Calatoresc des in Africa si imi este din ce in ce mai evident ca o atitudine de genul “da, putem” se raspandeste pe intregul continent, in timp ce gradul de constientizare a oportunitatilor de investitii si de business existente acolo, face inconjurul lumii. Africanii au cu ce se mandri, inclusiv cu unele succese economice recente.

Restructurarea este un proces dificil, nu? Poate fi. Chiar daca ati facut tot ce e bine sa faceti, uneori trebuie sa duceti compania intr-o directie noua, deoarece circumstantele si oportunitatile s-au schimbat. Companiile nu sunt ferite de impactul cu viitorul si nici o companie nu dureaza pentru totdeauna.

Una dintre lectiile de pseudo-leadership memorabile la care am asistat vreodata este oferita de o scena din “Chicago” (ce film!), in care Richard Gere (nu mentionez numele personajului sau, un avocat lipsit de scrupule, pentru ca nu stiu daca mi-as fi amintit de el daca ar fi fost interpretat de alt actor) sustine o conferinta de presa dupa ce Renee Zellweger este audiata la Tribunal.

Pentru o lunga perioada, teribilul dezastru al navetei spatiale Challenger din 1986 parea sa fi pus capat pentru totdeauna visului nostru de a zbura in spatiu fara a depinde de misiunile finantate de guvern si de putinii astronauti profesionisti. 

„In fiecare companie in care am lucrat, mai devreme sau mai tarziu, se punea in discutie valoarea client service-ului: Care este randamentul investitiei? Nu cumva cheltuim prea mult cu rezolvarea reclamatiilor? Cum putem masura ca investitiile facute in serviciile pentru clienti nu sunt bani aruncati? In timp ce toata lumea este de parere ca departamentul serviciilor cu clientii este esential, nimeni nu vrea sa lucreze acolo. In aceste conditii, cum poate compania sa isi pastreze personalul motivat in a oferi un client service de calitate?”

Sa recunosti esecul si sa te repliezi imediat dupa ce ai comis greseli – acestea sunt abilitati esentiale oricarui antreprenor. Recent am primit mai multe intrebari de la cititorii revistei Entrepreneur si de pe forumul portalului American Express, care m-au determinat sa reflectez asupra felului in care am indreptat eu pasii gresiti facuti in cariera.

Ziua 298, luna octombrie, anul 2010… ca un urs amortit dupa hibernare, tarsaindu-si alene un picior, lumea iese incet, incet din recesiune. 

Pe Cristian l-am intalnit la un program de leadership la care am sustinut si eu o simulare de business, cu vreo jumatate de an in urma. Zilele trecute, l-am reintalnit la un program de business-mentoring, program la care am fost invitat sa tin o prezentare si sa ajut intr-un juriu de evaluare a unor tineri antreprenori.

In Australia, exista o prejudecata fatisa privind angajarea unor persoane in varsta. Intr-un articol de business, un consultant de recrutare declara recent ca el nici macar nu ia in considerare pentru angajare pe cineva trecut de 35 de ani. 

Fiecare lider de afaceri si antreprenor cu care ma intalnesc incearca sa descopere acelasi secret: “Cum isi poate creste baza de clienti si cum sa-i fidelizeze?” La Virgin, am avut parte de cateva povesti de succes de-a lungul anilor, dar si de cateva esecuri. Am cautat sa discern stereotipurile care au dus la realizari si din pasii gresiti pe care i-am facut, ca sa pot sa invat din ele.

Cineva din Australia mi-a ridicat urmatoarea problema: “Ce-ati face daca ati avea o participatie de 50% intr-un business impreuna cu un prieten si dupa zece ani ati constata ca afacerea nu merge? Eu unul nu vreau sa stric aceasta relatie de prietenie, dar afacerea e pe duca. Prietenul meu inca se asteapta sa particip cu cei 50% iar mie experienta imi spune ca situatia nu se va imbunatati. Care este punctul dv. de vedere si care ar putea fi solutia?”

Mesajul pe care l-am primit la un moment dat de la Marco, din Africa de Sud, pentru care ii si multumesc, suna cam asa: „In incercarea mea de a-mi mentine businessul pe picioare, am constatat ca e nevoie sa fiu foarte agresiv cu furnizorii si prestatorii de servicii”.

Eu voi disparea putin din peisaj. Din acest peisaj. Dupa aproape sapte ani si jumatate, ies din laboratorul de cercetare a mintilor care se ocupa de business si a traiectoriilor lor, ca sa intru in altul, dedicat „faptelor de arme”. 

Mama ma indemna sa-mi pun sosete curate si sa-mi schimb lenjeria de corp in fiecare zi, amintindu-mi de fiecare data: „Nu stii niciodata daca nu cumva o sa fii lovit de autobuz”.

Datorita activitatii mele, am avut sansa de a intalni cu regularitate oameni interesanti din toate sectoarele societatii. Ma intalnesc cu producatori de film, cu poeti, cu studenti straluciti, cu profesori experimentati si cu intreprinzatori vizionari. Fiecare dintre aceste intalniri m-a invatat ceva si mi-a format perspectiva. 

Sunt destul de batran incat sa iau in serios o recesiune majora; iar faptul ca am mai trecut prin asa ceva ma face sa percep ciclicitatea economiei de piata, cu suisurile si coborasurile ei, ca pe un lucru normal.

Iata o idee care v-ar putea schimba intreaga cariera (si intreaga viata) :a fi lider (si dupa cum vad eu lucrurile, fiecare dintre noi are obligatia de a demonstra zi de zi insusiri de lider, indiferent de titlul sau de functia sa) nu inseamna a fi popular. 

Recentul articol in care scriam despre importanta instituirii unui puternic etos al client service-ului intr-o companie, si care sa porneasca din biroul CEO-ului si sa se extinda pana la angajatii din front line – a retinut atentia cititorilor, care mi-au trimis, formulate intr-un fel sau altul, urmatoarele intrebari:

Dr. Martin Luther King Jr. spunea odata, intr-un discurs: „Demonstrezi cine esti cu adevarat, nu prin atitudinea pe care o ai in perioadele de siguranta si de liniste, ci prin atitudinea pe care o ai in momentele dificile si in incercarile vietii”. Cat de adevarat. Calitatea noastra, ca fiinte umane, se vede cu mult mai bine in infruntarea unei probleme, decat in momentele lipsite de griji. 

Dintre toate greselile de exprimare care ma deranjeaza cu adevarat, putine se compara cu folosirea improprie a pronumelui „ei”.