„Criza” este un cuvant la moda in Romania. Odata cu folosirea lui se impune si un cadrul de referinta acceptat de majoritate: fiecare crede ca este temporara. Cand se va sfarsi totul va reveni la normal, adica viata si conditiile de munca vor fi aceleasi ca inante de prabusirea economica. Este insa o viziune superficiala.
Toate organizatiile studentesti obtin mai mult sau mai putin aceleasi rezultate in timp ce liderii lor sunt tensionati, frustrati si cam tristi. Si toate astea pe baza de voluntariat! Nu vi se pare ca seamana izbitor cu ceea ce se intampla in companiile din Romania si din lume? Diferenta notabila e ca in business exista salariul.
Cei mai mulţi dintre noi sunt împăcaţi cu gândul că în societatea modernă stresul face parte din cotidian. E prezent în vieţile noastre acasă, la şcoală şi la serviciu. Iată de ce managementul stresului la locul de muncă reprezintă o problemă pe care multe companii caută să o soluţioneze.
Caută-ţi locul în agenda zilnică. Dacă nu-l mai găseşti nici măcar în subsolul paginii, înseamnă că a venit timpul să faci o schimbare.
De cele mai multe ori, despre nevoile sau conditiile candidatului nu mai e timp si loc de discutie la un interviu de angajare. Ele raman in asteptare pana cand managerul direct se va implica in acest capitol.
Cum ar fi daca am putea avea un altfel de “Let’s do it Romania”, promovand o altfel de curatenie, o curatenie a mintii noastre?
În ciuda faptului că se vorbeşte tot mai mult despre îmbunătăţirea culturii organizaţionale, americanii au constatat că un comportament lipsit de etică otrăveşte atmosfera de lucru.
Robert B. Cialdini - care are un doctorat de la University of North Carolina şi studii post-doctorale la Columbia University - a studiat ani de-a rândul mecanismul psihologic prin care unii oameni pot fi extrem de convingători. În urma studiilor făcute, Cialdini a identificat şase principii universale de influenţare. El afirmă că principiile sale sunt atât de eficiente încât dacă ne-am folosi de ele am obţine tot ce vrem de la interlocutorii noştri.
La prima vedere, a sta pe Internet poate părea o pierdere de vreme, dar depinde din ce perspectivă priveşti.
Cunoaşteţi genul de coleg care nu vă spune niciodată o vorbă bună, nici la şedinţă, nici când vă întâlniţi întâmplător pe culoar? Care vă scoate din sărite cu cele mai nepotrivite remarci, ale cărui ton răstit şi agresivitate contaminează pe toată lumea? Cum reuşeşte el să-i molipsească pe toţi cu indispoziţia lui?!
Probabil că ştiţi serialul lui Trump – „Ucenicul“, în care băieţii buni pierd întotdeauna, iar a fi fericit şi a avea relaţii de calitate nu prea contează. Acest tip de atitudine contrazice însă studiile de psihologie organizaţională care demonstrează că în formula productivităţii, sentimentele pe care le nutrim faţă de un coleg atârnă mai greu decât competenţa lui.
Unii dintre noi au un nivel ridicat de autocontrol, altii mai scazut, iar doua treimi din populatie se situeaza undeva la mijloc: uneori oamenilor le este usor sa fie stapani pe situatie, alteori nu.
Cei care doar pun in cuvinte frumoase termeni atat de vehiculati incat si-au pierdut valoarea, precum spirit de echipa, teambuilding, puterea echipei, nu stiu ce pierd. Pierd o forta incredibila care ii poate urca acolo unde singuri nu vor putea ajunge niciodata.
Dintre zecile de posibilitati pe care le ofera lumea afacerilor, cum o alegi pe cea care te reprezinta? Faci o analiza riguroasa, cu grafice, proiectii si comparatii, pentru a determina ce activitate este mai profitabila pentru afacerea ta? Pregatesti un SWOT laborios anual, pentru a identifica pasii urmatori pentru cariera ta?
Am avut ocazia sa fiu prezenta recent la o intalnire intre reprezentanti ai ONG-urilor si presa (reprezentata de mine, ca moderator), in cadrul Saptamanii Responsabilitatii.
Ultima luna a fost remarcabila in ceea ce priveste evenimentele de afaceri (co-)organizate de Editura CARIERE. Am retinut din fiecare cel putin cate o lectie care ne-a inspirat si care se reflecta in numarul revistei pe care il puteti achizitiona de la centrele de presa.
Obisnuiam sa nu pun mare pret pe aparitiile in media, convinsa ca valoarea a ceea ce fac este cea care conteaza ca argument exclusiv intr-un dialog profesional. Vanitatea nu imi este un termen strain dar gratie cliseului “mie nu mi se poate intampla”, credeam ca in cazul meu lucrurile stau altfel.
Ador capsunile. Indiferent de sezon, arata perfect aranjate ordonat in caserolele din supermarket. Gust din una, anticipand un gust maidulce decat al unei praline cu miere. Nimic. Sa mai incerc o data, poate poate. Tot nimic. Fructul imbietor nu are niciun gust. Tanjesc dupa gradina bunicii.
Se vorbeste foarte mult in ultima vreme despre povesti. La editia din acest an a evenimentului PR Forum, liderii comunitatii de comunicare au subliniat ca oamenii isi doresc conducatori care sa inspire, care sa fie buni vorbitori, buni “povestitori”. Am fost recent la un eveniment de afaceri unde Oana Pellea, unul dintre speakerii invitati, a vorbit despre povesti, spunand una memorabila, cel putin pentru mine.
Am lucrat multi ani de zile in publishing-ul online, un mediu in care legatura cu publicul este foarte apropiata si unde efortul de informare cat mai obiectiva din media clasica se transforma intr-un dialog in care cititorul preia o parte din responsabilitatea relatiei create, fiind incurajat sa interactioneze intr-un fel sau altul cu produsul.
