Pe 23 octombrie 2025, la Timișoara, Revista CARIERE, în parteneriat cu TotalSoft și MedLife, organizează evenimentul CEO + HR Roundtable, intitulat „Educația ca motor pentru business: Cum își formează marii angajatori din vestul țării următoarele generații de profesioniști”. Evenimentul va aduce la aceeași masă lideri din companii de top și specialiști în resurse umane, care vor discuta despre strategiile de dezvoltare a talentelor și rolul educației în creșterea sustenabilă a organizațiilor.

Am stat de vorbă cu speakerii evenimentului despre modul în care marile companii din vestul țării își formează următoarele generații de profesioniști și despre rolul educației în creșterea sustenabilă a business-ului.

Dezvoltarea tinerilor specialiști

Într-un sector competitiv precum IT-ul, dezvoltarea tinerelor generații de specialiști este esențială pentru sustenabilitatea oricărei companii, explică Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director, TotalSoft:La TotalSoft, pregătirea viitoarelor generații nu este doar o acțiune de recrutare, ci parte din strategia noastră de creștere sustenabilă”.

Pentru transformarea acestei strategii în practică, compania derulează anual TotalSoft Bootcamp, destinat studenților și absolvenților facultăților de profil tehnic – Software Development, Technical și Business Consulting. „Participanții parcurg o perioadă de formare intensivă, plătită, înainte de integrarea în echipele noastre. Pentru noi, aceste programe reprezintă o oportunitate de identificare a viitorilor colegi juniori, iar majoritatea celor care finalizează bootcamp-ul rămân ulterior în companie”, explică Alexandru Ungureanu.

Întregul proces este gândit ca un traseu structurat de învățare, care combină cursuri interne, mentoring, shadowing și implicarea graduală în proiecte reale. „Tinerii învață într-un cadru organizat și beneficiază de sprijin constant. Faptul că programele sunt plătite transmite seriozitate și respect pentru timpul și munca participanților”, adaugă el.

Competențele absolvenților

Când vine vorba despre competențele tinerilor absolvenți, Alexandra Drăghiciu, HR Europe Director al Celestica, atrage atenția asupra schimbării rapide a contextului profesional: „Este greu de definit astăzi care sunt competențele principale, pentru că trăim într-o lume în continuă schimbare – inclusiv concepte precum VUCA evoluează spre altele, cum ar fi BANI”.

Fundamental, succesul durabil se sprijină pe trei elemente: disciplina, capacitatea de a face lucrurile necesare chiar și când nu ai energie sau timp; consistența, de a face acele lucruri în mod repetat și susținut; și adaptabilitatea, prin flexibilitatea de a schimba planul sau abordarea atunci când realitatea o cere”, explică ea.

Alexandra Drăghiciu adaugă: „Chiar în urmă cu o săptămână ne-am bucurat alături de 250 de studenți de un eveniment pe tema adaptabilității și pot spune că tinerii devin foarte conștienți de aceste nevoi de dezvoltare mult mai devreme decât întâlneam în generațiile anterioare”.

Investiția în educare și formare

Investiția în educație și formare profesională este parte integrantă a strategiei AUMOVIO Timișoara. Geanina Cioară, Human Relations Manager, explică: „Internship-urile oferă studenților și absolvenților oportunitatea de a înțelege cultura organizațională, de a se conecta cu mentori, de a dobândi competențe practice direct de la specialiști și direct din companie. Contribuim continuu la formarea viitoarelor generații atât din AUMOVIO Timișoara, cât și din celelalte sedii ale noastre din țară, prin programe de internship, programe de studii special concepute și inițiative de tip «learning on the job». Esențial pentru noi este să oferim mai mult decât un cadru de aplicare practică a cunoștințelor dobândite. Programele noastre interne de formare sunt adaptate nevoilor specifice fiecărui coleg și includ atât training-uri tehnice, cât și dezvoltare personală și leadership”.

