Pe 23 octombrie 2025, la Timișoara, Revista CARIERE, în parteneriat cu TotalSoft și MedLife, organizează evenimentul CEO + HR Roundtable, intitulat „Educația ca motor pentru business: Cum își formează marii angajatori din vestul țării următoarele generații de profesioniști”. Evenimentul va aduce la aceeași masă lideri din companii de top și specialiști în resurse umane, care vor discuta despre strategiile de dezvoltare a talentelor și rolul educației în creșterea sustenabilă a organizațiilor.

Am stat de vorbă cu Alina Ionescu, Corporate Sales Manager & Stem Cells Bank Manager, și Laurențiu Giușcă, Corporate Director MedLife, doi dintre speakerii prezenți la Timișoara, despre felul în care educația, formarea continuă și investițiile în oameni pot transforma businessul medical și relația cu partenerii corporate.

Educația, investiție strategică

Pentru Laurențiu Giușcă, rolul educației în zona corporate merge mult dincolo de programele formale. „În zona corporate, rolul educației este direct legat de calitatea serviciilor pe care le livrăm companiilor partenere. Abonamentele medicale nu sunt doar un beneficiu extrasalarial, ci o investiție strategică în retenția și motivarea angajaților. De aceea, educația continuă a echipelor noastre, de la medici la consultanți de vânzări, este esențială pentru a menține standardele ridicate și pentru a răspunde nevoilor tot mai sofisticate ale clienților”.

Aceeași perspectivă o împărtășește și Alina Ionescu, care subliniază importanța formării continue în relația cu partenerii corporate: „Formarea continuă este cheia pentru a livra valoare adăugată în relația cu partenerii corporate. Piața muncii e tot mai competitivă, iar HR-ul din companii caută soluții care să combine prevenția, accesul rapid la servicii medicale și programe de wellbeing. Colegii noștri din vânzări și consultanță trebuie să înțeleagă nu doar produsul, ci și dinamica business-ului clientului, pentru a construi soluții personalizate”.

Ce face diferența

Piața muncii este în continuă transformare, iar competențele esențiale se schimbă și ele. Laurențiu Giușcă observă că „în corporate sales, competențele esențiale nu țin doar de negociere, ci și de capacitatea de a înțelege strategia de HR a clientului și de a poziționa abonamentele medicale ca un instrument de retenție. Tinerii trebuie să fie analitici, să înțeleagă datele și tendințele pieței, dar și empatici, pentru a construi parteneriate solide”.

La rândul ei, Alina Ionescu consideră că „la nivel operațional, contează enorm curiozitatea și orientarea către soluții. Un consultant de vânzări care știe să asculte, să pună întrebările potrivite și să explice impactul pe termen lung al unui abonament medical are un avantaj competitiv. Soft skills-ul – comunicarea, consultanța, încrederea – fac diferența atunci când vorbești cu directori de HR sau CEO”.

Importanța trainingurilor interne

În privința modului în care MedLife susține dezvoltarea profesională a echipelor sale, Laurențiu Giușcă explică: „Pe zona corporate, ne-am dat seama că programele de formare internă sunt esențiale. Avem echipe care discută zilnic cu clienți din industrii foarte diferite – IT, banking, retail, producție. Pentru a le înțelege provocările, facem traininguri interne specializate și sesiuni de knowledge sharing. În același timp, colaborăm cu mediul academic pentru a aduce în echipă tineri pregătiți în domenii precum sănătate publică, management și economie”.

Ce funcționează cel mai bine este mixul, completează Alina Ionescu. „Training intern pe produs și pe abordare consultativă, combinat cu programe externe care aduc o perspectivă mai largă – leadership, customer experience, digitalizare. Practic, investim în a face din fiecare consultant nu doar un vânzător, ci un partener strategic pentru clienții corporate”.

Ce caută tinerii

Când vine vorba despre atragerea și retenția tinerilor, provocările sunt multiple. „Provocarea principală în corporate sales este să găsim oameni care să înțeleagă și piața medicală, și piața de beneficii pentru angajați,” explică Laurențiu Giușcă.

Pentru Alina Ionescu cheia succesului stă în sens și creștere profesională: „Tinerii caută sens și dezvoltare profesională, iar asta se reflectă și în corporate sales. Abonamentele medicale nu se mai vând ‘la bucată’, ci se integrează în strategia de wellbeing a companiei-client. Pentru asta, colegii noștri trebuie să fie formați să gândească strategic. Reconversia poate funcționa, dar cu rezultate mai bune atunci când există deja experiență în consultanță B2B”.

Direcțiile de HR

Privind spre 2026, prioritățile MedLife în zona de HR sunt clare. „Pentru 2026, direcțiile noastre de HR sunt clar orientate către educația continuă a echipelor de vânzări, digitalizarea proceselor și wellbeing-ul angajaților noștri. Acestea sunt investiții strategice: oamenii noștri sunt cei care reprezintă MedLife în fața clienților corporate, iar pregătirea lor este direct corelată cu succesul nostru în piață”, spune Laurențiu Giușcă.

„Din zona corporate,” adaugă Alina Ionescu, „văd trei priorități pentru 2026: training în leadership digital, dezvoltarea abilităților consultative și programe de wellbeing pentru angajații noștri. Nu putem vinde wellbeing către clienți dacă oamenii noștri nu îl experimentează. Practic, investim în a avea echipe sănătoase, motivate și pregătite să construiască parteneriate pe termen lung”.

Lideri de top, la aceeași masă

Evenimentul CEO + HR Roundtable va aduce împreună lideri și profesioniști care vor dezbate viitorul educației în business:

Speakerii evenimentului:
· Simona Belea, Managing Director, și Geanina Cioară, HR Manager, AUMOVIO Timișoara
· Laura Vlădulescu, HR Manager Technical Center Timișoara, și Ciprian Tarnu, Director Technical Center Timișoara, Forvia Hella
· Alexandra Tureschi, Employee Success Director EMEA, și Radu Giju, Managing Director Romania & Europe Region, The Access Group
· Alexandra Drăghiciu, HR Europe Director, și Andreea Selin, General Manager, Celestica
· Alina Ionescu, Corporate Sales Manager & Stem Cells Bank Manager, și Laurențiu Giușcă, Corporate Director, MedLife
· Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director, TotalSoft

Moderator: Adelina Mihai, jurnalist & Publisher al Revistei CARIERE.