Cum îți construiești o strategie eficientă pentru o carieră de succes
Marilena Ispas
O carieră de succes se construiește în timp, prin răbdare, flexibilitate, adaptabilitate și perseverență. În momentul în care pandemia de COVID-19 a devenit un obstacol în calea desfășurării activităților de lucru într-un ritm normal, rezolvarea sarcinilor de lucru s-a mutat în mediul online. După aproximativ doi ani de la începerea pandemiei, efectele schimbării mediului de lucru se îndreaptă către un rezultat negativ, din pricina lipsei de socializare și de interacțiune fizică dintre membrii unei comunități.
Un sondaj realizat de Genesis Property în luna februarie 2022, scoate la iveală necesitatea oamenilor de a relaționa, chiar și când vine vorba de îndeplinirea cu succes a sarcinilor de la birou. Astfel, 33% dintre respondenți susțin că lipsa interacțiunii și a colaborării fizice a avut efecte asupra evoluției profesionale, în timp ce, 83% recunosc faptul că lucrul de acasă le-a afectat relația cu echipă. Așadar, interacțiunea și colaborarea directă pentru rezolvarea diverselor proiecte de lucru are un impact major pentru a putea avansa pe scara profesională.
Munca de echipă aduce avantaje notabile atât angajatului, cât și angajatorului, din perspectiva faptului că ambele tabere au de câștigat. Pe de o parte, din punctul de vedere al angajatului, munca în echipă va reduce valorile de stres, anxietate și presiune acumulate pe durata conceperii, dezvoltării și realizării unui proiect important, fenomenul de burnout fiind principala cauză de a renunța la actualul job. Pe de altă parte, angajatorul poate forma echipa ideală pentru a completa și înțelege conceptul de lucru, sporind productivitatea. Prin urmare, încearcă mereu să-ți adaptezi strategia pentru a dobândi o carieră de succes, începând cu baza piramidei necesităților.