Fie că vorbim despre perioada petrecută la Ministerul de Finanţe din România - în 1990 -, fie că vorbim despre perioada în care a lucrat la Londra, la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi ajungând până în prezent, Mariana Gheorghe este mândră să fie CEO-ul Petrom, poate cea mai mare şi mai importantă companie din România.
Rucsandra Hurezeanu a studiat medicina, apoi, atrasă de activitatea mamei sale, a continuat studiile de ştiinţe economice la Paris. General Manager al Ivatherm România, prima companie românească de dermatocosmetice, îşi conduce cu succes afacerea de 8 ani. Cine nu ar vrea să aibă o astfel de stabilitate? Ei bine, Rucsandra ne spune că această stabilitate nu este un secret, pur şi simplu are în echipă oameni care vor în fiecare zi să fie mai buni ca ieri.
Mihai Ghyka are sânge domnesc, educaţie aleasă şi expertiză cu carul în marketing şi finanţe. A fost CEO la Bergenbier România, Chief Commercial Officer la Vodafone şi a condus, de-a lungul carierei, mii de angajaţi. De curând a avut o experienţă aproape mistică, diferită de viaţa corporate, care îi este foarte familiară.
Într-o perioadă în care ne grăbim şi „uităm” uneori de valorile adevăr şi dreptate, câteva dintre ideile interviului acordat în urmă cu ani în urmă revistei noastre de Neagu Djuvara sunt capabile să ne facă să ne oprim din goana nebună de zi cu zi şi... să tragem aer în piept. Să ne aducem aminte că societatea românească are oricând ceva bun de arătat, aşa cum spunea profesorul: talentul artistic şi cel intelectual.
Lideri pentru lideri! Este proiectul drag nouă, realizat pentru ediția revistei Cariere cu numărul 200, în care am vorbit cu câţiva dintre liderii care apar rareori în spaţiul public. Sunt cei care tac şi fac. Oameni care au puterea de a ne convinge să privim în viitor, mai realişti şi decişi să schimbăm şi noi ceva, în bine. Și pentru că mâine unul dintre acești lideri aniversează împlinirea unei vârste frumoase, vă propunem să citiți articolul al cărui protagonist este.
Ana Maria Brânză a fost declarată cea mai bună spadasină din lume în sezonul 2012-2013 de către Federaţia Internaţională de Scrimă. Vă prezentăm în continuare câteva dintre secretele pe care le-a dezvăluit marea spadasină colegei noastre Daniela Oancea, cu câteva săptămâni înainte de Olimpiada de anul trecut.
„În anul doi la Fizică, studiam electronul, dar nu aveam o intuiţie clară a ceea ce este el. Discutam cu colegii, încercam să mă lămuresc. E ca o mămăligă? Ca o bilă? Cu cât vrei să fii mai precis în fizică, cu atât lucrurile se complică. În anul cinci, toată lumea vorbea despre fotoni. Domnule, sunt eu tâmpit? Eu nu înţeleg ce este fotonul.”
Şantierul de construcţie a celui mai puternic laser din cadrul proiectului ELI-NP de la Măgurele a fost inaugurat în această vară. Cum s-a pornit în această aventură a ştiinţei şi cu ce au convins românii că pot duce la bun sfârşit un proiect unic în lume, în valoare de 300 de milioane de euro, aflăm de la Dr. Nicolae Zamfir (foto), Directorul Institutului „Horia Hulubei”. În câţiva ani, în România, pe platforma de la Măgurele, ar trebui să funcţioneze un laser cu o putere de câteva zeci de ori mai mare decât a oricărui altuia din lume. Folosirea lui va permite realizarea unor cercetări de vârf în fizica nucleară, medicină, ştiinţa materialelor, biochimie, astrofizică şi nu numai. Vor exista instalaţii radiologice de două tipuri: cu lumină laser, vizibilă, şi cu lumină invizibilă, care este radiaţie gamma.
Bogdan Bordeianu a urmat medicina la Cluj-Napoca. În 2007, a prins repartiţie la Alexandru Obregia în Bucureşti, unde, timp de 5 ani, şi-a făcut rezidenţiatul în psihiatrie. La Samusocial, lucrează din 2010 ca medic-psihiatru pe tura de seară, în paralel cu jobul de zi la o policlincă privată. A aflat de post de la o rezidentă care lucrase o vreme pentru SAMU. A făcut în primele zile un training cu coordonatorul de proiect, care i-a spus ce are de făcut. „Ca la orice job: degeaba ai tu ştiinţa, dacă nu ştii organizarea, mersul lucrurilor, bucătăria internă.”
La finele lunii trecute, la librăria engleză Anthony Frost, Dan Perjovschi lansa două cărţi. Una dintre ele, un album de artă – Behind the line, editat de Plymouth University Press. Celălalt, Temporary yours – o carte de artist, editată de Idea Cluj, care face antologia „ştergerii, distrugerii sau repictării” artei lui Perjovschi pe toate meridianele şi sub toate formele. Behind the line a necesitat o muncă infernală. Au fost mii de fotografii de selectat, al căror autor trebuia identificat. E un album dublu: o parte a lui Dan, şi cealaltă a Liei Perjovschi. La mijloc, un proiect comun.
De multe ori suntem frustraţi când sunăm la un furnizor de servicii şi la telefon ne răspunde o interfaţă automată. Dacă avem răbdare, ne descurcăm. Dacă nu, ajungem să ne dorim să auzim la capătul liniei o voce umană. Ne aflăm în plină eră digitală, în care capacităţile tehnologiei încep să le întreacă pe ale noastre. În curând, un computer ne va conduce maşina personală şi un altul ne va pune un diagnostic medical.
