Incubatorul va găzdui pentru următorii trei ani, 24 de IMM-uri aflate la început de activitate. Acestea vor beneficia de birouri echipate şi mobilate, alocatii financiare nerambursabile şi servicii de consultanţă. Din acelaşi Program fac parte şi alte Incubatoare de Afaceri: Alba Iulia, Braşov, Mangalia, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Bacău, precum şi Incubatoarele care urmează să fie lansate în următoarea perioadă, Satu Mare, Timişoara şi Câmpia Turzii.

Incubatorul de Afaceri Dorohoi este administrat de RomActiv Business Consulting şi DAL Consulting şi are ca scop dezvoltarea şi dinamizarea mediului de afaceri în Municipiul Dorohoi şi în regiune.