Skip to main content

Marilena Ispas

    • Faceţi SEO, dar nu uitaţi de social media




      Pentru dezvoltarea oricărei afaceri, pentru alinierea ei la tendinţele pieţei sau competitivitate, reţelele de socializare au devenit obligatorii. Acest mod de promovare, foarte ieftin în comparaţie cu metodele tradiţionale de marketing sau chiar gratuit, a depăşit graniţele personale şi vine în spijinul oricărei strategii de business. Ce reţele de socializare să foloseşti şi mai ales cum să le foloseşti pentru a fi eficiente? Despre modul în care trebuie să îţi creezi o strategie de social media a vorbit la Bucureşti Neal Shaeffer, cunoscut social media speaker, autor și creator de succes al platformei de resurse în social media pentru afaceri 'Maximise Your Social”.
    • Forțe proaspete pentru comunitatea Habitat for Humanity din Ploiești

      20 de angajați ai Raiffeisen Bank vor munci pe șantierul Habitat for Humanity România pentru a ajuta patru familii care locuiesc în sărăcie să aibă o casă decentă și accesibilă, în care copiii lor să crească în siguranță. Timp de două zile, între 28 și 29 mai, angajații Raiffeisen Bank vor munci cot la cot cu specialiștii Habitat for Humanity la turnarea fundației și la ridicarea pereților de cărămidă ai unui cvadruplex din Ploiești.
    • Peste 2.500 de spectatori la deschiderea TIFF 2015

      Festivalul Internațional de Film Transilvania, ajuns la ediția cu numărul 14, s-a deschis oficial vineri seara la Cluj, de data aceasta fără ploaie și cu Piața Unirii Open Air arhiplină la premiera în România a comediei nominalizate la Oscar, Povești trăsnite / Relatos salvajes / Wild Tales. Prezentatorul galei a fost Tudor Giurgiu, președintele festivalului, care le-a mulțumit celor peste 2500 de spectatori pentru „cea mai mare prezență de până acum la o gală de deschidere a TIFF-ului” și a anunțat și că „biletele se vând online, în avans, în cantități record, cel puțin dublu față de anul trecut”.
    • Tango…pasiuni în locuri istorice

      Pentru prima dată tango-ul, genul emblematic argentinian, pătrunde în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peles şi Palatului  Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu ocazia ediţiei a II a a Turneului Naţional „Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, Analia Selis - voce şi Julio Santillán - chitarist şi compozitor, vor concerta sâmbătă 30 mai, ora 16, la Sinaia, în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii şi duminică 31 mai ora 12 în închiderea ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest.  
    • Better Travel - curs practic de travel search din România

      Într-o vreme în care, conform statisticilor, peste 60% din concediile la nivel mondial se rezervă online, iar industria de travel devine din ce mai accesibilă și celor care nu sunt neapărat experți în domeniu, turiștii ajung în poziția de a lua singuri decizii importante pentru reușita vacanțelor lor. Tot conform statisticilor, durata de căutare a vacanțelor se situează undeva peste 10 ore, timp în care sunt vizitate, în medie, între 13 și 15 pagini diferite de internet.
    • „Just Ask Siri” a câștigat competiția Freshhh 2015

      În data de 28.05.2015, Grupul MOL a anunțat câștigătorii competiției Freshhh. Cele mai bune cinci echipe din cele 2.210 de echipe internaționale înscrise au concurat în cadrul finalei live care a avut loc la Budapesta, Ungaria. Echipa „Just Ask Siri”  formată din trei studenți ai Universității de Economie din Praga și ai Universității Cehe de Tehnologie s-a clasificat pe prima poziție în cadrul concursului internațional online Freshhh, ediția 2015. 
    • Antreprenorii argeșeni sunt optimiști și realiști

      Peste 150 de antreprenori din Pitești și localitățile învecinate au participat joi, 28 mai a.c., la „IMM ReStart - Descoperă-ți potențialul”, organizat de Doingbusiness.ro. Evenimentul, care a inclus sesiuni de prezentare în plen, un workshop interactiv și întalniri private, a oferit reprezentanților IMM ocazia de a dezbate subiecte de cea mai mare actualitate și interes cu specialiști din importante companii din țară. 
    • Ai angajați buni și mai puțin buni. Cum te comporți cu fiecare




      Pentru un lider este extrem de important să aibă în interiorul echipei o masă critică de persoane care fac performanţă, gândesc pozitiv şi cred în viziunea sa. Practica dovedeşte de multe ori că deciziile noastre sunt influenţate de părerea şi comportamentele celorlalţi, mai ales dacă cei din jurul nostru reprezintă o autoritate ori sunt o majoritate considerabilă în grupul din care facem parte. Numărul high performeri-lor și cel al low performeri-lor din echipă şi modul în care liderul acţionează în relaţia cu aceştia pot fi factori vitali pentru succesul unei companii. 
    • Marele pianist Radu Lupu și dirijorul Vladimir Jurowski concertează pentru prima dată împreună

      Doi dintre muzicienii de top ai momentului, pianistul de origine română Radu Lupu și dirijorul Vladimir Jurowski, ambii prezenți în cadrul Festivalului Enescu, susțin în premieră o serie de cinci concerte împreună, pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii. Unul dintre concertele extraordinare susţinute de cei doi are loc chiar în această seară, joi 28 mai, de la ora 20.30 (GMT) pe scena cunoscutei Philharmonie, din Paris. 
    • DevTalks, un eveniment adresat profesioniștilor IT

      Profesioniști din domeniul IT vor fi prezenți la cea de-a doua ediție DevTalks București. Ediția din acest an va avea loc pe 11 iunie la Romexpo, C1 și vor fi prezenți peste 500 de profesioniști IT, specialiști BI/Big Data, IoT, Mobile & Web developeri, persoane interesate de evoluția tehnologică și pasionate de domeniul IT. Evenimentul DevTalks va fi structurat în 4 sesiuni în cadrul cărora vor fi abordate subiecte din zonele Mobile & IoT, Web, Cloud Computing și Big Data. 
    • Un startup românesc de peste ocean, principalul susținător al Techsylvania 2015

      A doua ediție a Techsylvania, cel mai mare eveniment internațional de tehnologie și inovație din regiune va avea loc între 6-9 Iunie la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca. „Techsylvania” are drept scop promovarea comunităților din orașul Cluj-Napoca și din România drept centre ale tehnologiei recunoscute și confirmate la nivel internațional, dar și stimularea dezvoltării de produse locale. Acesta oferă atât oportunitatea de interacțiune socială cu scopul stabilirii de parteneriate, găsirii de finanțări sau obținerii de mentorat din partea experților, cât și a promovării unor idei tehnice revoluționare din rândul programatorilor români. 
    • Este nevoie de construirea unei culturi de vânzări, în interiorul companiilor

      Peste 110 lideri și manageri de vânzări, de la 45 de companii din România, au participat miercuri, 27 mai 2015, la a doua ediție a Sales Performance Summit. Evenimentul a fost organizat de Trend Consult, unul dintre liderii pieței de training și consultanță în vânzări, care aniversează 15 ani de activitate, performanță și inovație în consultanța de business. Tema evenimentului din acest an a fost „Understanding Decision Dynamics”.

Recomandările editorilor