Skip to main content

Contribuitori

    • Unde e calitatea vieții?

      Câteodată, ne gândim cu nostalgie la momentele în care aveam mai mult timp să facem ceea ce ne place, să stăm cu cei dragi sau poate să plecăm în călătorii neplănuite. Astăzi, task-urile de la birou și atribuțiile de zi cu zi ne ocupă majoritatea timpului și simțim că nu mai avem aceeași calitate a vieții.
    • 3 situaţii în care un antreprenor ar putea găsi soluţia într-o asigurare de răspundere civilă

      Indiferent de cât de bine îţi merge afacerea, există întotdeauna riscul apariţiei unui client nemulţumit sau, mai grav, al unui accident de muncă, ce poate implica firma ta.  Studiază exemplele de astfel de cazuri din segmentul tău de piaţă, consultă-te cu asigurătorul şi stabileşte un prag de acoperire optim, în eventualitatea unei neplăceri.
    • Relaţiile între oameni. Câtă suferinţă, bucurie şi învăţare ne aduc ele

      V-aţi întrebat vreodată câţi prieteni şi cunoştinţe aveţi? I-aţi numărat? Dacă faceţi acum o scurtă recapitulare, o să vedeţi că depăşiţi foarte repede 100 de persoane - vecini, colegi, prieteni, familie. Dacă mai adăgați și contul de Facebook sau Linkedin sunteţi deja o vedetă în toată regula, vă cunosc câteva sute, poate mii de oameni.
       

    • Valoarea unui om este dată de primul lucru care-l scoate din sărite

      Un dialog între Calvin şi Hobbes, 2 personaje celebre de benzi desenate din America, sună aşa:
      Calvin: Vezi tu, ca să te dezvolţi, trebuie să ai o idee despre ceea ce este "bine".  Asta presupune anumite valori dar, după cum ştim cu toţii, valorile sunt relative şi trebuie să tolerăm diversitatea.
      Hobbes: Câteodată, nu ştiu dacă mai pot tolera această toleranță!
    • Mi-am scăpat fata din capcana sistemului de educație!

      Era prin toamna lui 2010 când Anca fiind în clasa a-II-a a venit la mine să facem la matematica pentru că avea temă de la Doamna. Deschidem cartea și citim împreuna primul exercițiu: “Dacă 5+0=5 atunci 9+0=?”. Așa...?!

      Faptul că s-a gândit mi-a strecurat în suflet primul fior. După care oricât de aiuritor vi s-ar părea mi-a spus 7. Am rămas evident cu gura căscată și pentru că mi-a fost teamă să o întreb cum s-a gândit am pus repede mâna pe niște creioane, i-am arătat că de fapt răspunsul corect este 9 și am rezolvat problema. Mi-am zis că-i fată și probabil va fi pricepută la literatură, compuneri, chestii din astea mai umaniste.
    • O poveste pe care ne-o spunem zilnic. Nevoia noastră constantă de creștere

      Dacă te afli pe acest site, înseamnă că avem cel puțin un subiect în comun. Mai exact, mă refer la nevoia de a crește prin învățare permanentă. Ceva din nevoia ta de creștere te-a adus pe acest site și cu siguranță vei reveni. Ceva din dorința ta de creștere te face să conștientizezi importanța articolelor, evenimentelor de dezvoltare, a clipurilor sau podcasturilor ce te pot ajuta atât personal cât și profesional.
    • În toamna lui 2017, bate vântul schimbării în fiscalitatea românească

      Schimbarea anotimpului aduce cu ea modificări de impact pentru contribuabilii români. Pe lângă măsura privind plata defalcată a TVA, un subiect pe marginea căruia s-a discutat cu multă pasiune, în Monitorul Oficial a trecut oarecum nebăgată în seamă o ordonanţă de modificare a Codului de Procedură Fiscală.

      Aceasta din urmă ar putea aduce totuşi pentru plătitorii de impozite din România probleme cel puţin la fel de mari precum noul sistem de gestionare al TVA. Să le luăm pe rând.
    • Cum transformăm Bucureștiul într-un oraș „verde“, chiar de la locul de muncă

      Dacă alte capitale europene au strategii clare de combatere a poluării urbane, Bucureștiul este deficitar la acest capitol.


      O atitudine nepăsătoare a autorităților locale, dar și lupta pentru putere ce a urmat căderii comunismului au transformat Micul Paris într-un oraș cu un aer greu de respirat, un trafic infernal și o problemă legendară a locurilor de parcare. Și dacă toate acestea nu erau de ajuns, este suficient să ajungi în centru într-o zi toridă de vară pentru a realiza imediat că deșeurile aruncate peste tot sunt cele care conduc, de fapt, orașul, răspândind în jur un miros greu.

