Skip to main content

companii

    • (P) Cum câștigi capital de imagine pentru brandul de angajator cu Electric Castle

      Dacă acum ceva timp beneficiul de a oferi zile libere în plus angajaților din companie părea un deziderat imposibil în România, pe vremea când Netflix sau Virgin anunțau vacanțe nelimitate, ideea pare astăzi mai realizabilă, pe măsură ce angajatorii înțeleg nevoile colegilor mai tineri, din generația millennials, care își doresc din ce în ce mai mult un program flexibil sau mai mult timp pentru ei. 
    • Serviciile către companii au accelerat în luna iunie

      Afacerile din sectorul serviciilor prestate în principal către companii au crescut  în luna iunie cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Datele publicate de Institutul Naţional de Statistică  arată un ritm accelerat faţă de cel din luna precedentă, susţinut în special de cererea de servicii de transport, IT şi comunicaţii.
    • 5 gafe pe care e bine să le eviţi când îţi dai demisia

      Ai lucrat cinci ani într-o companie. Ai deja relaţii apropiate cu colegii și cu șefii. Dar oferta care a venit „din afară” e tentantă, iar tu vrei să faci o schimbare pentru că simţi că te plafonezi. Cum faci să-ţi anunţi şefii fără a rupe definitiv relaţiile cu ei? Există o modalitate de a pleca dintr-o companie fără să-ţi strici relaţiile şi să laşi loc de bună ziua? Desigur, există! Dar, de cele mai multe ori, cei care pleacă sunt deja sătui după ce au petrecut ani buni în organizație. 
    • Se poartă traininguri de o zi sau chiar de o jumătate de zi

      Tot mai multe companii au început să fie preocupate de programe de dezvoltare personală a angajaților, înțelegând faptul că există o legătură directă între starea de bine, satisfacția acestora și starea de bine a organizației. În ultimul timp însă, se cer cursuri mai scurte sau modulare, care să se plieze pe nevoile specifice ale companiei respective.
    • Companiile care oferă stagii de practică ar putea fi stimulate cu fonduri europene

      Ministrul Economiei vrea stimularea cu fonduri europene a companiilor care iau studenţi în practică şi facilităţi pentru companiile de IT care se stabilesc la sate. Ideile au fost lansate viceprim-ministrul Costin Borc, la prima reuniune informală a Consiliului Competitivitate (COMPET), format cu scopul consolidării competitivităţii şi a creşterii economice în Uniunea Europeană (UE), potrivit unui comunicat postat pe site-ul Ministerului Economiei. 
    • Trei obiceiuri care te ajută să impui o cultură învingătoare în companie

      Toţi am citit articole despre liderul vizionar care a fost capabil să vadă viitorul, sau despre visătorul care a reuşit să îşi mobilizeze angajaţii şi să convingă clienţii prin carismă, atunci când lumea nu era de fapt pregătită pentru produsele sau serviciile sale. Deşi sunt multe poveşti de succes care încep şi se termină astfel, puţine abordează şi paşii necesari pentru a ajunge acolo, scrie WALL-STREET.RO
    • Performer permanent

      Cu toţii suntem de acord că investiţia în oameni este cel mai bun plasament al companiilor. Antreprenorii investesc în dezvoltarea angajaţilor, creează sisteme de evaluare a performanţelor şi de recompensare, îşi trimit angajaţii la cursuri şi la teambuildinguri şi le oferă oportunităţi de dezvoltare a carierei. Toate acestea au ca scop îmbunătăţirea rezultatelor angajaţilor. Ne interesează aşadar performanţa, vrem ca angajaţii să funcţioneze la “cote maxime”. Cum ridicaţi moralul angajaţilor care nu îşi ating obiectivele? Cum îi motivaţi pe cei cu evoluţii stabile, pentru a trece la nivelul următor? Cum corelaţi indicatorii de performanţă la sistemul de recunoaştere şi recompensare? Cum gestionaţi Ego-urile din echipă (frustrări, aroganţe etc) si .. pretenţiile financiare? Sunt întrebări pe care le-am adresat liderilor şi consultanţilor specializaţi în managementul performanţei. Din răspunsurile lor avem multe de învăţat.
    • Consiliul Concurenței sancționează tot mai multe companii

