În cadrul proiectului „Relaxare pe poteci de munte”, parte a programului strategic „Natură Curată, Relaxare Adevărată”, traseul Valea Berii - Cabana Ciucaș - Vf. Ciucaș - Muntele Roșu, cu o lungime de peste 20 km, a fost reabilitat integral. Inițiativa a fost realizată de brandul de bere Ciucaș, în parteneriat cu Asociația Act for Tomorrow și Asociația În Slujba Muntelui.

Intervențiile efectuate între mai și octombrie 2025 au inclus refacerea marcajelor cu materiale reflectorizante, instalarea a peste 100 de stâlpi de orientare, montarea unui lanț de siguranță și a unui podeț de trecere, precum și amenajarea a patru zone de relaxare și amplasarea a șase panouri informative. De asemenea, peste 3 tone de deșeuri abandonate au fost colectate..

Reabilitarea traseului Valea Berii - Vf. Ciucaș - Muntele Roșu reprezintă un angajament față de natură și față de comunitatea pasionată de drumeții. Proiectul demonstrează că implicarea comunității și a mediului privat poate avea un impact real asupra siguranței și experienței turiștilor”, a declarat Alexandra Cipăianu, Senior Brand Manager Ciucaș.

Au participat peste 150 de voluntari

Peste 150 de voluntari, inclusiv 70 de angajați Ursus Breweries, au participat la lucrările de teren, au transportat materiale grele și au montat fiecare element al infrastructurii. Proiectul a beneficiat de sprijin logistic și expertiză din partea Salvamont Cheia, iar Asociația În Slujba Muntelui a coordonat lucrările tehnice și activitatea voluntarilor.

Traseul reabilitat include marcaje vizibile și puncte de orientare clare, podețuri și lanțuri de siguranță pe sectoarele dificile, precum și spații de relaxare în puncte strategice cu priveliști panoramice. Panourile informative oferă detalii utile despre traseu și despre regulile de protecție a mediului.

Proiectul „Relaxare pe Poteci de Munte” face parte dintr-un demers mai amplu al programului „Natură Curată, Relaxare Adevărată”, care vizează întreținerea și modernizarea traseelor montane populare.

Acest proiect arată că atunci când comunitatea, organizațiile și mediul privat colaborează, rezultatele sunt vizibile și durabile. Ne dorim ca acest demers să fie începutul unei serii de proiecte prin care muntele să fie îngrijit cu aceeași responsabilitate cu care îi cerem să ne ofere refugiu și aventură”, a declarat Andrei Coșuleanu, președinte Asociația Act for Tomorrow.