Skip to main content

dezvoltare

    • Ai primit o sarcină grea. Demisionezi sau te ambiționezi?




      © 2015 Harvard Business School Publishing Corp

      Planurile de dezvoltare în carieră ar trebui să-i menţină implicaţi şi motivaţi pe tinerii manageri, dar uneori aceste planuri ricoşează şi au efect invers, determinându-i să înceapă să-şi caute o cale de ieşire din companie. Motivul pentru care ei reacţionează aşa este faptul că se poate întâmpla ca noile responsabilităţi ce facilitează învăţarea on-the-job să îi împingă brusc mult prea departe de zona lor de confort, făcându-i să se simtă frustraţi, furioşi sau să le fie frică de eşec. Şi totuşi, unii manageri par să se simtă foarte bine în acest gen de circumstanţe adverse. Întrebarea este: cum poţi prevedea cine va avea o reacţie de respingere, dând înapoi în faţa unei schimbări neplăcute prin care trebuie să treacă pentru a se dezvolta în carieră, şi cine va reacţiona în mod pozitiv? 

    • Uneori, 70% este suficient. Exemplul Dropbox




      Stabilirea unor obiective concrete este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea unei afaceri. Iar când afacerea creşte într-un an cât altele în şapte, ajustarea acestor obiective devine inevitabilă. Care este, însă, cea mai eficientă modalitate de a stabili aceste ţinte?
    • IMM ReStart

      Brașovul a fost în aceste zile centrul managementului românesc datorită unei conferințe care a reunit profesioniști de business din toată țara.
    • Schimbările din compania ta. Te-ai întrebat vreodată cât îți afectează oamenii?




      Dacă o organizație dorește să prospere, ea trebuie să se modifice în mod continuu ca răspuns la evoluțiile semnificative ale pieței, cum ar fi modificarea nevoilor clienților, progresele tehnice și noile reglementări ale guvernului. Studiul modificării organizațiilor este extrem de important întrucât tranziția de la un sistem la altul poate duce la inadaptări profesionale și frustrări din partea angajaților.
    • Ce-şi doresc femeile în carieră

      Conform unui studiu Intel**, realizat în perioada 7-11 martie, 74,13% dintre tinerele din România doresc să urmeze o carieră în domeniul cercetare şi dezvoltare. Astfel, mai bine de 7 din 10 respondente, şi-au exprimat dorinţa de a urma o carieră în acest domeniu.
    • Eşti dependent de smartphone-ul tău. Iată cum te „vindeci”



      În fiecare zi apar noi inovaţii în tehnologie pe care le absorbim mai repede decât orice altă informaţie. Dezvoltarea permanentă a modelelor de smartphone sunt un exemplu. Mai mult, aplicaţiile pe care producătorii le pun la dispoziţie îţi creează o adevărată dependenţă de gadgetul tău. Vrei să afli care îți sunt bătăile inimii când faci sport? Ai nevoie doar de un telefon inteligent. Și acesta nu este singurul exemplu. 
    • Cum să-ți faci propria echipă fantastică




      O echipă de vis câștigă cele mai bune proiecte. Are cele mai tari meciuri și iese mereu învingătoare. De aceea, cei mai buni manageri caută întotdeaună să-și ducă echipa pe care o conduc la următorul nivel. Ei nu sunt niciodată satisfăcuți cu „merge și așa”. Știu că oamenilor le place să fie în echipa câștigătoare și de aceea le creează toate condițiile ca acest deziderat să se îndeplinească. Vrei să ai și tu cea mai bună echipă? Vrei să-ți creezi propria echipă fantastică? Urmărește acești pași:
    • Refresh pentru angajați în trei idei

