Skip to main content

Lucescu Alexandra

    • Miliardarii ruşi l-au trădat pe Putin!

      Criza din Ucraina a determinat o schimbare a "structurii" anturajului apropiat al preşedintelui Vladimir Putin: responsabilii instituţiilor de forţă au câştigat teren în faţa oligarhilor, împinşi în plan secund sau alungaţi definitiv din preajma liderului de la Kremlin, susţin jurnaliştii agenţiei Bloomberg.
    • Cele mai folosite monede din lume


      Ponderea yuanului în plățile mondiale a crescut semnificativ în noiembrie, depășind dolarul canadian și dolarul australian, astfel că yuanul a devenit a cincea cea mai utilizată monedă din lume, conform unui raport al Society Worldwide Interbank Financial Telecommunication (Swift), transmite Reuters.
    • Ai fost concediat de la jobul anterior? Cum explici asta la interviu



      Una dintre cele mai incomode întrebări care apar în timpul unui interviu este cea legată de trecutul tău profesional. Și aici vorbim despre situațiile neplăcute din cariera profesională, adică cele în care ai fost concediat și în care primești întrebări de genul „Cum ai plecat mai exact de la fostul job?” sau „De ce ai plecat de la fostul job?”
    • O schimbare care nu se produce niciodată




      Ne întoarcem din vacanța de final de an 2014 în care ne-am propus să schimbăm o grămadă de lucruri și ridicăm cana de cafea de pe birou, scrutând biroul open space. În jurul nostru, aceleași figuri cunoscute. Colegii noștri lucrează sau dau scroll pe feed-ul de pe Facebook. E prima zi de proiect nou, iar noi vom fi un diferiți anul acesta: mai energici, mai focusați pe oameni și problemele lor și, evident, vom avea acel succes pe care îl merităm. Îmi doresc foarte mult această schimbare și nu văd ce mi-ar putea sta în cale.
    • Și contabilul trebuie să fie creativ. O spun specialiștii Harvard



      Creativitatea este o valoare pe care o înțelegem diferit, de la om la om, în funcție de vârstă, pregătire profesională, mediul înconjurător și așteptările noastre de la viață. Teresa Amabile, Director de Cercetare în Administrarea Afacerilor în cadrul Harvard Business School, și-a dedicat toată viața cercetărilor în domeniul creativității și este una dintre cele mai cunoscute persoane din întreaga lume care s-a ocupat de inovația în domeniul afacerilor.
    • Eșecul conduce spre succes. Dar depinde de TINE



      Ultimul lucru la care ne gândim în momentul în care ne confruntăm cu o situație nefavorabilă – fie că e vorba de business, fie că e vorba de viața personală – este să vedem cum putea scoate partea pozitivă din acel eveniment, adica ce putem învăța din greșeli și eșec. 
    • Piramida lui Maslow în viața ta

      Daca ar fi sa ne intrebam cat de importanta e siguranta pentru oameni, ne-am gandi probabil ca exista nevoi mai importante pe care trebuie sa ni le satisfacem inainte de a ne gandi la nevoia de siguranta, de securitate. Dar daca am face un exercitiu de imaginatie pentru a realiza cum ar fi ca in fiecare zi sa ne simtim haituiti, vanati, cred ca ne-am reconsidera pozitia fata de cat de important este sa ne simtim in siguranta.
    • Transformă feedback-ul clienților într-o STRATEGIE



      Dacă te-ai confruntat măcar la un proiect la care trebuie să lucrezi contra cronometru știi cât de important este feedback-ul de la client. Fară un input clar al acestuia, ai toate șansele ca munca ta să se ducă pe apa sâmbetei. De la indicații prea vagi, la modificări ale modificărilor modificărilor... există tot soiul de neplaceri care îți fac munca un calvar. 
    • Da, este adevărat. Averile mari se construiesc gratuit



      Să vinzi e cel mai greu. Multe afaceri cu potențial falimentează din cauză că proprietarul se panichează și, în disperarea de a construi o avere, vinde puțin și prost. Dar ce ai spune dacă ți-aș da o altă modalitate de a construi avere, o modalitate ce nu are în prim-plan procesul de vânzare, ci un termen la care mulți ridicăm din sprânceană: gratuit?
    • Cele mai puternice cuvinte ale unui CEO



      Dacă ai fost vreodată într-o poziție de conducere știi prea bine că acest rol poate fi unul extrem de solitar. Cei din jurul tău cred și se așteaptă ca tu să ai toate răspunsurile pe care să le servești oricărui le dorește. Mulți înțeleg doar că un CEO e acel personaj misterios aflat într-un birou în care aproape nimeni nu are acces. Un fel de vrăjitorul din Oz... fără atât de multă magie. Cu toate acestea, CEO-ul de la Aha!, o firmă de software pentru product managers crede că a fi CEO înseamnă că trebuie să te asiguri că toți sunt la productivitate maximă.
    • Charisma nu se moștenește, ci se învață și ține de umanitate



      Tindem să credem despre charismă că este un atuu cu care te naști. Pe care îl ai sau nu. Imposibil de dobândit pe alte căi decât cele genetice. Se pare că nu este chiar așa. Autoarea cărții ”Mitul charismei” ne dezvăluie un adevăr simplu: charisma nu este decât învățarea și aplicarea unor comportamente învățate. Beneficiile unei personalități charismatice sunt evidente, indiferent dacă ești într-o poziție de lider sau de simplu angajat. O personalitate magnetică poate fi cheia spre atingerea mai ușoară a succesului. 

Recomandările editorilor