Skip to main content

dobre marius

    • Fiecare jucărie spune o poveste

      Jucăria mea preferată în copilărie a fost jocul de Lego. Nu cred că ştiam cum se numeşte şi, sincer, nu ştiu dacă era unul original, dar până la apariţia trenuleţului mecanic şi a cubului Rubik în viaţa mea, Lego a făcut legea. Mă fascinau piesele care se îmbinau, culorile lor vesele, câte construcţii ieşeau din aşezarea şi reaşezarea lor perpetuă.

    • Cinci lucruri banale pe care oamenii inteligenți le uită

      Mulți oameni deștepți, cu potențial considerabil, eșuează. Nu reuşesc să ajungă unde își propun sau să treacă peste o anumită perioadă din viaţa lor pentru că uită câteva lucruri foarte simple. Marc Chernoff, specialist în dezvoltare personală din Statele Unite ale Americii, a selectat cinci lucruri pe care oamenii inteligenți au tendița să le uite și apoi să se mire că nimic nu le iese.

    • Moduri de gândire care omoară asertivitatea – Partea II

      Atunci când te afli într-o discuție dificilă, poate fi complicat să-ți provoci gândurile, nu poți să-ți aduci aminte tot ce spui și tot ce faci și asta poate provoca haos și confuzie. Cel mai indicat ar fi să le notezi și să folosești acest Jurnal al gândurilor - 6 pași pentru un comportament asertiv, pe care ți-l propun în continuare.

    • 7 calităţi ale oamenilor care obțin promovarea visată!

      Colegul tău tocmai a obținut o promovare. Deși ați avut rezultate similare în ultima perioadă, totuși el, și nu tu, a pus mâna pe acel job. Ce l-a făcut să se diferențieze în ochii șefilor? Răspunsurile pot varia, dar există o serie de atribute care îți pot crește șansele de a obține o avansare. Iată care sunt acestea:

    • Politicile de motivare a angajaţilor. Care e trendul pieţei?

      Ce-i determină pe angajaţi să-şi atingă obiectivele profesionale? Care sunt mobilurile interne care direcţionează şi construiesc un comportament productiv? Şi, mai ales, ce îi determină pe oameni să se identifice cu valorile companiei şi să lucreze în echipă, alături de colegi, pentru un scop comun, şi anume, performanţa businessului? Răspunsul la aceste întrebări se leagă de modul în care un manager ştie să îşi construiască politica internă de motivare și reușește să obțină, prin strategiile, metodele și instrumentele pe care le folosește, un optim motivațional la nivelul echipei.

    • Cine câştigă într-o lume mai verde?

      Puțin înainte de summitul despre schimbările climatice organizat de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2009 la Copenhaga, multe companii au aderat la curentul „verde”.

      Summitul avea drept scop adoptarea de noi reglementări care să limiteze emisiile de gaze. Sute de manageri s-au prezentat la eveniment din dorinţa de a fi de faţă atunci când se scrie istoria, dar şi cu năzuinţa ascunsă de a fi parte din aceasta.

    • Verde pentru angajaţi, pentru clienţi şi pentru mediu

      Fiind o companie cu o reţea dezvoltată pe întreg teritoriul ţării, Orange are o influenţă asupra mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Politica de mediu a companiei este susţinută de acţiuni concrete, interne şi externe, pentru a oferi angajaţilor, clienţilor şi comunităţii în care activează toate premisele pentru un mediu înconjurător mai bun.

    • Şi ţara noastră e frumoasă! Galerie Foto

      În România, ca și în alte ţări, sunt locuri despre care nu ştie prea multă lume, locuri care sunt parcă desprinse dintr-un vis. Sunt meleaguri româneşti care... au proprietari străini. Duncan Ridgley este un paparazzo născut în Marea Britanie, crescut la New York, şcolit la Londra. Cum a ajuns în ţara noastră şi ce a reuşit să clădească aici?

    • Cauți un loc de muncă? 10 întrebări cu care trezești interesul angajatorului la un interviu

      Dacă vreți să vă sporiți șansele în cadrul unui interviu de angajare, învățați să stăpâniți arta negocierii și adresați câteva întrebari proprii angajatorului. Acestea vă pot ajuta să impresionați viitorii angajatori și să obțineți mai ușor postul dorit. wall-street.ro vă propune 10 întrebări cu care să treziți interesul unui potențial angajator.

