Skip to main content

Contribuitori

    • Incertitudine: noi profesii la orizont și ascensiunea femeilor în carieră

      În ultimii ani, s-a propagat percepția potrivit căreia progresele tehnologice au început să elimine treptat locurile de muncă și sarcinile care necesită calificări profesionale scăzute. De altfel, există deja activități unde au fost testate și funcționează sisteme de plată automate fără casier, precum în spațiile de parcare urbane sau chiar în cadrul lanțurilor internaționale de magazine. Cu toate acestea, noile tehnologii și automatizări fac, de asemenea, ca activități profesionale mult mai calificate să devină învechite, cum ar fi cea de analist financiar sau de avocat, weforum.org. De asemenea, meritocrația specifică sistemului capitalist dispare, iar viitori angajați vor trebui să dispună mai degrabă de empatie și dorința de colaborare.
    • Antreprenorii din RBL reacționează la problemele infrastructurii românești: Așa nu se mai poate

      Asociația oamenilor de afaceri Romanian Business Leaders (RBL) semnalează problemele cronice ale infrastructurii de transport din țară și oferă Ministerului Transporturilor o serie de recomandări. Ca o măsură extremă, antreprenorii sunt dipuși să picheteze ministerul cu o banderolă albă la braț, dacă soluția ar da roade. Până la acel moment, aceștia se revoltă din cauza lipsei de inițiativă din domeniu și a investițiilor strategice care împiedică dezvoltarea în viitor.
    • Gelateria DolciConi, afacerea de familie care vinde fericire într-o cupă de înghețată

      Pe o piață aflată în dezvoltare, cea a înghețatei artizanale, afacerile de familie încearcă să își facă loc și să se diferențieze de businessurile complexe. DolciConi este o gelaterie crescută de comunitatea din cartier, căreia Roxana Mihai i-a pus bazele în urmă cu patru ani, după ce s-a întors din Italia. În fața ușilor cu geamuri mari de pe strada Drobeta, copiii se opresc și arată cu degetul spunând „Aici este!”, iar adulții pleacă cu înghețată la pachet pentru prieteni.
    • 3 temeri legate de freelancing și câte un răspuns pentru fiecare

      Când vine vorba despre freelancing, toată lumea se gândește la libertate. Dar probabil că emoția care predomină, cel puțin când ești la început de drum în freelancing, este teama. Ai plecat de la job, ești un om liber. Dar ce faci cu această libertate? Dacă nu vei găsi clienți? Dacă nu ești suficient de bun? Dacă lumea nu te va lua în serios? Dacă te vei simți singur?

    • Inovația interioară (creativitatea personală) în mediul de business

      Într-o piață în care concurența este tot mai acerbă, orice antreprenor poate confirma importanța puterii creative pentru a lansa și administra o afacere nouă, precum și pentru a construi o organizație, acolo unde înainte nu există nimic. Abilitatea de a răspunde rapid la schimbarea condițiilor din piață necesită, de asemenea, un nivel ridicat al creativității, în cazul companiilor existente de ceva timp. Creativitatea și inovația au devenit, în ultimele decenii, abilități cheie pentru atingerea succesului în afaceri în economiile dezvoltate.
    • Cum creștem copii de succes. Ce conține cutia Pandorei

      Succesul în lumea exterioară este rareori sinonim cu succesul în lumea interioară a individului, fie el adult sau copil. Cu toții cunoaștem cel puțin o persoană care după standarde sociale sau profesionale are succes dar care în realitate duce o viață nu tocmai împlinită sau fericită. Și atunci, cum facem să ne îndreptăm copiii spre un succes profund, sustenabil pe termen lung, care să le definească ființa și nu doar inventarul de bunuri deținute? 
    • Povestea soților Nechita-Rotta, antreprenorii români care atacă o piață de peste un miliard de euro

      Compania Sunimprof Rottaprint, fondată în 1991, deține o cotă de piață de 33% în segmentul tipografiei flexografice și vizează creșteri ale cifrei de afaceri din activitățile din afara României. Cu venituri de 20,2 milioane de euro în 2017 și cu estimări de creștere de 10% pentru acest an, compania fondată de Arnella și Cristi Nechita-Rotta în 1991 vrea să ajungă la afaceri de 40 de milioane de euro până în 2021. Care este povestea celor doi soți care au avut activități antreprenoriale încă din vremea comuniștilor și cum intenționează să dezvolte compania pe care au fondat-o în urmă cu 27 de ani?
    • Atitudinea face diferența. Și cultura bunului simț