      La sfârșitul lui 2015, Consiliul Concurenței avea în desfășurare 48 de investigații privind posibilă încălcare a legislației de concurență și 13 anchete sectoriale.
      Consiliul Concurenței a sancționat anul trecut 202 de companii, de 3,8 ori mai mult decât în anul precedent, valoarea totală a amenzilor impuse fiind de 239.680.544 lei (53.921.382 euro), se arată în raportul de activitate pe 2015. Potrivit acestuia, nivelul acestor sancțiuni a înregistrat, astfel, o creștere considerabilă față de nivelul total al sancțiunilor din anii precedenți, de 1,3 ori mai mare decât în anul 2014, 2,76 ori mai mare decât în 2013 și de 7,93 ori mai mare decât în 2012. 
    • Noua generație de moștenitori ai afacerilor de familie nu vrea să fie implicată doar cu „numele”

      Viitoarea generație de lideri ai afacerilor de familie este bine pregătită, încrezătoare şi, dincolo de toate, dă dovadă de o mare ambiţie. Mai mult de jumătate dintre respondenții unui sondaj realizat de PwC în rândul viitoarei generaţii de lideri de afaceri de familie îşi doresc să îşi lase amprenta asupra companiilor lor, nu să fie implicaţi doar „cu numele” şi nu se sfiesc să apeleze la ajutor din afara organizaţiei pentru a-i ajuta să-şi atingă scopurile. 
    • eJobs lansează o nouă facilitate pentru companii

      Companiile care recrutează pe eJobs.ro au o opţiune în plus prin care să atragă candidaţii doriţi. eJobs a introdus posibilitatea personalizării paginilor de companie. Prin editarea noului profil, firmele îşi cresc relevanţa şi devin mai atractive pentru cei care vor să-şi încerce şansă de a face un nou pas în carieră.
    • Tinerii angajaţi nu rămân mai mult de 3 ani într-un loc de muncă. Cum îi pot reţine companiile

      Învaţă repede lucruri noi, pot inova cu ajutorul tehnologiei, sunt curioşi şi creativi, însă în acelaşi timp sunt caracterizaţi că fiind mai superficiali, mai nerăbdători şi mai nestatornici. Este vorba despre angajaţii din generaţia Y, iar comparaţiile sunt făcute cu seniori din generaţiile anterioare. Mădălina Bălan, managing partner Hart, a declarat pentru  WALL-STREET.RO că angajatorii sunt cei care trebuie să se adapteze stilului angajaţilor tineri şi oferă câteva soluţii pentru a-i reţine cât mai mult timp în companii.
    • Cum se pot implica companiile în comunitatea locală și nu numai?

      Implicarea socială devine din ce în ce mai mult un subiect important pe agenda publică. În acest context, companiile care demonstrează angajamentul pentru diferite cauze, sunt mai bine văzute de către comunitatea locală decât companiile care nu se implică social. Așadar, Fundația Principesa Margareta a României organizează un seminar dedicat specialiștilor în PR, marketing, CSR și contabilitate, care va răspunde la întrebarea ”Cum se pot implica companiile în comunitatea locală și nu numai ?”
    • Studiu Accenture: 5 tendințe în materie de tehnologie ce au la bază principiul ”oamenii sunt prioritari”

      Companiile care vor pune angajații pe primul loc vor avea de câștigat în noua economie digitală, potrivit studiului global realizat de Accenture care prezintă tendințele în materie de tehnologie pentru anul 2016. Prezent la CIO Council National Conference 2016, Giuseppe Gorla, Infrastructure Consulting Managing Director Accenture pentru Europa Centrală și de Est a prezentat studiul Accenture Technology Vision 2016, care identifică cinci tendințe în tehnologie de o importanță semnificativă pentru succesul firmelor în era digitală.
    • Când poveștile angajaților vorbesc despre companie

      De multe ori clienții interacționează cu angajații unei companii. Orice afacere are însă și părți mai puțin văzute, cu angajați care lucrează fără contact cu clienții și programe derulate în spatele ușilor închise. Acești oameni, care nu sunt la vedere, au poveștile lor și proiectele lor discrete, care ne arată cum fiecare angajat influențează compania pentru care lucrează.
    • Ixia: IT-iştii sunt "aleşii sorţii", ofertele salariale pentru ei trebuie să fie perfecte

      IT-iştii sunt, de câţiva ani deja, printre cei mai "vânaţi" specialişti din piața muncii, motiv pentru care companiile care îi recrutează le pun la dispoziţie oferte greu de refuzat. Acestea includ atât salarii motivante, precum şi o serie de beneficii extrem de tentante, aşa încât să se asigure că îi vor atrage pe candidaţi, scrie WALL-STREET.RO.

Recomandările editorilor