O lege care a împlinit în acest an 50 de ani, legea lui Moore, este încă de bază pentru lumea tehnologiei, iar la viteza la care evoluează IT-ul, aceasta va fi valabilă și peste altă jumătate de secol.
Au fost desemnați câstigătorii celei de-a 6-a ediții a Concursului Național de Aranjamente Florale, organizat de Ambasada Olandei la București, cu ocazia Zilei Naţionale a Regatului Țărilor de Jos, care a avut loc ieri, 23 aprilie, la Casa Universitarilor. Evenimentul s-a bucurat în acest an de prezenţa renumitului maestru florist olandez Cees van Dijk, cel care realizează aranjamentele florale pentru familiile regale din Olanda și Arabia Saudită.
A șasea ediție Sci-tech Challenge inspiră următoarea generație de lideri în Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM). Încurajarea tinerilor europeni către cariere în domeniile STEM este esențială pentru a asigura formarea de experți calificați și pregătiți pentru profesiile high-tech de care este nevoie pentru a rezolva provocările energetice ale viitorului.
Plaza România și București Mall pun la dispoziția clienților săi amatori de gastronomie un concurs de gătit. În juriu se regăsesc personalități din domeniul culinar, ca Antonio Passarelli, Dan Boerescu și bloggerița Isabela Dobrin.
Acordeonistul francez Richard Galliano, unul dintre marii muzicieni ai lumii, revine pe scena Sălii Radio, într-un nou concert inedit, susţinut alături de Orchestra de Cameră Radio şi de violoncelistul Răzvan Suma, sub bagheta tânărului şi apreciatului dirijor Gabriel Bebeşelea.
La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM) la 24 aprilie 2015, în 86 de structuri teritoriale ale ANOFM, au fost prezenți 2.820 de agenți economici și au fost oferite 35.226 locuri de muncă. Cei 34 de angajatori de inserție participanți la eveniment au prezentat 103 locuri de muncă pentru persoanele marginalizate social.
Ştim că majoritatea dintre voi aţi putea face o listă uriaşă cu nemulţumirile pe care le aveţi în ceea ce priveşte ţara natală, adica România. Cu toate astea, lucrurile nu stau chiar atât de rău, dacă ştim să vedem micile bucurii şi frumuseţi care ne înconjoară zilnic.
Oameni frumoși. Oameni care au inspirat de-a lungul vieții lor, care au salvat vieți și au încântat cu prestațiile din filme sunt mulți. În data de 25 aprilie s-au născut Vasile Nițulescu, actor român, Lia Manoliu, atletă română și Al Pacino, actor italian american.
480 de bicicliști pornesc sâmbătă la drum în tradiționala velo-expediție către mare, inițiată de Lucian Mîndruță. Evenimentul se bucură de o participare record, fiind ediția cu cea mai mare amploare din 2007, când a fost desfășurat pentru prima oară.
A fi mamă poate fi cel mai puternic sentiment de împlinire pe care îl poate avea o femeie. Dar, cum suntem într-o permanentă schimbare ‒ aspiraţiile sunt mult diferite de ale predecesorilor noştri ‒, maternitatea devine din ce în ce mai mult o opțiune. Şi decât să căutăm sursa motivelor unei persoane care decide să nu fie mamă, mai simplu ar fi să acceptăm realitatea: anumite femei pur și simplu nu își doresc acest lucru.
Clujul, Sibiul, Brașovul, Mureșul, Iașiul și Chișinăul sunt cele șase orașe în care Târgul de Cariere ajunge în această primăvară cu o ofertă-record de joburi pentru toate nivelurile de experiență. Cele mai multe posturi sunt deschise, ca de obicei în ultimii ani, pentru tinerii cu specializări tehnice și pentru vorbitorii de limbi străine.
Pe 21 și 22 mai, digitalul este recunoscut ca unul dintre cele mai importante canale de dezvoltare a comunităților de brand în cadrul Brands & Communities 2015, eveniment din seria SMARK KnowHow ajuns la ediția cu numărul 4. Peste 25 de speakeri și traineri se vor întrece să ofere know-how, inspirație, bune practici și idei bune pentru activarea comunităților cu potențial de business pentru brand. Discount-ul de early bird este disponibil până pe 8 mai.
Hai să începem cu un scurt test de personalitate. Gândeşte-te la următoarele adjective şi indică măsura în care ți se potrivesc: asertiv, vorbăreţ, îndrăzneţ, câtuşi de puţin rezervat, energic. Acordă un maximum de 5 puncte dacă una dintre calități te descrie „în foarte mare măsură” şi doar 1 punct dacă nu te descrie „deloc”. Acum adună punctele. Ce total ai?
CV-ul video, plasarea așteptărilor salariale înainte de alte detalii, dar și rezervarea unui viitor candidat sunt doar câteva direcții în care industria de recrutare și HR va arăta în următorii ani, cel puțin asta arată estimările CeeVee, proiect realizat de platforma de recrutare Best Jobs.
Google caută întotdeauna oameni talentaţi, fără să conteze dacă aceştia sunt din SUA, Marea Britanie sau Madagascar. Dar care sunt joburile pe care angajează Google, ce fel de oameni caută, cum se desfăşoară procesul de recrutare şi ce fel de internship-uri are disponibile compania?
Medicii nu sunt nici sfinți, nici dumnezei, nici îngeri. Sunt oameni obișnuiți și nu pot fi separați de societatea în care trăiesc. Cu toate astea, de fiecare dată când ne regăsim în fața unui medic, ne așteptăm să facă minuni. Indiferent de situație, indiferent de context, vrem să ne facă la fel cum eram. Nu vrem perfecțiune, ci mult mai mult de-atât...
În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător. Motorul de căutare Google sărbătorește Ziua Pământului cu un logo special.
Află care sunt locurile de muncă disponibile în toată țara în toate domeniile. Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 17.075 locuri de muncă. Alege unul perfect pentru tine!
Stabilirea unor obiective concrete este una dintre cele mai importante etape în dezvoltarea unei afaceri. Iar când afacerea creşte într-un an cât altele în şapte, ajustarea acestor obiective devine inevitabilă. Care este, însă, cea mai eficientă modalitate de a stabili aceste ţinte?
Nu e pentru nimeni un secret că, în multe organizații, deciziile se mișcă lent. Putem fi tentați să credem că asta se întâmplă din cauza complexității problemelor și, uneori, chiar poate să fie așa.
Într‑o întâlnire cu cititorii, Neige Sinno a declarat că și‑a scris cartea de memorii, Tristul tigru, ca și cum ar fi moartă și nimeni nu o să o citească.
Când ați sunat ultima dată la serviciul cu clienții pentru rezolvarea unei probleme și ați vorbit cu un robot? Ați fost mulțumiți? Oricare ar fi conotația primei situații care vă vine în minte...
Un raport realizat de specialiști din Estonia la inițiativa Edge Institute arată că România are un nivel scăzut de maturitate digitală – doar 3,1 din 10. Documentul evidențiază lipsa unei strategii coerente...