      Săptămâna trecută s-a produs un accident cu un avion al companiei South West Airlines. În timpul zborului, unul dintre motoare a explodat. Materialul motorului a distrus fuzelajul și a rupt o fereastră. O femeie care stătea lângă fereastră a fost aspirată pe jumătate în afara avionului. Câțiva pasageri au tras-o înapoi înăuntrul avionului. Femeia a fost rănită critic și, din păcate, a murit după o aterizare de urgență, mai târziu, în spital. Un accident tragic. De asemenea, alte 7 persoane au fost rănite, dar au putut reveni acasă, după o examinare în spital.
    • Inovația în afaceri și implementarea ei de către lideri, manageri și antreprenori

      Inovația este considerată a fi, în general, motorul principal al creșterii economice în economia globală de astăzi. Prin introducerea în practică a inovațiilor se pot obține produse cu caracteristici de calitate îmbunătățite, servicii de calitate superioară, procese de producție noi, mai eficiente și mai curate (ecologice), modele îmbunătățite ale sistemului de management al afacerilor, metode moderne de management al forței de muncă etc.

      Există multiple motivații ale întreprinderilor și organizațiilor pentru a inova, între care: creșterea cotei de piață, cucerirea de noi piețe, ameliorarea calității produselor, lărgirea gamei de produse, înlocuirea produselor învechite, reducerea impactului asupra mediului etc. Din materialul de mai jos veți afla despre tipurile de inovație și cum se pot implementa.
    • Business dulce, dar pragmatic: Când ai o afacere, nu te poți baza DOAR pe fler

      Ilinca Alexandru are 33 de ani și primele ei amintiri din bucătărie le are cam de la 4 ani, când gătea “învârtite cu nucă”, alături de bunica sa. Business-ul Sirop, o afacere cu mâncare care țintește anul acesta venituri de circa 750.000 de lei, nu este unul ușor, antreprenoarea încercând să găsească o nișă diferită. Ce ar schimba la nivel legislativ, ce sfaturi are față de alți antreprenori, dar și cât e gândire matematică și cât instinct în business, află din materialul de mai jos.
    • Reguli de etichetă la birou

      O mare parte din reușitele profesionale pot fi atribuite fără greș comportamentului adoptat la locul de muncă. Principiile sănătoase și bunele maniere spun multe despre tine și pot să-ți deschidă nenumărate uși de-a lungul carierei. Iar adevărul este că de multe ori petreci mai mult timp cu colegii decât cu familia. De ce să nu încerci pe cât posibil să contribui la crearea unei atmosfere plăcute și prietenoase? Uite câteva dintre cele mai importante reguli de etichetă la birou, care te vor ajuta să interacționezi în cel mai potrivit mod cu ceilalți și să fii apreciat pentru alegerile făcute.
    • Inteligența emoțională se trăiește, nu se citește

      Se scrie atât de mult despre inteligența emoțională, librăriile abundă în cărți de self help deja de ani de zile iar adulții înșiră mantre și considerații atât de înțelepte încât te-ai gândi că toate problemele de afect ne sunt rezolvate. Pe grupurile de mămici, urmând cărțile de parenting și diverși guru, toată lumea știe să identifice și să numească o emoție, să facă față unui tantrum (n.r. - criza de personalitate a copiilor) etc.
    • Spune-mi cum te îmbraci ca să îți spun unde lucrezi. Cum se îmbracă managerii din diferite industrii

      Atunci când schimbi locul de munca, te poți întreba cum să te îmbraci adecvat chiar dacă nu cunoști codul vestimentar al companiei. Ca manager, e cu atât mai important să pornești de la bun început cu o ținută potrivită, deoarece aceasta contribuie la mesajul pe care îl transmite imaginea ta. În general, costumul este ținuta cu care pare a fi asociat managerul, însă realitatea este mult mai diversă. 

Recomandările editorilor