Multe s-au schimbat în materie de advertising din 1998 de când Sorin Trâncă lucrează în această branşă. Când a debutat în publicitate, nici măcar nu avea Internet tot timpul pe calculator, pentru că era foarte scump. Un telefon mobil costa peste o mie de dolari şi era lucru rar, cine avea un pager era om realizat.
La distanţă de un click avem acces la persoane la care altădată n-am fi avut – un prieten sau o rudă aflaţi la distanţă, un necunoscut, un specialist, o vedetă – , ceea ce reprezintă un avantaj imens faţă de generaţiile anterioare. Dezavantajul apare când instrumentul comunicării ajunge să fie folosit ca mijloc defensiv, pentru a evita situaţii. Ca fuga de singurătate, de tristeţe, de separare şi de aspectele negative ale vieţii.
Dacă am acorda mai multă atenţie felului în care folosim resursele de care avem nevoie – hrană, energie, locuinţă, bunuri materiale sau nonmateriale –, ar exista şansa să obţinem mai mult de la viaţă, consumând mai puţin. Am putea fi mai productivi, cu eforturi mai mici, şi am putea obţine o mulţime de beneficii pentru mediu şi pentru noi înşine, acum, dar şi pentru generaţiile care vor veni.
Are un stil propriu de a pilota, dar mai ales o filosofie de a aborda zborul. Face echipă cu bărbaţii şi zboară cot la cot cu ei. A obţinut licenţa de pilot pe Zlin 142, un monoplan cu aripa joasă, destinat antrenamentelor pentru executarea pilotajului acrobatic. Încă de la primul concurs la care a participat a obţinut un loc în prima jumătate a clasamentului, ceea ce a surprins pe toată lumea, dar mai ales pe ea însăşi. În prezent, la 31 de ani, Mihaela Olteanu este singura tânără din România care practică acrobaţia aviatică.
Nu se încadrează în definiţii, iese din tipare şi face lucruri care pentru alţii sunt extrem de curajoase. Însă pentru el este normalul. Este vorba despre Marius Ichim, proprietarul boutique-ului de arhitectură Matius, un studio de creaţie din România specializat exclusiv pe conceperea şi implementarea proiectelor de amenajare a spaţiilor de retail. Ce inseamna asta? Ca aduce o noua identitate vizuala si un concept de design inedit acestor spatii comerciale. Afacerea lui este singurul studio de arhitectura din Romania specializat exclusiv pe arhitectura si branding de retail. Marius si echipa lui au semnat deja proiecte sonore in piata: rebrandingul farmaciilor Dona si mall Promenada.
Marius Ichim e parte a campaniei CARIERE, OAMENI CARE NE INSPIRA.
Complexul de inferioritate e prima maladie pe care a identificat-o profesorul Lucian Boia la români. De aici se naşte o construcţie orgolioasă menită să contracareze micimea prezentului. Totodată, suntem receptivi la modelele străine, şi acest lucru se vede în istoria Ţărilor Române şi a României de mai târziu. Din păcate însă, tocmai pentru că adoptăm modele repede şi superficial, ajungem să fim atât de lipsiţi de repere. Citiți în continuare radiografia făcută de Lucian Boia poporului român.
Psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu răspunde fără menajamente la întrebarea: „Sunt românii cu adevărat generoşi?”. Acesta aşază o oglindă în faţa conştiintei de sine a fiecărui român. „Reflexia” obţinută o să surprindă, pentru că arată adevăruri nu tocmai comode despre identitatea de sine a românilor. Despre raporturile dintre noi şi ceilalţi, despre poziţionarea faţă de comunitatea din care facem parte...
L-am întâlnit pe Sergiu Iordache la scurt timp după întoarcerea sa dintr-o călătorie la Copenhaga. În cele două ore şi patruzeci de minute, cât durează cursa cu avionul, n-a avut timp să se plictisească: nu pleacă nicăieri fără notebook-ul care îl ajută să rămână conectat la job. Din obiceiurile sale de călătorie face parte şi cumpărarea unei cărţi pe care o citeşte pe durata zborului. Aşa că avea la el şi strălucitul roman al scriitorului american, Ken Kessey: „One flew over the cuckoo’s nest“.
După tată, bucureştean, după mamă, timişorean, Dr. Dan Mihail Stana a crescut până la 12 ani la bunicii din Beregsău, o localitate aflată la 15 kilometri de Timişoara. Rebel şi încăpăţânat, lipsit de autoritatea părinţilor care lucrau în Bucureşti, nu respecta programul impus de bunica dinspre mamă. Mânca doar când avea chef, se căţăra în copaci sau dispărea la gârlă. Bunicii erau oameni speciali, care trecuseră prin greutăţi inimaginabile pentru generaţiile actuale. Când au venit comuniştii la putere, prin '46-'47, le-au confiscat averea şi s-au trezit la treizeci şi ceva de ani că nu mai au nimic. Într-o zi a venit cineva noaptea la ora 1 şi le-a zis: „Până dimineaţă strângeţi ce aveţi într-o bocceluţă şi plecaţi”. Au fost deportaţi undeva pe malul Dunării. Au călătorit trei zile într-un vagon de vite, iar la destinaţie li s-a oferit un petec de pământ. Acolo au luat-o de la capăt. „Cu toate acestea, au rămas oameni normali, nu s-au ţicnit.” Înţelepciunea bunicilor i-a prins bine mai târziu: l-au învăţat să nu se pripească, să cântărească înainte de a lua o hotărâre.
