Skip to main content

strategie

    • Cum să stăpâneşti arta delicată prin care feedback-ul îşi atinge adevăratul scop

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Ca să fii un manager eficient, trebuie să fii foarte priceput în a oferi atât laude, cât şi critici. Dacă e uşor să oferi laude, a-ţi critica angajaţii este, în schimb, un lucru foarte dificil şi neplăcut. Dar practica managementului îţi impune ca, din când în când, să le arăţi angajaţilor şi unde anume au nevoie de îmbunătăţiri. De aceea, este esenţial pentru manageri să înveţe cum şi când să ofere feedback negativ.

    • Strategie în cinci „mutări” pentru a crea cel mai bun lider de echipă

      Şahul poate fi o sursă de inspiraţie, atunci când observi că managerul pe care te bazezi este uneori o sursă de conflicte sau dispute. Să pornim chiar de la exemplul unei echipe cu profesionişti buni, cu experţi performanţi, care iubesc ceea ce fac până la încăpăţânare. Sunt oameni loiali meseriei lor, loiali companiei din care fac parte, oameni care au crescut pas cu pas în organizaţia lor. Profesionişti desăvârşiţi care, puşi să funcţioneze împreună, ca o echipă, nu reuşesc totuşi să ajungă la relaţii armonioase şi eficiente, respectiv să asalteze „negrele” cu eficienţă maximă. Trebuie să acţionăm, dar nu oricum...

    • Motivarea angajaţilor – de la strategii la rezultate

      Atunci când organizaţiile traversează perioade tulburi, motivarea angajaţilor devine the main topic. Strategiile de motivare sunt nelipsite din discuţiile cu specialiştii în resurse umane, arătând cu precădere dorinţa acestora de a menţine în echilibru rezultatele de business şi starea de bine a organizaţiei. Specialiştii ştiu că o echipă puternic motivată şi bine pregătită sprijină organizaţia în demersul acesteia de a obţine rezultate, de a reuşi să-şi ducă la îndeplinire planurile de business sau de a-şi consolida poziţia pe piaţă.

    • Cum pariezi cu mize strategice, având în faţă incertitudinea

      ©  2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      Contrar a ceea ce spune credinţa populară, strategia nu înseamnă să transformi incertitudinea în certitudine. Totuşi, mulţi dintre membrii board-urilor şi directorii executivi cu înclinaţii birocratice vor şi se aşteaptă ca lucrurile să se petreacă în acest mod. Atunci când este analizată o strategie propusă, îi auzi cerând dovezi că strategia va avea succes.

    • Lipsa strategiei şi scuza incertitudinii în mediul de afaceri

      © 2013 Harvard Business School Publishing Corp

      Când întreb directorii executivi din mediul de afaceri despre strategia companiei lor – sau aparenta lipsă a vreunei strategii – îmi răspund adesea că nu pot sau nu vor „să facă strategie”, pentru că mediul în care operează se schimbă prea mult. Nu există suficientă certitudine ca să poţi stabili şi aplica o strategie în mod eficient, spun ei.

    • Cum să nu rămâi veşnic doar „mâna dreaptă a şefului”

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Oricărui director executiv i-ar plăcea să aibă un om ca Allan Taylor în echipa sa. Dar tocmai în acest lucru stă ascunsă şi enigma problemei lui Allan. Timp de câţiva ani, a fost subordonatul direct al unui manager vizionar, iar cei doi au făcut împreună o echipă minunată. Allan a asigurat execuţia consecventă a iniţiativelor şefului său – iar acum cade rapid în ceea ce eu numesc “sindromul celui aflat în poziţia de prim-locotenent”.

    • Cum faci managementul unei schimbări nepopulare

      ©  2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      “Produceţi mai mult!” “Faceţi în aşa fel încât produsul/serviciul să devină mai bun!” “Cheltuiţi mai puţin!”

      Dacă eşti managerul unei echipe de angajaţi care lucrează “în prima linie”, aflându-se în relaţie directă cu clienţii, sau manager din “a doua linie”, s-ar putea ca cerinţele acestea să-ţi sune familiar. Şi e foarte probabil să eşuezi în îndeplinirea lor: două treimi din toate eforturile de transformare nu au succes. Ca să eviţi această soartă, întreabă-te mai întâi: oare angajaţii din prima linie sunt implicaţi în conceperea şi implementarea soluţiilor? Şi oare exprimă ei sentimentul că scopul schimbării este şi al lor?

    • Sistemele de management – organizare, reducere a costurilor şi disponibilizări

      Când o companie se află într-un trend ascendent sau descendent, „vinovat” de situaţie este mereu managerul. Dezvoltarea companiilor a fost un fenomen obişnuit înainte de 2008. După această perioadă de creştere globală a economiei însă firmele au fost şi sunt nevoite să se adapteze continuu într-un mediu care evoluează rapid şi, mai ales, este instabil. Managerii au înţeles cel mai bine nevoia de a adopta o strategie în cadrul companiei şi au fost şi cei care au stabilit-o, în funcţie de toate componentele organizaţionale, pentru a obţine profit mai mare, reducerea costurilor, productivitatea sporită a angajaţilor, într-un cuvânt, îmbunătăţirea performanţei. Astfel putem spune că aceia care au ştiut să evite falimentul şi să aibă chiar profit într-o perioadă instabilă economic au făcut acest lucru prin adoptarea unui sistem de management, fie că vorbim despre Kaizen, Lean sau despre un sistem local pus la punct de un management autohton.

