În multe organizații, „nu știu” sună ca o slăbiciune. Liderii evită să rostească aceste cuvinte, pentru că se tem că ar părea nepregătiți, iar colegii se grăbesc să dea un răspuns chiar și atunci când nu au toate datele. Rezultatul e, de multe ori, un climat în care siguranța aparentă cântărește mai mult decât onestitatea. În realitate, momentul în care un manager recunoaște că nu are încă răspunsul poate deveni un punct de cotitură pentru echipă.
Vulnerabilitatea ca semn de încredere
Un lider care admite că nu știe transmite un mesaj puternic: în această echipă, căutarea adevărului contează mai mult decât aparențele. O astfel de declarație nu scade autoritatea, ci o redefinește.
Oamenii văd un model de onestitate și simt că au libertatea să pună întrebări fără teamă. În loc de un spațiu unde se livrează certitudini rapide, apare un spațiu unde se explorează soluții reale.
„A spune nu știu, nu numai în fața unei echipe, dacă ești lider, dar și în general în grupurile din care faci parte, înseamnă sinceritate și un mod de gândire și de acționare matur. Pentru că, deși poate părea o slăbiciune în mod normal, este, de fapt, încredere, un act de încredere în tine, în echipă și în autenticitate. Într-adevăr, se caută răspunsuri rapide, corecte. Într-adevăr, vrem să demonstrăm deseori că știm, că suntem informați, că avem soluțiile la noi. Dar, totuși, e ok să nu știm uneori chiar totul. E ok să recunoaștem asta, pentru că dacă o facem mai des, putem căpăta mai multă încredere atât în noi, cât și în echipă, cât și ceilalți în noi. Putem ajuta la formarea unui spirit de echipă în care soluția, pe care eu nu o știu încă, poate fi găsită de un alt coleg de echipă. Și da, ne arătăm și partea noastră vulnerabilă, care, până la urmă, trebuie să fie acceptată și de ceilalți”, explică, pentru Revista CARIERE, psihologul Graziella Dan.
„Nu știu” ca început al colaborării
De multe ori, progresul nu se blochează din lipsă de idei, ci din teama care ne face să nu recunoaștem că ceva lipsește.
„Nu știu” face, așadar, loc pentru alți oameni, alte perspective și un proces colectiv de învățare. Echipa nu mai caută confirmări de sus, ci construiește împreună. Această schimbare transformă dinamica: dintr-o ierarhie rigidă într-un laborator comun de gândire.
Riscul invers: liderul care știe tot
Un manager care are mereu răspunsul transmite involuntar că nu există loc pentru dialog. Oamenii devin executanți, nu parteneri. Iar când apar probleme, nimeni nu semnalează greșelile, pentru că sistemul nu are mecanisme de corecție.
În contrast, liderii care își asumă necunoscutul atrag colaboratori mai implicați și mai curioși, exact genul de energie care menține organizațiile vii.
Când „nu știu” devine forță
Până la urmă, să recunoști că, uneori, habar n-ai nu înseamnă lipsă de direcție, ci asumare lucidă. Este începutul unui proces care duce la răspunsuri mai bune și decizii mai sănătoase.
Vulnerabilitatea face, deci, parte din maturitatea profesională și, de multe ori, cel mai solid „da” pentru încrederea unei echipe începe cu un sincer „nu știu”.