Skip to main content

Leadership

    • Cum îi evaluezi pe angajaţii care lucrează de acasă

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      De felul nostru, avem încredere în ceea ce vedem cu ochii noştri. Dacă cineva ajunge mereu devreme la birou şi pleacă târziu, probabil că ai presupune că el sau ea este un angajat dedicat, care munceşte din greu. Numai că s-ar putea ca tocmai această persoană să fie, de fapt, cea mai puţin productivă din întreg biroul.

    • Credit la termen vs Linie de credit

      Orice antreprenor are nevoie la un moment dat de un ajutor financiar pentru a-şi derula afacerea. Statistic vorbind, cele mai utilizate tipuri de finanţări bancare sunt linia de credit şi creditul la termen. Fiind două produse fundamental diferite, aplicarea greşită pentru unul dintre aceste tipuri de împrumut poate cauza, mai devreme sau mai târziu, probleme inevitabile. Practic, creditul se solicită pentru perioade mai lungi (2-6 ani) şi pentru un obiectiv precis – de regulă investiţii, în timp ce o linie de credit se accesează pe termen scurt, fiind destinată unor scopuri multiple.

    • Ce riscă România în cazul unui cutremur de proporţii

      Într-o Europă Centrală şi de Est dominată încă de economii care nu îşi găsesc colacul de salvare, piaţa asigurărilor nu putea avea o traiectorie mai fericită. Şi totuşi, semne de revenire apar timid. Despre aceastea, dar mai ales despre realităţile pieţei româneşti, am stat de vorbă cu Bruce Bowers, cel care conduce afacerile din Europa Centrală şi de Est (ECE) ale gigantului în asigurări, Allianz. Acesta vorbeşte cu mândrie despre „copiii lui”, adică statele din ECE unde Allianz este prezentă, care au traversat o perioadă dificilă şi care se îndreaptă în direcţia potrivită.

    • Cursuri gratuite de manager de proiect pentru tineri

      În luna februarie Akcees organizează o nouă sesiune de training marca Weekend Seminar ce are drept subiect managementul proiectelor. Evenimentul, care va avea loc în datele de 14 şi 15 februarie, va fi găzduit de Fundaţia Româno-Americană şi va aduce împreună 25 de participanţi, traineri şi invitaţi speciali de excepţie. Trainingul se adresează persoanelor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.

    • Essilor revoluționează piața de lentile progresive din România cu Varilux S Series

      Essilor România, lider mondial în fabricarea de lentile de ochelari, lansează o nouă gamă de lentile progresive, Varilux S Series. Acestea sunt primele lentile progresive care oferă un nou standard de performanță tehnologică și permit atât un câmp vizual lărgit, cât și o stabilitate superioară a imaginii, comparativ cu celelalte lentile existente pe piață la momentul actual.

    • Ce (te) face un profesionist?

      - Atunci când aveți o problemă medicală, preferați să consultați  un profesionist sau urmați sfatul unui prieten care a avut o situație similară?

      - Când aveți nevoie de o soluție tehnică în activitatea voastră, preferați să căutați informații pe internet sau să consultați un profesionist?

    • Lucian Boia: complexul de inferioritate este prima maladie a românilor

      Complexul de inferioritate e prima maladie pe care a identificat-o profesorul Lucian Boia la români. De aici se naşte o construcţie orgolioasă menită să contracareze micimea prezentului. Totodată, suntem receptivi la modelele străine, şi acest lucru se vede în istoria Ţărilor Române şi a României de mai târziu. Din păcate însă, tocmai pentru că adoptăm modele repede şi superficial, ajungem să fim atât de lipsiţi de repere. Citiți în continuare radiografia făcută de Lucian Boia poporului român.

    • Istoria ne-a creat o stimă de sine negativă care merge până la ură

      Psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu răspunde fără menajamente la întrebarea: „Sunt românii cu adevărat generoşi?”. Acesta aşază o oglindă în faţa conştiintei de sine a fiecărui român. „Reflexia” obţinută o să surprindă, pentru că arată adevăruri nu tocmai comode despre identitatea de sine a românilor. Despre raporturile dintre noi şi ceilalţi, despre poziţionarea faţă de comunitatea din care facem parte...

    • HR-ul sau Juridicul...de cine ascultăm?

      Organizaţiile au cel mai bun randament atunci când HR-ul şi Juridicul lucează împreună, spune fostul avocat, actual consilier, Stephen Paskoff, într-un articol publicat pe blogul The Ethical Workplace. El spune că singura modalitate prin care putem evita o coliziune între departamentele de HR şi Legal este prin stimularea cooperării.

    • Culturile din organizaţii - Piramide, mecanisme, pieţe şi familii. Organizarea transnaţională

      Francezii dau vina pe directorul general, germanii indică o deficienţă a structurii, iar englezii sunt nemulţumiţi de relaţiile interumane. Studenţii de la MBA-ul INSEAD au dat soluţii diferite aceleiaşi probleme manageriale, în funcţie de naţionalitate. Fragmentul de mai jos este extras din cartea CULTURI ŞI ORGANIZAŢII. SOFTUL MENTAL. COOPERAREA INTERCULTURALĂ ŞI IMPORTANŢA EI PENTRU SUPRAVIEŢUIRE, apărută la editura Humanitas.

    • Oportunităţile lui 2013. Agenţia nişată şi turismul on-line

      Cu un potenţial de aproape nouă miliarde de euro anual, dar neexploatat în proporţie de două treimi, anumite afaceri din turism continuă să suscite interesul investitorilor şi în 2013. Deşi sceptici în privinţa profitabilităţii industriei ospitalității, operatorii din turism ne spun că segmentele de on-line şi turismul de nişă vor fi zonele care vor vinde cel mai bine în noul an.

    • Suflaţi, vă rog! Cu etilotestul la birou

      Pentru cei care nu ştiu unde se află limita între viaţa personală şi cea profesională, când vine vorba despre consumul de alcool, vremurile bune se apropie de sfârşit. În curând, ar putea să fie supuși unui astfel de control chiar şi la serviciu, de vreme ce etilotestele nu se mai află exclusiv pe lista de achiziţii a Poliţiei Române. Companiile au şi motive pentru care să se înarmeze cu detectoare de alcool – potrivit Asociaţiei pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor, 28% dintre managerii români consumă alcool peste limită.

    • Carieră adaptată realităţii contemporane

      Educaţia secolului al XXI-lea ar putea fi caracterizată în trei cuvinte: tehnologie, practică şi mobilitate.

      “Revoluţia tehnologică” marchează enorm şi domeniul educaţiei. Informarea şi studiul ultimilor ani capătă o nouă culoare – tinerii studiază acum având în faţă un laptop, tablete, telefoane inteligente sau eReadere, conectaţi în permanenţă la Internet, “răsfoind” publicaţii online, enciclopedii virtuale şi bloguri pline de prospeţime.

    • Raiffeisen Leasing lansează un nou produs pentru IMM

      Raiffeisen Leasing lansează un nou produs de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM), ce poate fi utilizat pentru achiziția de vehicule și echipamente noi, în urma încheierii unui acord de împrumut de 15 milioane de euro cu Banca  Europeană de Investiții (BEI).

    • Emirates Airline continuă recrutările în România

      Vești bune pentru persoanele care sunt interesate să obțină un post de însoțitor de bord în cadrul prestigioasei companii aeriene Emirates Airline. Operatorul aerian cu sediul în Dubai continuă colaborarea cu Safe Recruitment, organizând o nouă sesiune de Assesment Days în perioada 9 februarie - 16 februarie în București și Cluj Napoca.

Recomandările editorilor