Un studiu economic global realizat de ACCA în rândul contabililor înregistrează reduceri ale încrederii în trimestrul 4 al anului 2012, redresarea globală lentă atingând „punctul critic“.

Criza l-a transformat pe Andrei Cionca într-unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România. Se afla încă din anul 2000 într-un domeniu care avea să aibă parte de o explozie fără precedent în anii de recesiune – insolvenţa şi reorganizările juridice.

Europa este prinsă în recesiune, dar punctul maxim al crizei a fost atins în toamna anului trecut, sunt de părere experţii. Consumatorii cred şi ei că este posibil să se înregistreze un salt economic la finele lui 2013, în unele ţări poate chiar mai repede. 

Un exemplu concret este mâna de fier care conduce afacerile MasterCard Europe pentru România şi regiunea Balcanilor - Denisa Mateescu.

© 2013 Harvard Business School Publishing Corp.

Se fac doi ani de când compania mea ţine regulat întâlniri ale comunităţii din biroul nostru, pentru a le oferi membrilor echipei şansa de a afla ce mai face fiecare dintre ei, nu doar din punct de vedere profesional, ci şi personal. Fiecare persoană răspunde la câteva întrebări, începând cu una înşelător de simplă: “cum te simţi azi?”. Ceilalţi dintre noi doar ascultă, pur şi simplu.

Criza a aplicat un filtru extrem de fin ideii de competenţă. Au simţit-o în primul rând angajaţii din structurile de mijloc, care s-au văzut nevoiți să arate concret în ce fel munca lor aduce plus valoare companiei, dar şi managerii din primul eşalon de conducere, a căror raportare la business şi rezultate a trebuit să fie ireproşabilă.

Dacă afacerile lichidatorilor au crescut odată cu numărul de insolvenţe, businessurile recuperatorilor au luat avânt în sincron cu numărul rău-platnicilor, în special al acelora cu datorii către bănci. Pentru a profita cât mai mult de acest context, liderul pieţei de colectare a creanţelor, Eos Ksi, care a ajuns în 2011 la afaceri de peste 11 milioane de euro, şi-a extins puternic prezenţa în zone geografice importante din ţară.

Dacă ar fi ştiut ce urma să vină în 2008, probabil că mulţi antreprenori s-ar fi orientat către domeniile care aveau să devină vedetele crizei. Cele care au câştigat din problemele altora, paradoxal, din nevoia de a a se restrânge, de a cheltui mai puţin sau din urgenţa de a ieşi din situaţii de business nefavorabile. Câştigătorii crizei nu sunt mulţi, dar sunt acum mai puternici decât oricând.

Se apropie sărbătorile de iarnă şi, odată cu ele, sperăm să vină şi un mic bonus financiar din partea angajatorului, care să ne arate că acesta ne apreciază munca depusă pe parcursul anului şi prin care să ne motiveze să oferim aceeaşi implicare şi în anul ce urmează. Totuşi, câţi dintre angajaţii din România vor primi prime de Crăciun şi ce companii le vor acorda? Vă voi oferi răspunsul la aceste întrebări în cele ce urmează.

Decalajele României faţă de cele mai multe ţări europene, reduse în perioada interbelică, s-au adâncit în comunism şi s-au menţinut la o distanţă stabilă până în 2008. De atunci încoace constatăm că, în pofida sprijinului financiar al UE, înapoierea României persistă în toate aspectele vieţii cotidiene, de la guvernare la starea economică a populaţiei. După 20 de ani în care tranziţia s-a împletit cu criza, rămânerea în urmă istorică a devenit un decalaj sistemic. Ce urmează?

De la debutul crizei în 2008, sectorul bancar a cunoscut multe evoluţii negative în Europa Centrală şi de Est. Dar ce s-a întâmplat cu piaţa asigurărilor? A fost afectată de criză la fel de mult ca şi cea bancară?

©  2012 Harvard Business School Publishing Corp.

Ai remarcat că, în cazul joburilor periculoase, şefii buni au, de regulă, relaţii profunde cu angajaţii lor? Fie că este vorba de un căpitan şi echipajul său de pe o navă ce pescuieşte crabi în Marea Bering, de un comandant de pluton şi soldaţii săi aflaţi în misiune în Afganistan sau de un maistru ce conduce o echipă de tăietori de copaci din pădure, oamenii care muncesc în condiţii de lucru periculoase simt că au nevoie să aibă încredere unii în alţii şi în şeful lor pentru a supravieţui.

