Peste 200 de antreprenori din toate sectoarele economiei românești au participat la prima ediție a conferinței naționale „SupraTAX”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). Evenimentul deschide o serie de dialoguri naționale între mediul de afaceri și factorii de decizie, menite să genereze soluții fiscale și economice aplicabile imediat, nu doar analize teoretice.
Seria „SupraTAX” pornește de la o realitate pe care mediul privat o trăiește în fiecare zi: România nu mai are doar o problemă de presiune fiscală, ci una de suprataxare care riscă să devină un dezechilibru structural.
Potrivit Eurostat, inflația din România a ajuns la 8,6% în septembrie 2025, cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Media zonei euro este de doar 2,2%. Diferența arată că România se scumpește mai repede decât restul Europei. Iar atunci când prețurile cresc mai repede decât veniturile, costul real îl plătește economia productivă.
„Laureatul premiului Nobel, Milton Friedman explica, cu o precizie care rămâne actuală, că inflația este o formă de impozitare fără adoptarea unei legi. În România, acest tip de impozitare tăcută apasă cel mai mult pe companiile care susțin bugetul de stat. În timp ce statul încasează mai mult din fiecare leu care se devalorizează, antreprenorii pierd din puterea de investiție. Suprataxarea și inflația devin, astfel, două fețe ale aceleiași probleme: o economie care plătește mai mult, dar produce mai puțin. În același timp, costul finanțării a rămas ridicat, dobânda-cheie a Băncii Naționale este la 6,5%, una dintre cele mai ridicate din UE, iar rata dobânzilor la creditele pentru companii rămâne în jur de 7–8% pe an. Practic, capitalul e scump, investițiile private încetinesc, iar accesul IMM-urilor la credit devine o problemă structurală. Investițiile străine directe în România încetinesc. Intrările de capital nou au scăzut cu peste 30% în primele luni ale anului 2025, iar investitorii externi avertizează deja că impredictibilitatea fiscală este printre principalele motive de prudență”, spun inițiatorii într-un comunicat de presă.
În absența predictibilității fiscale și a stabilității mediului economic, chiar și piețele profitabile pot deveni terenuri de retragere pentru marile lanțuri de retail internaționale. De aceea, SupraTAX își propune să atragă atenția asupra acestui risc real: pierderea încrederii investitorilor nu vine peste noapte, ci în urma unui cumul de decizii incoerente, care descurajează capitalul să rămână pe termen lung.
„În loc să restructureze cheltuielile publice, statul continuă să caute soluții în veniturile private. Guvernul nu are bani, în afară de cei pe care îi ia de la oameni. Este o realitate pe care antreprenorii o resimt în fiecare zi, în facturi, contribuții și reglementări succesive. În loc de sancțiuni repetate, România are nevoie de un parteneriat real între stat și contribuabil”, mai arată sursa citată.
Toate acestea se întâmplă într-un context în care Guvernul a venit, în lanț, cu mai multe măsuri fiscale care afectează direct mediul privat, atrag atenția antreprenorii. Aceștia menționează creșterea TVA standard la 21% de la 1 august 2025 și restructurarea cotelor reduse, limitarea și restrângerea regimului microîntreprinderilor sau majorarea accizelor și taxelor specifice pe energie, combustibil, etc.
„Antreprenorii nu cer privilegii, ci aer. Aerul acela de stabilitate fără de care nicio economie nu poate respira”, a spus Cristina Chiriac, doctor în economie, președinta CONAF și moderatoarea dezbaterii de la Brăila. „În România ultimilor ani, regulile se schimbă mai repede decât pot fi înțelese, iar costul fiecărei decizii fiscale se simte în respirația companiilor – în salarii, în facturile la energie, în dobânzile de 8% la creditele pentru companii. Nu vorbim despre grafice și tabele, ci despre oameni care duc în spate motorul economiei. Avem, însă, un sistem care taxează din ce în ce mai mult munca și subvenționează nemunca, iar echilibrul nu poate fi restabilit fără curajul de a recunoaște această realitate.
Suntem pregătiți să creăm grupuri de lucru mixte – antreprenori, economiști, experți fiscali și reprezentanți ai autorităților – pentru a livra soluții concrete, cuantificabile, prin care deficitul bugetar real poate fi redus. Măsurile propuse vor fi sintetizate și transmise premierului și decidenților politici, pentru a demonstra că România poate echilibra bugetul fără a sufoca mediul privat.
Formatul SupraTAX s-a născut dintr-o nevoie de luciditate: vrem să readucem rațiunea în centrul deciziei economice și să demonstrăm că echilibrul bugetar nu se obține sufocând economia, ci lăsând-o să respire. Măsurile pe care le propunem nu sunt artificii fiscale, ci oxigen curat pentru o economie care trebuie să devină competitivă, nu să atingă limita supraviețuirii.”
