O (po)veste de Crăciun - Răsăritul Pământului
Pe 24 decembrie 1968, pentru prima dată în istorie, omul a fost martor la răsăritul Pământului. Astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders se aflau în misiunea Apollo 8 și efectuau un zbor pe orbita Lunii. Erau impresionați de negrul de smoală al Universului și deja oarecum plictisiți de griul fără de sfârșit și fără de viață al Lunii, când a răsărit Pământul.
Pământul a răsărit și i-a copleșit. Nimic în sufletul lor nu a mai fost ca înainte. Nici în sufletul nostru nimic nu ar trebui să mai fie ca înainte.
Astăzi putem asculta ce și-au spus ei atunci. Ce ne spun nouă, de atunci încoace, este ce emoție și iubire le-a trezit în suflet frumusețea și fragilitatea Pământului. Două (po)vești de Crăciun. Care-i povestea ta?
Felicia Luca
Este ultima seară de Crăciun. Printre cadouri, mese încărcate, aglomerație și agitație poate ne-am făcut timp și pentru iubire, liniște, contemplare și reflecție.
„Crăciunul ne amintește să ne bucurăm în simplitatea și minunea unei zile; ne dezvăluie extraordinarul pe care graba din viața noastră îl ascunde și-l neglijează. Trebuie neapărat să deschidem niște luminișuri în viața noastră complicată, pentru ca sufletul nostru să poată respira”, scrie John O’Donohue.
Crăciunul decantează realitatea și vestește adevărurile din viața noastră.
Este vreun Crăciun de care îți aduci aminte cu drag? Ce ți-l aduce aminte? Ce preferi la acea amintire? Ce spune ea despre tine – despre ce ți-e drag, despre cum ți-e bine? Ce emoție îți trezește în suflet? În care situații din viața ta mai regăsești acea emoție? O creezi în viața ta? O creezi în viața altora? Când o trăiești, știi să te bucuri de ea?
Ție ce ți-a vestit Crăciunul tău?
O (po)veste de Crăciun - Răsăritul Pământului
Pe 24 decembrie 1968, pentru prima dată în istorie, omul a fost martor la răsăritul Pământului. Astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders se aflau în misiunea Apollo 8 și efectuau un zbor pe orbita Lunii. Erau impresionați de negrul de smoală al Universului și deja oarecum plictisiți de griul fără de sfârșit și fără de viață al Lunii, când a răsărit Pământul.
Pământul a răsărit și i-a copleșit. Nimic în sufletul lor nu a mai fost ca înainte. Nici în sufletul nostru nimic nu ar trebui să mai fie ca înainte.
Astăzi putem asculta ce și-au spus ei atunci. Ce ne spun nouă, de atunci încoace, este ce emoție și iubire le-a trezit în suflet frumusețea și fragilitatea Pământului.
vorbesc și astăzi despre cât de puternic au conștientizat ei lipsa granițelor și a țărilor, despre cum au sperat ca oamenii să înțeleagă, văzând imaginea Pământului în spațiu, că e important să renunțe la interesele naționaliste, că e bine să se apropie, să se unească. Ne mărturisesc că speranța lor de atunci încă nu s-a împlinit.
Înainte de misiune, „nimeni nu s-a gândit să facem o poză cu Pământul. Nici eu nu m-am gândit, nu era interes pentru asta. Pozele, în sine, nu erau importante, poze făceam după ce ne terminam celelalte treburi”, spune William Anders, autorul faimoasei fotografii care a schimbat felul în care înțelegem și ne iubim Pământul.
Omul a plecat spre Lună, dar a văzut Pământul. O activitate minoră a condus către cea mai de seamă împlinire. Iar uimirea, extazul și emoția au fost mai revelatoare decât informația, datele și știința.
O (po)veste de Crăciun - Răsăritul Pământului
Pe 24 decembrie 1968, pentru prima dată în istorie, omul a fost martor la răsăritul Pământului. Astronauții Frank Borman, James Lovell și William Anders se aflau în misiunea Apollo 8 și efectuau un zbor pe orbita Lunii. Erau impresionați de negrul de smoală al Universului și deja oarecum plictisiți de griul fără de sfârșit și fără de viață al Lunii, când a răsărit Pământul.
Pământul a răsărit și i-a copleșit. Nimic în sufletul lor nu a mai fost ca înainte. Nici în sufletul nostru nimic nu ar trebui să mai fie ca înainte.
Astăzi putem asculta ce și-au spus ei atunci. Ce ne spun nouă, de atunci încoace, este ce emoție și iubire le-a trezit în suflet frumusețea și fragilitatea Pământului. 
Încă o (po)veste de Crăciun - Armistițiul de Crăciun
În timpul Crăciunului din 1914, pe Frontul de Vest oamenii au încetat focul. Trupele dușmane s-au apropiat, iar militarii și-au mărturisit unii altora că nu se dușmăneau, că în luptă nu făceau decât să respecte ordine, au recunoscut cât le era de greu, s-au sfătuit ce să facă pentru a le fi mai bine. În zilele de Crăciun, trupele dușmane au mâncat împreună, au cântat colinde, au jucat fotbal, și-au făcut daruri, și-au spus povești.
Sursă foto: Wikipedia
