, dar își poate îmbunătăți punctele slabe și maximiza atuurile în timp și cu efort susținut.
    • Este nevoie de construirea unei culturi de vânzări, în interiorul companiilor

      Peste 110 lideri și manageri de vânzări, de la 45 de companii din România, au participat miercuri, 27 mai 2015, la a doua ediție a Sales Performance Summit. Evenimentul a fost organizat de Trend Consult, unul dintre liderii pieței de training și consultanță în vânzări, care aniversează 15 ani de activitate, performanță și inovație în consultanța de business. Tema evenimentului din acest an a fost „Understanding Decision Dynamics”.
    • Ai angajați buni și mai puțin buni. Cum te comporți cu fiecare




      Pentru un lider este extrem de important să aibă în interiorul echipei o masă critică de persoane care fac performanţă, gândesc pozitiv şi cred în viziunea sa. Practica dovedeşte de multe ori că deciziile noastre sunt influenţate de părerea şi comportamentele celorlalţi, mai ales dacă cei din jurul nostru reprezintă o autoritate ori sunt o majoritate considerabilă în grupul din care facem parte. Numărul high performeri-lor și cel al low performeri-lor din echipă şi modul în care liderul acţionează în relaţia cu aceştia pot fi factori vitali pentru succesul unei companii. 
    • Principiul cauză-efect: Respectul întâi se oferă, apoi se primeşte




      Principiul cauzei și al efectului este prezent în absolut orice ne înconjoară pentru că orice acţiune are o cauză și orice cauză are și un efect. Acest principiu este valabil și în privința respectului, crede Alexandru Vlad, Executive Director Selgros Cash & Carry, potrivit căruia dacă vrei ca ceilalți să te respecte, trebuie să-i respecți întâi tu pe ei.
    • Tinerii europeni folosesc cunoștințele STEM pentru a rezolva probleme reale ale lumii

      A șasea ediție Sci-tech Challenge inspiră următoarea generație de lideri în Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM). Încurajarea tinerilor europeni către cariere în domeniile STEM este esențială pentru a asigura formarea de experți calificați și pregătiți pentru profesiile high-tech de care este nevoie pentru a rezolva provocările energetice ale viitorului.
    • Femeia este managerul generaţiei 2000

      Femeia-lider. Cum se descurcă să îmbine două roluri complexe pe care le „joacă” simultan, cel de femeie şi cel de lider? Ca femeie manageriază o familie, o casă, ca lider conduce o companie sau participă la deciziile majore luate la nivel de board, aleargă de la o întâlnire la alta, de la serviciu acasă şi invers. Studiile de specialitate au arătat că femeile s-au remarcat ca fiind mai bune pe posturi de CEO pentru marile companii. Paradoxul este însă că, deşi sunt mai potrivite pentru a ocupa această poziţie, cele mai multe nu ajung să fie numite CEO.
    • Cele 6 greşeli capitale ale unui lider



      Poate că vine Paștele și suntem un pic mai plini de spiritualitate. Poate pentru că mai auzim în fiecare zi tot felul de șefi mici sau mari care nu știu mai nimic despre ce înseamnă să fii un lider. În sfârșit, poate datorită faptului că nu poți înțelege libertatea fără limitări și nici leadership-ului fără un set de reguli care să asigure un echilibru atât profesional, cât și personal. Pe scurt, 9 păcate capitale ale leadership-ului. Dar, ca să păstrăm nota cuvioasă, cel fără de păcat să arunce primul cu piatra. Noi, doar le punem pe hârtie. 
    • Cum a afectat criza profilul managerului ideal



      Sunt puţini managerii de top din România care încearcă şi încă şi mai puţini cei care reuşesc să fie lideri în pas cu timpul. Criza, din nefericire, a modificat radical aşteptările multor companii în privinţa profilului managerului ideal: nu mai vor un lider, ci un executant riguros şi pragmatic. Din 2009 sunt preferaţi executanţii autocraţi care ştiu să „taie costurile”, să „eficientizeze”, să cosmetizeze tabele excel, concentrându-se preponderent pe cifre. 
    • Adevărații lideri vorbesc cu mâinile




      Știm cu toții cât de importantă este comunicarea nonverbală și cum, câteodată, una spunem cu vorbele și alta dăm de înțeles prin postura corpului și a gesturilor pe care le facem. Da, de multe ori, propriul corp ne trădează.
    • 7 păcate capitale în leadership: Sunteți vinovaţi de ele?



      Succesul unei afaceri pornește de la lideri și de la strategiile pe care aceștia le pun în aplicare. Edwin H. Friedman a afirmat, „Leadershipul poate fi considerat ca o capacitate de a te defini în fața celorlalți într-un mod care clarifică și extinde o viziune a viitorului.” Este important să recunoaștem atributele pozitive, eficace ale fiecărui lider, dar este important și să conștientizăm obstacolele care se conturează. Un leadership de succes se dezvoltă de-a lungul timpului și nu poate fi îmbunătățit decât atunci când liderii știu să depisteze și să remedieze factorii care îl inhibă pe acesta. În continuare, vă voi prezenta cele șapte păcate capitale în leadership:
    • Femeile-manager muncesc prea mult, ca să nu fie prea puțin



      Nevoite să-și legitimeze mereu poziția într-un domeniu în care nu există așteptări că ar putea avea succes, femeile-manager sunt precaute, caută să nu greșească, sunt „manageri de criză”, muncesc prea mult ca să nu fie prea puțin, cer prea mult de la angajați și au obsesia controlului, ‒ toate acestea de teama eșecului. Un interviu cu sociologul Loredana Ivan despre provocările încă existente legate de egalitatea de gen în societatea românească. 

Recomandările editorilor