      Noua generaţie de manageri are nevoie de metode noi şi proaspete de dezvoltare. Are nevoie de metode de lucru care să stârnească iar entuziasmul pentru învăţare al managerilor, aşa cum a fost stârnit entuziasmul celor pasivi care au ieşit la vot în noiembrie. Angajatorii vor reuşi să reîmprospăteze şi să revitalizeze atitudinile şi comportamentele angajaţilor atunci când vor îndrăzni să încurajeze inovaţia în primul rând în spaţiile de învăţare frecventate de aceştia, când dialogurile, metodele şi instrumentele de lucru vor reflecta nevoile, stilul actual de viaţă al participanţilor şi aspiraţiile acestora. 
    • 40 de locuri de muncă la eMag

      eMAG organizează „IT Networking Day Iași”, în data de 5 februarie, începând cu ora 18:30, în cafeneaua The Trumpets (Palas Mall). Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să afle cât mai multe informații despre oportunitățile dezvoltării unei cariere în cadrul celui mai mare retailer online din Europa de Sud-Est.
    • Dezvoltarea talentului la serviciu nu mai ţine cont de gen

      Atât bărbaţii, cât şi femeile cred că reducerea decalajului de gen ar putea să depindă, în acest moment, mai puţin de educaţie şi mai mult modul în care bărbaţii şi femeile reușesc să conlucreze și să creeze o atmosferă de lucru care să permită dezvoltarea tuturor talentelor personale, potrivit EY România. 
    • Pachete minime de servicii și beneficii pentru toți copiii

      UNICEF salută adoptarea „Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020”. Strategia vizează promovarea investiției în dezvoltarea și bunăstarea copiilor, pe baza unei abordări holistice și integrate adoptate de toate instituțiile și autoritățile publice, urmărind să asigure astfel respectarea drepturilor copiilor, acoperirea nevoilor lor și accesul universal la serviciile destinate lor. 
    • 2,5 milioane de euro investiţi în responsabilitate socială

      Apariţia unei noi companii pe piaţa din România înseamnă, de multe ori, noi locuri de muncă, mai ales în cazul în care vorbim despre dezvoltarea activităţii în provincie. Cele mai multe companii însă au găsit şi alte căi să se implice în viaţa comunităţii, în proiecte mai mici sau mai mari care ajută o localitate sau, în unele cazuri, pe câţiva copii care vor să facă sport. 
    • Burse de 35.000 de euro pentru tinerii români

      Provident Financial România și Școala de Valori au anunțat câștigătorii programului Bursele stART, lansat în septembrie 2014 cu sprijinul Ministerului Educației Naționale. 50 de tineri talentați la muzică, pictură și desen au fost selectați din peste 200 de candidați înscriși și vor beneficia, timp de un an, de burse în valoare totală de 35.000 de euro pentru dezvoltarea talentului lor. Din comisia de selecție și validare au făcut parte specialiști și profesori români de artă, alături de reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai celor doi parteneri ai programului.
    • ℗ Conferinţa „How to Grow Leaders” se îmbogăţeşte cu noi speakeri şi un eveniment dedicat studenţilor

      Ne mai despart mai puţin de două săptămâni de întâlnirea cu John Adair, iar pregătirile pentru cel mai important eveniment de leadership al toamnei au intrat în linie dreaptă. Ne bucură interesul mare pe care l-a stârnit acest eveniment, iar dovada stă în confirmarea unei prezenţe numeroase a managerilor şi directorilor din companii naţionale şi multinationale, precum: Agricover, Banca Transilvania, Credit Europe Bank, Mega Image, Gfk, Softelligence, PMI, Cegedim, Macromex. Entuziasmul generat de prezenţa pentru prima data în România a lui John Adair, s-a reflectat şi în dezvoltarea conceptului conferinţei. Vă invităm să descoperiţi noutăţile pe care le aduce evenimentul din 20 noiembrie. 
    • 5 obiceiuri ale oamenilor de succes

      Cei mai multi oameni de succes au obiceiuri bine definite pe care le urmeaza zi de zi, acestea devenind principii. Ei constientizeaza ca activitatile pe care le desfasoara in fiecare zi si energia pe care o depun au un efect profund in atingerea obiectivelor pe care si le stabilesc. 

Recomandările editorilor