    • Ce te faci dacă şeful tău e prea de treabă

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      E adevărat că poate fi foarte plăcut să lucrezi pentru un şef care este de treabă şi are grijă de oamenii lui, dar există o mare diferenţă între şefii cu care este plăcut să lucrezi şi cei care evită conflictele cu orice preţ. Managerii din această ultimă categorie nu oferă feedback dur, evită să îşi susţină echipa sau să intervină „mai sus” pentru a obţine ajutor şi resurse atunci când echipa lor este în necaz şi cedează prea uşor în faţa cererilor sau pretenţiilor venite din partea superiorilor. Dacă îţi sună cunoscut, trebuie să devii conştient de faptul că un asemenea şef reprezintă un risc pentru cariera ta.

    • Sunt un manager performant… care tocmai şi-a pierdut jobul

      Ei bine, după 10 ani corporatişti, ne despărţim. De regulă, amiabil. După 10 ani de creştere progresivă, am devenit mai puţin util/ă: brusc, ies în evidenţă o performanţă sub medie, un nivel insuficient de limba engleză ori o relaţie tensionată cu viitorul meu fost şef; ori poziţia mea s-a mutat în altă ţară, iar eu am rămas pe loc.

    • Pentru că viața nu este ușoară: patru secrete ale succesului când lucrurile nu sunt facile

      Problemele și dilemele, deciziile dificile sunt constante în viața antreprenorilor, dar trebuie să faci față unor vremuri tulburi pentru a avea succes – fie din viața personală, fie business, fie ambele.

      Ryan Novak deține un business de milioane de dolari în domeniul ciocolatei și Pizzei, intrând în business încă de la 21 de ani, după ce în prealabil își câștiga existența spălând vase. În prezent, Chocolate Pizza Company are cinci magazine fizice în patru state și produsele lor sunt vândute în peste 1.500 de locații în SUA.

    • Cum să devii un manager bun

      Pentru început, trebuie să cunoşti punctele tale forte la fel de bine ca pe ale echipei pe care o conduci.

      Oamenii din echipa ta joacă un rol crucial. Dacă nu îi motivezi, dacă nu eşti abordabil şi disponibil, afacerea ta va avea de suferit. Asta susţine James Caan, preşedintele Start Up Loans Company şi deţinătorul unei rubrici săptămânale în ziarul „The Guardian”.

    • Crimeea - o adevărată insula a comorilor

      Rezervele de petrol și gaze naturale ale Crimeei, trecute împreună cu fosta peninsulă ucraineană în componența Rusiei, ar putea aduce Moscovei zeci de miliarde de dolari, iar Ucrainei, spulberarea tuturor speranțelor de dobândire a independenței energetice, scrie New York Times (NYT). Până în prezent, cele mai optimiste estimări privind resursele platoului Crimeei nu au depășit 40 de miliarde de dolari.

    • Toți suntem la fel, și totuși diferiți

      Acesta a fost punctul de plecare al lucrărilor expuse în următoarea perioadă în spațiul de artă contemporană Aiurart, din București, de către Daniel Bălănescu, artist plastic conceptual. Acesta susține prima sa expoziție personală în România din ultimii șapte ani, „Traversare. Eu sunt sistemul”.

    • Leadership la feminin

      Diversitatea de gen în mediul de business şi, cu precădere, în cadrul echipelor de conducere a devenit un subiect din ce în ce mai abordat în cercetări şi, totodată, un fenomen social, în special în ţările occidentale. Cum au influenţat anii de criză economică aspectele legate de diversitate de gen în business? E o preocupare reală sau doar un subiect potrivit pentru dezbateri fără finalitate?

    • 9 lucruri pe care le fac oamenii nefericiți

      Toată lumea are și zile proaste, însă ce rost are să-ți inflamezi și mai mult starea cu un surplus de negativitate pe care oricum o poți evita? Auzim deseori îndemnul gândește pozitiv, despre tine și despre ceilalți, însă acest lucru e greu de pus în aplicare pur și simplu. Sunt însă niște tipare comportamentale în care ne regăsim cu toții, pe care le avem inclusiv atunci când suntem nefericiți. Jurnaliștii de la Savvysugar.com au recunosctut câteva dintre aceste tipare, din care noi am selectat 9.  

    • Cum să te apropii mai mult de oamenii din echipa ta

      Trăim vremuri cu schimbări profunde și la fel ar trebui să facă și oamenii: să își dea voie să se transforme, să trăiască schimbarea cu mai multă conștiență, pentru că ea oricum se întâmplă…

      Mai mult ca oricând, granița între viața personală și cea profesională este mai subțire, de fapt, cele două se contopesc, pentru că o viață avem! Este momentul să încetăm să ne ferim de emoții și de stări afective sau, și mai grav, să le spunem colegilor noștri de echipă să le lase acasă!

Recomandările editorilor