       
    • Ședințe mai eficiente. Cum vom lucra cu Power Point-urile în viitor?

      “Nimic nu ne aparţine, doar timpul“ , spune Seneca…O lume pragmatica cere tot mai mult o aliniere a consistenţei şi o eliminare a formei fără fond. Focusul prea intens pe formă, ne depărtează de la esenta lucrurilor;investim prea mult în formă şi luăm de la fond, nu reuşim sa ne accesam rezervorul creativitatii si nici  să captăm şi implicăm sinergic auditoriul. 
    • De ce ne blocăm în resursele pe care nu le avem?

      Fie că este vorba de un proiect antreprenorial, un hobby sau o posibilă schimbare de carieră , găsim cu ușurință resursele lipsă care de fapt blochează primul pas. Dacă te afli în situația în care te concentrezi prea mult pe resursele pe care nu le ai pentru îndeplinirea obiectivelor tale, atunci cu siguranță poți să împărtăseşti din experiența ta în comentariile de la finalul articolului, dar și ce soluții ai adoptat.
    • Durerile de spate - boala „corporatiștilor”. Cum le tratezi și de ce nu trebuie neglijate

      Până nu de mult durerile de spate erau considerate specifice vârstei a treia, dar în prezent tot mai mulți tineri ajung la medic din cauza lor.


      Diagnostice de discopatie, hernie de disc și alte astfel de afecțiuni ale coloanei par acum la ordinea zilei într-o companie, iar la o scară mai mare, statisticile confirmă că la medicii neurologi ajung tot mai multe persoane cu vârsta sub 30 de ani.

       
    • Cum să păstrezi vii cunoștințele dobândite într-o limbă străină?

      Învățăm o limbă străină pentru că ne este necesară în activitatea zilnică de la job și pentru că ne dorim să avansăm în carieră, sau, poate, angajatorul ne oferă, ca bonus, șansa unui training lingvistic pentru a ne dezvolta pe plan personal și a ne bucura de noi experiențe culturale. Însă învățarea unei limbi străine este o investiție pe termen lung și nu se încheie odată cu ultima sesiune de curs. 
    • 5 moduri prin care poți să câștigi timp la birou

      Un număr tot mai mare de angajați declară că ritmul solicitant în care își desfășoară activitatea profesională le afectează calitatea timpului liber. Există suficiente boli profesionale, la care se adaugă sindromul burnout, cât să luăm foarte în serios semnele unui dezechilibru în balanța muncă - viață personală. De foarte multe ori, însă, problemele țin și de lipsa unei discipline care să ne ofere mai mult timp pentru tot ceea ce vrem să includem în programul zilnic.
    • Trebuie să-ți găsești un nou job? Dacă crezi despre tine că nu ești prea bun, atunci găsirea unui loc de muncă va fi dificilă

      Un reprezentant de vânzări care are în minte imaginea că el vinde un produs sau un serviciu mediocru, va avea dificultăți serioase în a vinde valoarea adăugată a produsului sau serviciului respectiv. El arată acest lucru în discursul său de vânzare, fiindcă inclusiv limbajul corpului lui "trimite" la această imagine de "nimic special de care ai avea nevoie". Când un reprezentant de vânzări este convins ca el trebuie să vândă un produs sau un serviciu foarte bun, el va fi entuziast şi acest lucru se poate observa atunci când se află în fața clientului. Vânzarea va fi facilă. Aceeaşi situație se întâmplă cu oamenii care trebuie să-și găsească un (nou) loc de muncă. 
    • Timiditatea nu trebuie eradicată, ci trebuie gestionată

      Timiditatea, prin formele sale de exprimare, ne poate împiedica să ne afirmăm, să ne cerem drepturile şi să ne prezentăm într-o manieră obiectivă. Ceilalţi pot vedea această trăsătură că pe o lipsă a inteligenţei sociale.

      Timiditatea nu trebuie neapărat eradicată, ci trebuie gestionată. Procesul de “vindecare” începe prin identificarea factorilor declanşatori. 
    • Fricile care ne împiedică să avansăm în carieră

      Evoluţia profesională are pentru fiecare persoană alte valenţe. Astfel încât, pentru a avansa în carieră este necesar în primul rând, să fie clarificate şi setate obiectivele profesionale.

      Totodată, pe lângă pasiune pentru domeniul de activitate, perseverenţă şi muncă, un aspect foarte important este reprezentat de încrederea în sine şi în forţele proprii. 

Recomandările editorilor