Skip to main content

Inspiratie

    • Discursuri motivaţionale memorabile



      De cele mai multe ori, succesul în afaceri vine la pachet cu lumina reflectoarelor şi asumarea unui rol în societate. Iar acest lucru poate consta, uneori, în susţinerea unor discursuri motivaţionale în faţa studenţilor. Pentru că, nu-i aşa, ce poate ambiţiona mai mult un tânăr decât un exemplu de reuşită? Dacă ai făcut vreodată acest lucru, ştii că nu e un lucru uşor, iar atenţia tinerilor este greu de captat. Dar poţi ieşi din clişeele "crede în tine". Vorbeşte despre propriile-ţi experienţe de viaţă, cu cea mai mare sinceritate. Iar ca să te inspiri, iată câteva discursuri motivaţionale memorabile, selectate de jurnaliştii de la Time.
    • Primul centru de date cu impact ecologic pozitiv din lume

      Schneider Electric construieşte la Falun, în Suedia, primul centru de date cu impact pozitiv din lume. Excesul de căldură de la servere și echipamentele IT va încălzi clădirile din Falun prin intermediul sistemului local de încălzire. În timpul verii, excesul de abur de la centrala electrică locală va alimenta mașinile de climatizare ale centrului de date. EcoDataCenter va fi unul dintre cele mai sigure 13 centre de date din lume, îndeplinind cele mai înalte cerințe în materie de securitate și performanță
    • Lungul drum de la „Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?” la „Gata! Demisionez”

      „O să mori de foame!” Ai auzit probabil acest avertisment tăios de la părinţi, atunci când le-ai spus „ce vrei să fii când te faci mare”. Mihaela Feodorof a primit replica în adolescenţă, când le-a mărturisit părinţilor că pasiunea pentru filologie primează în faţa unei meserii „bănoase”. N-a murit de foame, ba chiar dimpotrivă: şi-a construit o carieră în domeniul resurselor umane, iar astăzi, avertismentul primit în adolescenţă s-a transformat în titlul primei sale cărţi.

    • Învaţă că totul are un preţ, apoi vezi dacă eşti dispus să-l plăteşti



      A lucrat pe acoperişuri de case, a avut o carieră “în aer”, dar, cu toate acestea, de fiecare dată a rămas cu picioarele pe pământ. Este vorba despre Martin Ornass-Kubacki, Vicepreședinte și Director Regional SES Astra, Europa Centrală și de Est, care a acordat un interviu în exclusivitate Revistei Cariere. Are viziunea unui om cu experienţe multe şi pline de învăţăminte, care ştie că întotdeauna este loc de mai bine. „În viaţă nu primeşti nimic gratis”, dacă porneşti de la această premisă, atunci sigur vei ajunge să apreciezi cu adevărat fiecare provocare pe care ţi-o va oferi cariera.  
    • Succesul nu ține cont de gen: Cele 9 doamne ale industriei auto




      Când un bărbat are succes, cei din jurul lui spun că este ceva cât se poate de natural. Când se confruntă cu un eșec, a dat ghinionul peste el. Din păcate, altfel stau lucrurile în ceea ce le privește pe femei. Când o femeie are succes, vocile rele pun rezultatele pe seama norocului. Iar când se află în fața unui eșec, înseamnă că este incompetentă. Din fericire, acestea nu sunt decât idei preconcepute care nu-și au niciun fundament real în adevărata lume a businessului.
    • Lider te naști sau devii?




      Lider te naşti sau devii? Iată o întrebare care se află pe buzele multor persoane. Şi eu, la rândul meu, m-am întrebat dacă leadershipul se învaţă sau se poate dobândi. După îndelungi căutări şi aprofundări, lecturi şi experienţe, am ajuns la concluzia că la baza leadershipului se află cel puţin două elemente importante: spiritul de echipă şi charisma.
    • Există modele UMANE în afaceri?

      Compania românească specializată în servicii integrate de dezvoltare personală pentru segmentul corporate Trainart lansează campania „Modele Umane în Afaceri”, al cărei obiectiv este să marcheze o nouă identitate vizuală și un nou model de business - omul Empowered. Resourceful. Spectacular (ERS).
    • Gala Premiilor Gopo 2015

      Sala Studio a Teatrului Național București devine astăzi, 30 martie, pentru prima oară gazda evenimentului care răsplătește, în fiecare an, performanța din filmul românesc.
    • Simte-te ca acasă la... Beautyfood

      Inspirat de actrița Juliette Binoche, care îi dă viață personajului Vianne Rocher în celebrul film Chocolat, Beautyfood este unul dintre puținele locuri din metropola noastră agitată unde te simți de parcă nu ai fi în România.

Recomandările editorilor