Panelul de la Brăila a reunit nume cu greutate din economie, fiscalitate și business operațional: Elena-Ecaterina Chivu (președinta CECAR), Iuliana Tănase (Șef Serviciu Îndrumare, Asistență și Servicii Contribuabili în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați), Gabriel Biriș (Co-Managing Partner, Biriș Goran SPARL), Otilia Pețu, fondatoarea NOA, Lelila Mancaș (Director Marketing, Comunicare și CSR, Edenred România) și Daniel Anton (Director Financiar, Al Dahra Agricost).
În cadrul conferinței, Cristina Chiriac a lansat și o întrebare directă către antreprenorii din sală: „Câți dintre dumneavoastră considerați că este momentul pentru o creștere a salariului minim pe economie?”. 95% dintre participanți au răspuns că nu este momentul și au argumentat că o astfel de decizie, luată în lipsa indicatorilor de performanță reali și a productivității măsurabile, ar împinge economia și mai aproape de stagnare.
Ce vor antreprenorii
În cadrul dezbaterii, antreprenorii și specialiștii prezenți au conturat un set de măsuri:
„Taxarea inversă generalizată la TVA pentru facturi peste 5.000 euro
Compensarea contribuțiilor datorate bugetului de stat cu sumele cuvenite și neîncasate reprezentând concedii medicale
Eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA 1%)
Eliminarea impozitului pe construcții („taxa pe stâlp”)
Eliminarea limitării cheltuielilor de consultanță și management la 1%
Plafonarea bazei de calcul a contribuțiilor sociale pe suma veniturilor (la CAS, pe suma veniturilor din muncă; la CASS, pe suma tuturor veniturilor)
Impozitarea sumelor care nu pot fi justificate (declarație inițială de patrimoniu - T0, perioada scurtă de conformare voluntară, cota majorată de 70% aplicată in toate cazurile, după perioada de conformare)
Eliminarea CASS la tichetele de masă
Reintroducerea creditului fiscal pentru creșe și grădinițe pentru stimularea natalității și reducerea analfabetismului funcțional
Indexarea amortizării fiscale cu inflația
Încurajarea conformării voluntare la plată anticipată prin bonificații
Uniformizarea bazei de impozitare pentru clădiri deținute de persoane fizice și juridice, diferențierea impozitului doar în funcție de folosință, rezidențial sau nerezidențial/comercial)
Scutirea totală de impozit pe venit pentru femeile antreprenor care au în întreținere trei sau mai mulți copii minori, până la un plafon anual al veniturilor de maximum 100.000 euro.
Consolidarea Codului fiscal precum și a Codului de procedură fiscală în sensul aprobării unor forme complete care să includă actele subsecvente: normele date în aplicare, precum și toate ordinele date în aplicarea articolelor.”
Gabriel Biriș - Co-Managing Partner, Biriș Goran SPARL a declarat: „În ultimul deceniu, Codul Fiscal al României a fost modificat de peste o mie de ori. Nu există sistem fiscal care să poată funcționa eficient în asemenea condiții de instabilitate. Această avalanșă de schimbări a creat o profundă lipsă de predictibilitate — pentru antreprenorii onești, pentru contabili, dar și pentru angajații ANAF. Când regulile jocului se schimbă mai des decât anotimpurile, chiar și cei mai corecți contribuabili ajung să se teamă că pot greși fără intenție. Într-un astfel de mediu, încrederea în stat se erodează și capacitatea lui de a colecta corect și echitabil veniturile bugetare.
Soluția este reforma structurală simplă și logică: introducerea taxării inverse generalizate pentru operațiunile peste un anumit prag. Mecanismul este testat, eficient și transparent. Aplicată consecvent, această măsură ar reduce semnificativ frauda de TVA și ar putea aduce la bugetul de stat între 5,5 și 6 miliarde de lei anual.”
La rândul său, Elena-Ecaterina Chivu, președinta CECAR, spune că ”România are nevoie în primul rând de o consolidare reală a Codului Fiscal și a Codului de Procedură Fiscală, astfel încât acestea să devină instrumente previzibile și accesibile tuturor celor care le aplică. Propunem adoptarea unor forme complete, care să includă textele de lege, toate actele subsecvente — normele metodologice, precum și ordinele emise pentru aplicarea fiecărui articol. Numai printr-o asemenea integrare putem asigura coerența între intenția legislativă și practica fiscală de zi cu zi. Un Cod fiscal consolidat înseamnă mai multă transparență. Înseamnă să oferim antreprenorilor, profesioniștilor contabili și administrației fiscale același limbaj, aceeași logică și aceeași predictibilitate. Doar într-un asemenea cadru fiscal clar și unitar putem vorbi despre încredere, despre parteneriat între stat și contribuabil și despre un mediu economic care să stimuleze conformarea voluntară, nu teama de greșeală.”