Piața muncii este o piață a angajatorului, și nu a angajatului, iar statisticile oficiale confirmă acest lucru: ritmul de creștere a salariilor (+4,4% în august) este la jumătate față de rata inflației (de cca 10%), numărul de salariați la nivel național a crescut foarte puțin în ultimul an (+1%), iar, din când în când, mai apar știri cu companii care au planuri de reduceri de personal. Cu toate acestea, o parte dintre angajații din companii par că nu resimt niciun fel de presiune.

„Astăzi, un coleg din echipă mi-a zis că e urât afară și plouă, și că nu se poate concentra să lucreze”, mi-a spus un manager dintr-o multinațională din domeniul IT. În alte cazuri, angajații refuză să respecte cele 2–3 zile în care trebuie să vină săptămânal la birou, iar cei care nu vin deloc sunt luați deja în vizor de HR, dar încă nu pățesc nimic.

„Trebuie să ne purtăm cu mănuși cu angajații, chiar dacă nu sunt cei mai buni. E greu să le impui să vină, mai ales că la firmele care ne sunt competitoare încă se permite munca remote”, mi-a spus un director de resurse umane.

Într-o altă discuție cu o fostă colaboratoare, am aflat că, în cazul companiei la care lucrează, colegii vin la birou doar în zilele în care angajatorul oferă… de mâncare. Cu alte cuvinte, oamenii nu vor să vină să muncească, ci vin ca să socializeze.

Și totuși, dacă ne uităm pe date, pare că balanța de putere s-a înclinat în favoarea angajatorilor. Doar că realitatea de zi cu zi din companii contrazice această percepție. În special în sectoarele în care competiția pentru talent este globală, nu locală, cum este cazul tehnologiei, angajații continuă să aibă o forță de negociere surprinzătoare.

Un studiu realizat recent de Harvard, Brown și UCLA, și citat de Wall Street Journal, arată că angajații din tehnologie sunt dispuși să accepte cu 25% mai puțin salariu pentru un job remote sau hibrid, comparativ cu unul care îi obligă să vină zilnic la birou. Autorii studiului, care au analizat aproape 1.400 de angajați din IT și domenii conexe, spun că proporția e mult mai mare decât cea estimată în studiile anterioare (5%– 10%). Motivul este că, între timp, munca de la distanță s-a transformat dintr-un beneficiu-excepție într-un beneficiu așteptat.

Deși angajatorii cred că au din nou controlul, mulți candidați își selectează ofertele după libertatea pe care o au asupra timpului lor, și nu după pachetul financiar.

Ceea ce unii lideri numesc lipsă de implicare sau de loialitate este o redefinire a modului în care oamenii privesc munca. Ei lucrează pentru o companie atâta timp cât aceasta le oferă sens, echilibru și libertate.

Poate că e vremea ca angajatorii să îi ajute pe angajați să simtă că munca lor contează, indiferent de cât de frumoasă e vremea sau de locul din care este prestată munca.