Radu Giju, Managing Director Romania & Europe Region la The Access Group, explică cum pregătesc viitoarele generații de angajați: „Programul nostru Access Academy acoperă nu doar competențe tehnice, ci și digital marketing, data analytics și comunicare digitală – skill-uri esențiale în economia actuală. Programele evoluează continuu, iar în ultima ediție deja sunt prezente «prompt coding» sau «AI enhanced sales and marketing».

Echipa de management este direct implicată în programele de formare, dedică timp pentru sesiuni de mentorship și predare. Graduate Programme-ul din Timișoara se desfășoară pe 18-24 de luni, cu proiecte reale, iar colaborările cu universitățile locale aduc anual peste 80% din candidații selectați, colegi care devin ulterior angajați permanenți ai Access Romania. Recent, au fost introduse și sesiuni de AI Skills, ceea ce facilitează astfel accesul la competențe de inteligență artificială pentru toate departamentele, inclusiv marketing și sales. Dar poate mai mult decât oricare din programele noastre, investim în crearea internă a viitorilor noștri leaderi interni, atât cu activități externe, cât și cu programe concepute în interior pentru colegii care își doresc să dobândească aptitudini în leadership.”

Programe de internship

Pentru Forvia Hella, investiția în educație începe devreme – uneori chiar înainte ca tinerii să fi ales o carieră tehnică. Ciprian Tarnu, Director Technical Center Timișoara, explică: „Ne pregătim pentru următoarele generații fiind cât mai aproape de tinerii de azi. Ca să-i putem atrage spre businessul nostru suntem prezenți în școli generale, licee și universități, în orașele în care avem birouri. Le observăm interesele, nevoile, învățăm să comunicăm pe limba lor pentru ca mai apoi să le spunem cine suntem, ce și de ce facem”.

Această apropiere nu se rezumă la evenimente de employer branding, ci se transformă într-o strategie coerentă de dezvoltare a competențelor. „Ne concentrăm pe a traduce această apropiere într-o strategie de dezvoltare a competențelor relevante pentru viitorul industriei auto – tehnologii embedded, electrificare, software pentru siguranța pasagerilor, inteligență artificială și conectivitate”, adaugă el.

Programele de internship, gândite ca o extensie a școlii, au devenit adevărate academii practice: „Programele noastre de internship au devenit adevărate «academii practice», unde tinerii învață să lucreze pe proiecte reale, alături de ingineri seniori și mentori tehnici”, a mai spus el.

Pentru MedLife, rolul educației în zona corporate merge mult dincolo de programele formale. Laurențiu Giușcă, Corporate Director, explică: „În zona corporate, rolul educației este direct legat de calitatea serviciilor pe care le livrăm companiilor partenere. Abonamentele medicale nu sunt doar un beneficiu extrasalarial, ci o investiție strategică în retenția și motivarea angajaților. De aceea, educația continuă a echipelor noastre, de la medici la consultanți de vânzări, este esențială pentru a menține standardele ridicate și pentru a răspunde nevoilor tot mai sofisticate ale clienților”.

Evenimentul CEO + HR Roundtable va aduce împreună lideri și profesioniști care vor dezbate viitorul educației în business.

Speakerii evenimentului:

  • Simona Belea, Managing Director, și Geanina Cioară, HR Manager, AUMOVIO Timișoara

  • Laura Vlădulescu, HR Manager Technical Center Timișoara, și Ciprian Tarnu, Director Technical Center Timișoara, Forvia Hella

  • Alexandra Tureschi, Employee Success Director EMEA, și Radu Giju, Managing Director Romania & Europe Region, The Access Group

  • Alexandra Drăghiciu, HR Europe Director, și Andreea Selin, General Manager, Celestica

  • Alina Ionescu, Corporate Sales Manager & Stem Cells Bank Manager, și Laurențiu Giușcă, Corporate Director, MedLife

  • Alexandru Ungureanu, HCM Sales Director, TotalSoft

Moderator: Adelina Mihai, jurnalist & Publisher al Revistei CARIERE