De la opt ani chibiţez la masa de bridge. În fiecare weekend, părinţii mei jucau bridge de sâmbătă dimineaţă până sâmbătă seara, doar cu o scurtă pauză la prânz, cu Puşa și Nenoiu, doi prieteni de familie fără copii, care stăteau în Militari, pe la Armata Poporului. Puşa nu se prea pricepea la joc, aşa că cei doi se certau precum chiorii. După ce am crescut, am aflat că de multe ori certurile astea se transformau în zile întregi de nevorbit şi dormit spate în spate, şi toate astea pentru că la nu ştiu ce „donă“, Puşa nu licitase nu ştiu ce sau nu atacase în culoarea licitată de Nenoiu. V-am împărtășit asta ca să înțelegeți care este nivelul de pasiune şi fanatism pe care poate să-l creeze jocul de bridge.