Confederația Patronală Concordia anunță numirea lui Paul Aparaschivei în funcția de Director Executiv, de la 1 noiembrie 2025. Această schimbare marchează o nouă etapă în consolidarea organizației și extinderea rolului său ca partener de dialog social atât la nivel național, cât și european.
Experiența profesională
Cu peste 15 ani de experiență în politici publice și comunicare strategică, Paul Aparaschivei a condus anterior departamentul de politici publice al grupului eMAG, a promovat dezvoltarea economică și transformarea digitală a României. În această perioadă, a colaborat cu instituții și asociații naționale și europene pentru o agendă pro-business.
„Confederația Patronală Concordia reprezintă o treime din PIB-ul României – suntem vocea a mii de companii, care angajează jumătate de milion de oameni. Într-o societate polarizată, încrederea se construiește prin dialog autentic. Rolul nostru devine esențial: să lucrăm împreună pentru o economie competitivă. Invităm toți partenerii care împărtășesc această viziune să ni se alăture și să găsim împreună soluții de impact pentru România”, a declarat Paul Aparaschivei, noul Director Executiv al Confederației Patronale Concordia.
Ce o să facă în noul rol
În noul său rol, Paul Aparaschivei o să coordoneze activitatea executivă a Confederației și o să reprezente organizația în relația cu autoritățile și partenerii sociali. De asemenea, va fi implicat în dezbaterile europene pe teme precum competitivitatea economică, simplificarea legislativă, debirocratizarea, tranziția energetică și impactul inteligenței artificiale asupra pieței muncii, contribuie la proiecte majore, de la aderarea României la OCDE până la modernizarea administrației prin digitalizare.
„Confederația Patronală Concordia a devenit cea mai puternică voce a mediului privat din România prin dialog consistent, analize riguroase și implicare responsabilă. Această poziție ne obligă să preluăm inițiativa în construirea viitorului economic al țării, iar Paul are experiența necesară pentru a consolida și amplifica acest rol de leadership. Împreună, vom continua să apărăm interesele membrilor noștri și să promovăm politici care susțin o economie liberă, competitivă și predictibilă”, a completat Dan Șucu, Președintele Confederației Patronale Concordia.
Paul Aparaschivei este doctor în Comunicare Politică la SNSPA București, fellow al programului Aspen Young Leaders și urmează în prezent Management Development Program la Wharton Business School, un program de leadership, strategie de business și politici publice.
 
                                                                                        
                                 
             
                             
                             
                             
                             
                             
                             
                            