Skip to main content

Leadership

    • Ştiai că impulsivitatea te împinge la procrastinare?

      Toată lumea procrastinează ceea ce detestă. Astfel, trimiterea raportui săptămânal de vineri, mersul la dentist sau gestiunea propriilor finanţe sunt activităţi pe care vom alege mai tot timpul să le amânăm. La fel, mulţi consideră exerciţiile fizice o obligaţie. Din acest motiv, peste 70% dintre cei cu abonamente la sălile de sport, nu îşi folosesc decât arare ori legitimaţiile.

    • Suntem singurii răspunzători de faptele noastre?

      De câte ori nu ni s-a întâmplat să dăm vina pe cei din jur atunci când am avut un eşec ori când ceva ne face nefericiţi, neîmpliniţi, nemulţumiţi? Însă, pentru a avea cât mai puţine trăiri de acest gen ar trebui să ne schimbăm mentalitatea şi să înţelegem că problema este întodeauna doar la noi atunci când vorbim de aspecte care ne privesc în mod direct. Sau, şi mai bine spus, rezolvarea oricărei situaţii stă în mâinile noastre!

    • Efectul Ciomu asupra asigurărilor de malpraxis

      Asigurarea de răspundere profesională s-a născut din nevoia firească de despăgubire a celor care suferă un prejudiciu cauzat de neglijenţa unei persoane, în exercitarea unor atribuţii specifice. În multe dintre ţările cu tradiţie în asigurări, acest produs financiar este obligatoriu pentru practicarea anumitor profesii. Însă, aşa cum încheierea sa este obligatorie, la fel stau lucrurile şi cu plata daunelor. În România se pare că acest drum se opreşte undeva la mijloc. În contextul în care vorbim despre o piaţă estimată la 2,8-3 milioane de euro anual, raportat la numărul total de cadre medicale care trebuie să cumpere o astfel de asigurare, cazurile în care asigurătorii au plătit despăgubiri sunt rarisime.

    • Avocat de Oscar

      Pe Florentin Ţuca, avocat de succes în ţară, procesele internaţionale pe care le-a câştigat, cu mize de sute de milioane de dolari, l-au propulsat şi în lumina reflectoarelor de pe scena europeană. După aproape 20 de ani de carieră, meritele i-au fost recunoscute prin acordarea „Oscar-ului” pentru avocaţi. În premieră pentru România, el a câştigat distincţia de „Managing Partner al Anului din Europa”, oferită de revista britanică The Lawyer. Cum arată viaţa din spatele unei scene atât de pline de glorie?

    • Ce este și, mai ales, ce nu este coaching-ul

      Coaching-ul a avut dintotdeauna un statut mai mult sau mai puțin fragil și doar pe jumătate înțeles de publicul larg. El a fost fie asociat ședințelor la psiholog, pe care nimeni nu ar fi admis acum câțiva ani că le parcurge, fie a fost îmbrățișat nediferențiat de către manageri, fără dovada unor certificări și a unei experiențe practice și de autoeducare pe care orice coach cu adevărat bun trebuie să le aibă.

    • Au început înscrierile pentru Modulul 3 la cursul de formare profesională continuă pentru manageri

      Până pe 20 decembrie au loc înscrierile pentru Modulul 3 din cadrul proiectului „Formare profesională continuă pentru angajaṭi ṣi manageri din domeniul comunicare, publicitate, marketing”. Modulul 3 se adresează profesioniştilor din industria de marketing şi comunicare cu cel puţin 7 ani de experienţă dovedită în marketing şi / sau comunicare, aflându-se astăzi în poziţii managerial în cadrul unor companii multinaţionale sau locale, sau în poziţii de conducere a unor agenţii sau unor departamente în industria de publicitate.

    • Un CV redactat corect și o atitudine pozitivă la interviu îți pot aduce jobul dorit - VIDEO

      Luni, 3 decembrie, am avut-o ca invitată în cadrul emisiunii Jurnal de Leadership pe Cristina Popescu, Managing Director al companiei de recrutare şi headhunting QPAS. Specialistul a oferit pe parcusul discuției cu cei doi moderatori, Mirabela Stoica şi Marius Dobre, o mulțime de sfaturi utile pentru persoanele care se află în căutarea unui loc de muncă sau care vor să își schimbe jobul.

    • Brandurile comuniste care au câştigat lupta cu capitalismul

      Chiar dacă pentru generaţiile mai tinere pare de necrezut, au existat vremuri în care făceam cumpărături nu la Carrefour, ci la Alimentara, în loc de Zara mergeam la Romarta, nu existau baterii Duracell, ci Elba, sau în loc de Snickers mâncam Ciocolată cu Rom sau Eugenia. Lipsa Internetului era compensată de un diafilm sau diapozitiv, un gadget suprem al anilor ’80 era un mini-radio Ric, iar în loc de magazine gen Bricostore mergeam la Gospodarul. Că mai toate magazinele, indiferent de profil, erau prost aprovizionate, este altă poveste.

    • Sebastian Burduja, drumul spre Banca Mondială trece pe la Stanford şi Harvard

      Licenţiat al Stanford University, în Politici Comparate. Master la Harvard Business School, în Administrarea Afacerilor şi la Harvard Kennedy School, în Politici Publice. Sebastian Burduja are 27 de ani. Ambiţiile lui transcend reuşitele academice pe care şi le-a trecut deja în CV la o vârstă la care alţii încă îşi mai caută drumul. În America, Sebastian a deprins o dorinţă imensă de a schimba lumea şi de a face ceva concret pentru propria lui ţară, chiar şi de la mii de kilometri distanţă. Ca preşedinte şi cofondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, a sprijinit, alături de colegii lui, mii de tineri români, care au ajuns să studieze în şcoli de valoare ale lumii. Pe câţiva i-a redirecţionat înapoi acasă. Acolo unde el însuşi promite să revină într-o zi.

