Empatia - cât de greu e să te pui în pielea celuilalt?
Roxana Roseti
În cadrul unui experiment realizat în Italia, în 1996, de către o echipă de cercetători, erau descoperiți un grup de neuroni. “Nimic nou”, ați putea spune, “tot timpul se descoperă câte ceva”. Da, dar aceștia, denumiți neuronii-oglindă, au un rol important. Ei sunt cei care ne ajută să realizăm un soi de simulare a acțiunilor celorlalte persoane.
Poate că pare a fi ceva SF, dar acești neuroni există și ajută la a da un înțeles comportamentului altor persoane. Cum ar fi să le înțelegem felul de a gândi, de a simți, să le intuim acțiunile și să empatizăm cu ei? Tot potrivit specialiștilor, influența neuronilor-oglindă se poate observa cel mai bine la nou-născuți, ei fiind înzestrați cu sistemul de imitare și învățare și observând în detaliu comportamentul adulților.
“Neuronul-oglindă” este pentru psihologie ceea ce este ADN-ul pentru biologie. Adică un fel de celulă de bază a comportamentului uman. “Atunci când ne imaginăm în detaliu că facem o anumită activitate, abilitatea nu se pierde în timp. Se menține intactă. Iar în practică s-a demonstrat că existența neuronilor-oglindă influențează cel puțin trei aspecte ale vieții noastre”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru, trainer în Programare Neuro-Lingvistică.