    • 2013 - Strategiile de resurse umane încotro?

      Direcţia pe care o va lua strategia de resurse umane este tema care “arde” deja în departamentele de profil ale multor companii de stat sau private. Revista HR Manager, alături de partenerul Casa de Avocatură Pachiu şi Asociaţii, şi împreună cu Orange România şi AchieveGlobal au organizat o conferinţă-workshop la Hotel Intercontinental, pe 29 noiembrie 2012, pentru a dezbate perspective anului viitor.

    • Companiile care au „interdicţie” de a ieşi din ţară

      Strategia de expansiune pe pieţele străine a companiilor româneşti de stat lipseşte cu desăvâşire. Directorii se schimbă în funcţie de toanele politicului, capitalul de investiţii este extrem de scăzut sau este total absent, profesioniştii din societăţi au rămas undeva pe palierele 2-3 din structurile decizionale, în timp ce pe rafturile diverselor ministere se adună la intervale relativ scurte diverse strategii şi proiecte de dezvoltare a unor întregi sectoare, dar care nu ajung niciodată să fie puse în aplicare. Alte state au însă concepţii diferite. Angajează manageri profesionişti pentru companiile pe care le deţin, caută oportunităţi externe şi investesc masiv pe acele pieţe, devenind un concurent serios pentru firmele private. În România activează de ani buni CEZ din Cehia, KazMunayGaz din Kazahstan, Poşta Franceză prin DPD, cea austriacă prin PostMaster, iar gigantul Gazprom devine tot mai insistent.

    • Să înţelegi ce a stat în spatele succesului

      Să înţelegi ce a stat în spatele succesului Centrului de Limbi Străine A_BEST înseamnă să afli, de fapt, cât de importanţi sunt oamenii, echipa. Aura Ipate, Directorul General al Centrului, susţine că orice afacere se bazează pe loialitatea şi cooperarea tuturor angajaţilor!

    • Reţeta succesului în antreprenoriat: strategie, viziune, perseverenţă şi leadership

      Suntem într-o perioadă în care, parcă mai mult ca oricând, ”lupta” dintre femei și bărbați pentru posturile de top management este din ce în ce mai acerbă. Uniunea Europeană a formulat o directivă potrivit căreia până în 2015 procentul femeilor în board-urile companiilor trebuie să crească la 30%, urmând ca în 2020 să atingă 40 de procente.

    • Oare ar trebui să mergi “la risc” atunci când alegi liderul companiei?

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      Misiunea Harvard Business School este să “educe lideri care să aducă în lume o schimbare”. Motto-ul acesta este mult mai ambiţios decât cel precedent, care spunea că misiunea HBR era să educe lideri care “să facă un profit decent - în mod decent”. Iar ambiţia e, de regulă, un lucru bun. Numai că problema cu noua misiune a Harvard Business School este că îi lipseşte un cuvânt: pozitivă. Bineînţeles că scopul acestei şcoli este să educe lideri care să aducă în lume o schimbare în bine, numai că e mai greu să o faci decât pare.

    • În culisele alegerilor prezidenţiale din SUA

      În ajunul alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii, ambasada americană de la Bucureşti a invitat jurnaliştii români la o discuţie deschisă cu democratul Donald L. Fowler şi republicanul Paul Pelletier, doi veterani ai politicii americane, experţi în comunicare, oameni de business şi strategi importanţi în nenumărate campanii electorale pentru preşedinţia SUA.

    • Descoperă cele mai bune strategii de evitare a eşecului

      Ce trebuie să facem pentru a ne asigura că afacerea pe care o pornim nu dă greş? Cum putem să reducem la minim un risc asumat? Dacă acestea sunt unele dintre întrebările care vă macină, atunci cu siguranţă trebuie să citiţi cartea “Strategii de evitare a eşecului”, scrisă de Sayan Chatterjee.

    • Cum să-ţi susţii cauza fără să ajungi să vorbeşti “în gol”

      © 2012 Harvard Business School Publishing Corp.

      La un moment dat te întrebi: “oare de ce nu înţeleg oamenii aceştia”? Atunci când îţi susţii punctul de vedere cu pasiune şi ştii că ai dreptate, poate fi de-a dreptul dureros să stai deoparte în timp ce colegii tăi dezbat lucruri care sunt deja evidente, oscilează de la o decizie la alta şi, de altfel, nu reuşesc să înţeleagă partea cu adevărat importantă din ceea ce le-ai spus. În acest punct, e tentant să forţezi nota; la urma urmei, îţi vor mulţumi cu siguranţă mai târziu, când înţelepciunea ta va fi validată, fiindcă vor privi în urmă şi-şi vor da seama că ai avut dreptate. Dar, chiar dacă certitudinea ta e îndreptăţită, poate că ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a “aplica mai multă presiune” sau “a da volumul mai tare”, pentru că acest lucru se poate întoarce, cu o uşurinţă remarcabilă, împotriva propriei cauze.

    • Aveţi o strategie de căutare a unui job?

      Fie că este o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi recrutările sunt “îngheţate”, fie că este una de creştere în care organizaţiile recrutează masiv, este important să avem tot timpul în minte o strategie atunci când decidem să facem o schimbare profesională. Având o strategie ne putem creşte şansele de angajare!

Recomandările editorilor