Skip to main content

Leadership

    • A doua etapă - Schimbarea

      Va împărtăşeam în articolul precedent un model de management al schimbării prin care am implementat transformarea culturală a unei companii româneşti cu tradiţie de 90 de ani. De această dată vreau să vă prezint o metodă de susţinere pe care am folosit-o în etapa de schimbare din modelul Kurt Lewin – Împrospătarea resurselor umane şi crearea unei „pepiniere” de manageri bine pregătiţi şi perfect adaptaţi companiei Scandia Food.

    • Ce face diferența pe timp de criză?

      Nu o să trec în revistă definițiile proceselor care au ca scop generarea de rezultate, pentru că la teorie avem cu toții acces.

      Am fost invitată să-mi exprim opinia în „pastila de leadership”, pe baza experiențelor de consultant, așadar o să mă opresc la cea mai conturată nevoie pe care am identificat-o în procesele de dezvoltare organizațională.

    • Nu le mai spune angajaților ce trebuie să facă!

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Nu voi uita niciodată când mi-am luat primul meu costum. Aveam 12 ani, iar tatăl meu m-a dus la un magazin de pe strada 18 din New York. Am fost foarte încântat, aceasta a fost trecerea la sentimentul de maturitate. O reală piatră de hotar. Urma să am un costum ca toți oameni maturi pe care i-am cunoscut.

    • S-a lansat primul spațiu dedicat exclusiv antreprenorilor

      Luna mai a început cu veşti bune pentru comunitatea antreprenorilor în tehnologie din Bucureşti: s-a lansat oficial TechHub Bucharest, primul spaţiu de co-working din România care le este dedicat în exclusivitate. Evenimentul de lansare a avut loc joi, 9 mai, şi a reunit figuri marcante din peisajul antreprenorial românesc, alături de invitaţii speciali precum Mike Butcher (European Editor TechCrunch) şi James Knight (International Development Manager TechHub).

    • Dilemă: Cumpărăm sau vindem aur?

      John Paulson poate fi considerat cel mai mare „loser” al anului 2013. Fondul lui, orientat cu predilecție pe investitii în aur, cu active de 1 miliard de dolari, a pierdut 17% numai în luna aprilie și 47% de la începutul anului. Întrebare: vindem sau cumpărăm aur?

    • Cum arată biroul viitorului?

      Compania de consultanţă imobiliară Colliers International, în parteneriat cu ASUS, Techo, Bene, Bittnet Systems, Saint-Gobain RIGIPS şi Prographic Architecture Studio, au realizat un prototip al biroului viitorului-primul sediu al unei companii din România conceput integral conform cerinţelor de lucru ale viitoarelor generaţii de angajaţi.

    • 13 idei de management al conflictului

      Unii îl caută, majoritatea îl evită. Un lucru este valabil pentru toţi: conflictul consumă energie şi timp. Pentru 2013 vă propun 13 perspective de abordare a ideii de conflict, perspective care mi-au fost folositoare în mai multe cazuri de conflicte care se manifestă în general în organizaţii, între indivizi şi/sau departamente. Multe dintre cele 13 idei reprezintă doar paşi într-o direcţie ce poate deschide apetitul pentru rezolvare, chiar dacă unele nu au efect imediat.

    • Atenţie, se caută CEO!

      Companie dintr-o industrie extrem de competitivă, cu o istorie de peste 20 de ani pe piaţa locală şi o evoluţie spectaculoasă până în 2010, caută CEO! De fapt, caută un mod de a „suprapune” modelul de leadership deja consolidat în companie cu ideile şi stilul de conducere al celui care va veni la cârma ei. Chestiunea pare greu de realizat, totuşi există paşi de management şi instrumente care pot ajuta.

    • Cele 3 calități ale unui lider care generează rezultate spectaculoase

      Acum mulți ani, pe vremea când căutam „altceva” diferit de training, ceva care să lase o amprentă mult mai puternică asupra participanților în sesiunile de dezvoltare profesională, ceva diferit și cu rezultate pe măsură, am descoperit coaching-ul. Începuturile, de cele mai multe ori, sunt timide, însă la mine a fost ceva mai „răsunător”: prima acțiune întreprinsă a fost un eveniment de amploare, cu invitați trei coach-i din UK și SUA. Iar, la acest prim eveniment, unul dintre ei a început sesiunea întrebând audiența: ce calități ar trebui să aibă un lider pentru a fi urmat de echipa sa?

    • Un nou concert – spectacol din stagiunea „Clasic e fantastic”

      Filarmonica “George Enescu” şi Asociaţia “Clasic e fantastic” anunţă un nou concert – spectacol din stagiunea „Clasic e fantastic”, duminică, 19 mai. Cum să înţelegem muzica. Un grup de interpreţi talentaţi şi pasionaţi vor prezenta instrumente vechi, de epocă - clavecinul, spineta, orga, vioara barocă, blockflöte - „strămoşii” instrumentelor muzicale moderne de astăzi. Povestea se numeşte „Aşa a fost odată…” iar călătoria în trecutul istoriei muzicii va fi cu siguranţă frumoasă și interesantă.

    • Ne poate ajuta hipnoza în dezvoltarea personală?

      Dacă cineva vrea să se concentreze mai bine, să fie mai atent, să înveţe mai mult, trebuie în primul rând să verifice ce anume îl blochează să facă asta.
 Când un om se plânge de oboseală, deşi doarme câte zece ore pe zi, există un  motiv care generează acea stare. Eugen Popa se ocupă de hipnoză, ca formă de terapie, în strânsă legătură cu subconştientul, nu ca formă de magie, cum mulţi ar fi tentaţi să creadă.

    • Frumosul în business

      Distincţie, modă, bun gust, interes față de cultură şi artă, atenţie la calitate. Spaţii frumoase, cu o arhitectură aparte, mobiler chic, armonie, culori bine alese. Dacă această descriere vă sună familiar, înseamnă că aţi păşit în spaţiul de birouri şi în zona de lifestyle ale unui lider interesat şi motivat de estetică.

    • Peste 9.500 de oportunități de angajare vă așteaptă în următoarea săptămână

      Dacă vă căutați un loc de muncă în următoarea perioadă, avem câteva vești bune pentru voi. În perioada 9-15 mai sunt disponibile la nivel național 9.683 locuri de muncă, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM). Joburile se adresează atât persoanelor cu studii superioare, cât și celor cu studii medii, profesionale şi lucrătorilor necalificaţi, astfel că toată lumea ar trebui să găsească o oportunitate interesantă.

    • Athénée Palace Hilton se alătură programului Careers @ Hilton pentru adolescenţi

      Hilton Worldwide a anunţat recent lansarea Careers@HiltonLive, un program educativ dezvoltat la nivel european, care însumează peste 300 de evenimente în peste 100 de hoteluri Hilton Worldwide din 25 de ţări. Acesta este al doilea an consecutiv în care Hilton Worldwide găzduieşte această iniţiativă importantă ce are ca scop dezvoltarea percepţiei tinerilor asupra carierelor din industria hotelieră.

    • Concediez cu inima împăcată?

      Întâlnesc din ce în ce mai des oameni care, în poziții de management, au o fobie faţă de una dintre responsabilităţile de management, decizia de a concedia. Când le spun că nu este nimic rău în asta, mi se spune că am o inimă rece.

      De obicei, discuția începe de la o replică de genul: „nu pot să fiu dur”, sau chiar „mie îmi pasă prea mult de oameni ca să le pot face asta, aşa că le dau mai multe șanse”.

Recomandările editorilor