    • Zarea, 100 de ani în România

      Compania Zarea, unul dintre cele mai longevive branduri producătoare de băuturi alcoolice, împlineşte anul acesta 100 de ani de tradiţie în producerea de vinuri spumante. Lider pe piaţa românească de vinuri spumante (conform Nielsen AS2012), compania marchează un veac de experienţă şi calitate prin lansarea a două produse aniversare în ediţie limitată: Zarea Crystal Collection (cu etichetă aniversară) şi Zarea 100.

    • 5 motive pentru a pune „în ghetuţe” un plan de dezvoltare

      Am adresat către cunoscuţii mei care ocupă poziţii de management o întrebare clasică: „Cât de importantă este dezvoltarea echipei tale pentru tine?”.  Răspunsul a fost unul foarte clar: „Extrem de importantă!”. Apoi, în mod firesc, am întrebat: „Care este planul concret pe care îl pui în practică pentru echipa ta?”. Aici am început să simt o nesiguranţă în vocile lor, iar răspunsurile au fost foarte diversificate: „au fost anul acesta la două training-uri”, „nu am eu un plan, are compania”, „ei se dezvoltă oricum în fiecare zi”.

    • De ce am scris despre asertivitate în numărul trecut

      Pentru că este o temă până acum prea puţin „atacată“. Pentru că noi, românii, nu prea suntem dispuşi să tratăm problemele, diferenţele de opinie sau conflictele cu cărţile pe masă şi într-o manieră care nu lasă loc de interpretare. Pentru că este o chestiune de exerciţiu, dar şi de atitudine. Pentru că este importantă!

    • Păcătosul care şi-a învins demonii în deşert

      E singurul român care a alergat la Marathon des Sables, de două ori, şi odată în maratonul Saharei, suficient cât să devină unul dintre eroii Discovery. Uneori înoată cu delfinii la Constanţa, alteori merge cu motocicleta şi, dacă îi rămâne timp, cântă la chitară bas. Are centura neagră 3 DAN şi este instructor de Aikibudo şi Katori Shinto Ryu. Şi este o persoană care a învăţat să predea altora arta de a persevra şi a reuşi, dându-se ca exemplu.

    • Oferă-le sprijin oamenilor din echipa ta, dar fără ca ei să-şi dea seama

      ©  2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      A fi capabil să îi ajuţi pe oameni să facă faţă emoţiilor este o abilitate de leadership esenţială, mai ales în momente de criză. Tonul pe care-l stabileşti poate efectiv să tempereze emoţiile negative sau să promoveze emoţiile benefice, precum şi să îmbunătăţească atmosfera de camaraderie, încrederea reciprocă şi performanţa echipei.

    • Ai multe de făcut și nu ai timp? Acesta este secretul!

      Într-o zi m-am trezit la ora 4 dimineața și automat am realizat ceva ce mi s-a părut extraordinar de curios și revelator. A fost o experiență de surprindere și claritate însoțită de o satisfacție greu de descris în cuvinte. Am distins, dintr-o dată, că primul lucru care se întâmplă, și s-a întâmplat în viața mea aproape constant, este să am o înșiruire de gânduri legate de: “ce o să fac astăzi”.

    • Vrei să-ţi „măriți” afacerea? Şi în criză poţi obţine un preţ bun

      Totul porneşte de la o idee. Ideea se dezvoltă într-o afacere. Afacerea creşte şi, mai apoi, eventual, se transformă într-un grup. Posesorul ideii şi, în cele din urmă, al afacerii intră în vizorul investitorilor, iar de aici, pasul care îl desparte de semnarea tranzacţiei vieţii devine foarte mic. Este scenariul ideal şi tot mai probabil pentru antreprenorii români care ştiu ce carte să joace pentru a ieşi câştigători. Dar câţi ştiu regulile jocului?

    • 10 greşeli de evitat la schimbarea carierei

      Schimbarea domeniului de activitate nu este niciodată un lucru uşor. Jumătate din cunoscuţi ar spune că ţi-ai pierdut minţile, în vreme ce head-hunterii ar decreta că nu vei mai lucra niciodată. Dar pentru mulţi dintre cei epuizaţi, plictisiţi sau cu talente pe care nu au avut şansa să le arate, schimbarea carierei este singura soluţie de a evita să o ia razna.

    • Startul reuşitei: pleacă la drum!

      Foarte mulţi tineri se plâng că nu îşi găsesc un loc de muncă şi că piaţa din România nu le oferă prea multe perspective. Însă Andrei Creţu (foto dreapta), 30 de ani, şi Iulian Cârciumaru (foto stânga), 29 de ani, contrazic cu înverşunare acest tip de gândire. Cei doi au reuşit să pună pe picioare o afacere care se anunţă a fi de mare succes. Recent, au introdus pe piaţa din România conceptul cardului unic de acces la o gamă variată de activităţi sportive, 7card al Benefit Seven. Cei doi parteneri de afaceri sunt şi angajaţi ai aceluiaşi Big 4, ocupând funcţii de manageri în divizia de consultanţă în afaceri. Curajul, ambiţia şi perseverenţa sunt elementele-cheie care i-au ajutat să reuşească, în ciuda vârstei lor.

Recomandările editorilor