Pe 23 octombrie 2025, la Timișoara, Revista CARIERE, în parteneriat cu TotalSoft și MedLife, organizează evenimentul CEO + HR Roundtable, intitulat „Educația ca motor pentru business: Cum își formează marii angajatori din vestul țării următoarele generații de profesioniști”. Evenimentul va aduce la aceeași masă lideri din companii de top și specialiști în resurse umane, care vor discuta despre strategiile de dezvoltare a talentelor și rolul educației în creșterea sustenabilă a organizațiilor.

Am stat de vorbă cu Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director, TotalSoft, despre modul în care compania pregătește viitoarele generații de specialiști, provocările întâlnite și strategiile implementate pentru a asigura succesul pe termen lung al angajaților.

TotalSoft Bootcamp

Într-un sector competitiv precum IT-ul, dezvoltarea tinerelor generații de specialiști este esențială pentru sustenabilitatea oricărei companii, explică Alexandru Ungureanu. „La TotalSoft, pregătirea viitoarelor generații nu este doar o acțiune de recrutare, ci parte din strategia noastră de creștere sustenabilă”, spune el.

Pentru transformarea aceastei strategii în practică, compania derulează anual programul TotalSoft Bootcamp, destinat studenților și absolvenților facultăților de profil tehnic – Software Development, Technical și Business Consulting.

Participanții parcurg o perioadă de formare intensivă, plătită, înainte de integrarea în echipele noastre. Pentru noi, aceste programe reprezintă o oportunitate de identificare a viitorilor colegi juniori, iar majoritatea celor care finalizează bootcamp-ul rămân ulterior în companie”, explică Alexandru Ungureanu.

Întregul proces este gândit ca un traseu structurat de învățare, care combină cursuri interne, mentoring, shadowing și implicarea graduală în proiecte reale. „Tinerii învață într-un cadru organizat și beneficiază de sprijin constant. Faptul că programele sunt plătite transmite seriozitate și respect pentru timpul și munca participanților”, adaugă el.

Ce competențe caută

Alexandru Ungureanu subliniază că, la evaluarea tinerilor absolvenți, se remarcă mai multe competențe pozitive: „În primul rând, motivația, curiozitatea și dorința de învățare continuă. Mulți candidați vin cu proiecte personale, contribuții în open source sau experiență în cadrul concursurilor universitare”.

Totuși, există și zone în care noii specialiști au nevoie de consolidare.

Absolvenții, deși bine pregătiți teoretic, nu au avut ocazia să lucreze în proiecte industriale de anvergură sau în echipe complexe. Această lipsă se reflectă în înțelegerea modului în care sunt construite sistemele mari – modularitate, scalabilitate, design pattern-uri etc”, consideră expertul.

Alexandru Ungureanu mai punctează importanța competențelor soft și a înțelegerii business-ului: „Observăm nevoia de aprofundare a abilităților de comunicare și colaborare în context de business – înțelegerea nevoilor clientului, empatia și capacitatea de a traduce cerințele tehnice în termeni de business. Prin programele noastre de Bootcamp și training intern intervenim exact în aceste zone, oferind sprijin tehnic, mentori dedicați și proiecte unde noii veniți pot aplica aceste concepte”.

Cum atrage tinerii

Pentru Alexandru Ungureanu, cheia este transparența, dezvoltarea și relevanța: „Oferim tinerilor o perspectivă clară de început de carieră, cu programe plătite și trasee de evoluție bine definite. Încă din primele luni, ei sunt implicați în proiecte reale, nu în sarcini de rutină, ceea ce le oferă sentimentul că munca lor contează și are impact direct asupra produsului final”.

Cultura organizațională joacă, de asemenea, un rol esențial. „Punem accent pe ghidaj, feedback constant și pe un mediu de lucru prietenos, bazat pe colaborare. Ne dorim ca tinerii să se simtă susținuți și valorizați încă de la început”, explică HCM Sales Director-ul. La acestea se adaugă și beneficiile non-salariale, accesul la resurse de învățare, cursuri și conferințe, flexibilitatea și echilibrul între viața profesională și cea personală.

Un alt factor motivant este expunerea internațională a proiectelor: „Software-ul nostru este utilizat în peste 40 de țări, ceea ce oferă un sentiment de mândrie profesională și contribuie la motivația lor pe termen lung. Feedbackul primit de la tinerii colegi confirmă că transparența, implicarea timpurie și deschiderea către învățare sunt principalele motive pentru care aleg să rămână în TotalSoft”, mai spune expertul.

Provocările traseelor de carieră

Una dintre principalele provocări rămâne retenția tinerilor specialiști.

Juniorii pot fi tentați să plece dacă nu simt un progres rapid sau dacă primesc oferte mai atractive. Progresul este măsurat pe termen lung, nu scurt, întrucât nu toți evoluează în același ritm”, afirmă Alexandru Ungureanu.

Ca să răspundă acestor provocări, TotalSoft a definit trasee de carieră documentate, cu indicatori de performanță și etape clar stabilite. „Oferim evaluări periodice – la 3, 6 și 12 luni – pentru a discuta progresul, blocajele și pașii următori. Dacă un junior nu evoluează suficient de rapid într-un proiect, are posibilitatea de a fi mutat într-un alt proiect cu dificultate diferită, adaptat nivelului său”.

Mentoratul și dezvoltarea continuă sunt părți integrale ale strategiei: „Susținem dezvoltarea continuă prin programe de training, cursuri și certificări, astfel încât fiecare coleg să aibă acces la instrumentele necesare pentru a-și construi o carieră solidă în companie. Obiectivul nostru este ca fiecare angajat să-și poată construi o carieră predictibilă, într-un mediu stabil, colaborativ și orientat spre performanță — indiferent de nivelul de experiență cu care pornește”, conchide expertul.

Evenimentul CEO + HR Roundtable va aduce împreună lideri și profesioniști care vor dezbate viitorul educației în business:

Speakerii evenimentului:

  • Simona Belea, Managing Director, și Geanina Cioară, HR Manager, AUMOVIO Timișoara

  • Laura Vlădulescu, HR Manager Technical Center Timișoara, și Ciprian Tarnu, Director Technical Center Timișoara, Forvia Hella

  • Alexandra Tureschi, Employee Success Director EMEA, și Radu Giju, Managing Director Romania & Europe Region, The Access Group

  • Alexandra Drăghiciu, HR Europe Director, și Andreea Selin, General Manager, Celestica

  • Alina Ionescu, Corporate Sales Manager & Stem Cells Bank Manager, și Laurențiu Giușcă, Corporate Director, MedLife

  • Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director, TotalSoft

Moderator: Adelina Mihai, jurnalist & Publisher al Revistei CARIERE

Evenimentul promite să fie un cadru de dialog activ și inspirație, unde bune practici și strategii concrete pentru formarea viitoarelor generații de profesioniști vor fi dezbătute de lideri și experți din vestul țării.