Depozite clasice la termen sau cu dobânzi plătite în avans ori cu termene mai puţin obişnuite, conturi de economii, certificate de depozit, produse de economisire-creditare sau chiar soluţii hibrid, cu componentă investiţională în fonduri mutuale sau aur sunt doar câteva dintre ofertele lansate de bănci pentru a-şi spori sursele de finanţare de pe piaţa internă. Sigur , şi comportamentul românilor s-a modificat radical în aceşti patru ani de criză. De la un consum exuberant, bazat pe credite, au ajuns astăzi să economisească din ce în ce mai mult în scop preventiv.

Aproape un milion de români au fost concediaţi din 2009 până în 2011 , când multe companii au renunţat la o parte dintre angajaţi din cauza condiţiilor economice nefavorabile. Totuşi, există şi firme care în criză au înregistrat cea mai mare creştere a numărului de angajaţi din istoria lor. A fost un pariu riscant pe care l-au făcut cu piaţa sau rezultatul firesc al unei creşteri organice?

Recesiune, şomaj, scăderea veniturilor şi a investiţiilor, deprecierea leului, scumpiri,  „îngheţarea creditării”, restanţe şi falimente. Iar lista este mult mai lungă. În 4 ani de criză, evenimentele s-au succedat într-un ritm ameţitor, reflectându-i multiplele faţete: criză financiară, criză economică şi o criză a datoriilor suverane. Cum a răzbit România în toţi aceşti ani? În unele cazuri mai bine, în altele, mai puţin bine, comparativ cu celelalte state ale Uniunii Europene. Analiştii sunt încă îngrijoraţi de revenirea economică prea lentă, iar oamenii de afaceri, deşi reclamă în continuare faptul că autorităţile au reacţionat cu întârziere faţă de consecinţele crizei, încep să se poziţioneze între perdanţi şi câştigători.

Training-urile, acţiunile de dezvoltare profesională şi recunoaşterea valorii angajaţilor sunt printre cele mai eficiente modalităţi de retenţie a acestora pe termen lung, conform reprezentanţilor Praktiker România. La nivelul companiei germane de DIY, coeficientul anual de retenţie este de 80% în rândul personalului de nivel mediu şi 93% la nivel de management, în condiţiile în care retailul este unul dintre domeniile cu cele mai mari fluctuaţii ale forţei de muncă.

În anii anteriori declanşării crizei, numărul micilor afaceri creştea exponenţial, serviciile înfloreau în acelaşi ritm, românii îşi cumpărau case şi maşini, aglomerau până la refuz mall-urile şi restaurantele, iar vacanţele în străinătate deveneau eticheta unui stil de viaţă prosper. Clasa de mijloc îşi făcea simţită prezenţa, contribuind la o creştere economică fără precedent. Astăzi, deşi ca dimensiune s-a conservat, spun analiştii, comportamentul ei s-a schimbat radical. Poate de aceea şi revenirea economică bate pasul pe loc.

Antreprenoriatul înseamnă mult mai mult decât imaginea idilică de a fi propriul tău şef. Înseamnă risc asumat, nenumărate nopţi nedormite, responsabilităţi uriaşe şi capacitatea de a vedea tendinţe şi oportunităţi înaintea celorlalţi. Toate se multiplică atunci când antreprenorul controlează, în acelaşi timp, mai multe afaceri. Pare o misiune imposibilă, dar pentru destui oameni de afaceri români a devenit un stil personal de a a face business.

Antreprenoriatul este cea mai sigură cale de a prospera într-o lume nesigură, în continuă schimbare. Reducerea numărului locurilor de muncă este doar una dintre consecinţele crizelor  economice şi, adesea, oameni care nu planificaseră niciodată să ajungă antreprenori aleg această soluţie pentru a depăşi situaţia de criză.

Imaginaţi-vă că o pâine ar costa 10 lei, un kilogram de carne de pui 50 de lei şi un kilogram de morcovi 30 de lei. Asta în timp ce veniturile populaţiei rămân aceleaşi. O criză a alimentelor în anul 2012 nu va fi la fel ca foametea din 1946, când românii erau nevoiţi să mănânce papură sau coajă de copac, ci va însemna scumpirea constantă a produselor alimentare până la preţuri prohibitive. Aceasta este „foametea” secolului 21. Noua criză mondială, pe care omenirea ar putea-o traversa în anii ce vin, pe măsură ce seceta pune stăpânire pe agricultura lumii.