Skip to main content

business

    • Steve Shapiro: Inovaţia se aplică oricărui segment din viaţă pe care dorim să-l schimbăm

      Steve Shapiro, americanul cunoscut în întreaga lume drept „evanghelistul inovaţiei de business” şi expertul care a revoluţionat perspectiva asupra acestui concept, a venit pentru prima dată în România la o întâlnire cu comunitatea de business, sub motto-ul “Inovate Now!”. Evenimentul a fost organizat de Linkage Romania si Quest Advisors, în parteneriat cu revista Cariere. Este a 45-a ţară unde Shapiro, speaker şi consultant de business, autor de bestseller-uri,  susţine o sesiune publică pe tema inovaţiei. Ne-am întâlnit cu Steve ca să înţelegem mai bine cum se aplică inovaţia de business unei companii, de ce este nevoie de reţeta lui şi cum a ajuns să aibă succes făcând asta.

       

    • Femeia de afaceri din România ştie să joace mai multe roluri

      Melania Mirea, Director Executiv, Membru Directorat în cadrul BCR Pensii, a ales să lucreze în domeniul bancar imediat după facultate, pentru că a fost atrasă de brandurile puternice care ofereau tot ce îşi putea dori un tânăr absolvent: posibilitatea de dezvoltare, provocări profesionale, dar şi stabilitate şi siguranţă. Ulterior însă banca a devenit locul în care a învăţat lucruri valoroase despre afaceri şi relaţia cu clienţii.

    • Ce te face să schimbi macazul când ajungi să ai tot ce ți-ai dorit?

      Câți nu visează la o funcție de conducere într-o companie faimoasă? Un astfel de job îți asigură un statut de invidiat în societate, un salariu mai mult decât decent și îți permite cel puțin luxul de a nu mai duce grija zilei de mâine. Și atunci, mă întreb, de ce oamenii care au toate aceste lucruri ajung într-o zi să spună „Stop!” și să o ia de la capăt cu un business personal, care nu aduce în primii ani nici poziția anterioară și nici banii cu care era plătit. 

    • Românul care aduce soluţii de business pentru 28 de ţări

      Şerban Zîrnovan este Solutions Manager Dell, pe Europa Centrală şi de Est, iar asta înseamnă că oferă consiliere de business pe segmentul cloud pentru 27 de ţări din Europa Centrală şi de Est plus Islanda. Zîrnovan este la bază inginer IT şi ne-a povestit la CIO Conference despre cum s-a modificat meseria lui în ultimii ani, odată cu transformările revoluţionare din tehnologie. Una dintre schimbările fundamentale este că puterea de decizie a crescut şi că omul de IT face mult mai mult decât să butoneze şi să interconecteze senzori şi fire: ia decizii de business. 

    • Ana Radosevic, singura femeie manager de cloud din Europa: „În România, despre cloud ştiu doar managerii IT, nu şi oamenii de business”

      Ana Radosevic este o femeie frumoasă, de 32 de ani, cu o carieră strălucitoare în prima linie a celei mai recente inovaţii tehnologice din IT: cloud-ul. Cloud Business Manager pentru Rusia, Europa de Sud Est şi Slovacia, în cadrul gigantului tehnologic Hewlett- Packard, aceasta este poziţia ocupată de Ana de doi ani de zile, de când acest domeniu a prins mai mult contur.

      Ana locuieşte la Belgrad, în Serbia, şi de acolo gestionează business-ul HP din punct de vedere cloud. Ne-am întâlnit la a doua ediție a Conferinței Naționale a Managerilor de IT din România, ce a a reunit peste 250 de CIOs, manageri și profesioniști în IT din cele mai importante companii active în România şi străinătate, unde Ana a fost invitată ca speaker în panelul Cloud- ameninţare sau oportunitate pentru IT?

    • ProEstetica a împlinit 20 ani

      Centrul Medical ProEstetica a sărbătorit 20 de ani de succes în asistenţă medicală privată din România, miercuri, 12 martie, ora 19:00, la Crowne Plaza, sala Crown Ballroom. Evenimentul a celebrat sănătatea, frumuseţea şi antreprenoriatul bazat pe inovaţie, excelenţă şi dezvoltare.

    • Câştigătorii hackathon-ului Innovation Labs 2.0 din Cluj intră în programul de preaccelerare

      Pe 8 şi 9 martie, Liberty Technology Park din Cluj-Napoca a găzduit cel de al doilea hackathon Innovation Labs 2.0, eveniment în urma căruia cele mai bune 10 echipe au fost selectate pentru a intra în programul de preaccelerare organizat de TechLounge cu sprijinul Orange şi Microsoft. Urmează 3 luni în care finaliştii programului vor beneficia de mentorat şi susţinere pentru a dezvolta concepte valide de business şi produse inovatoare cu impact la nivel global. 

    • Cum e să fii pe cont propriu

      Antreprenoriatul reprezintă o alternativă la un job indiferent de perioadă! Gândindu-te la toate aspectele plăcute și neplăcute care pot apărea, nu vei lua prea ușor decizia de a fi pe cont propriu.

    • Inovație și eficiență în business

      Pentru prima dată în fața publicului român, Steve Shapiro, autoritate internațională în ceea ce privește inovația din domeniul afacerilor, va veni în România pe 10 aprilie la invitația companiilor Linkage România și Quest Advisors. Steve Shapiro este invitat special în cadrul unui eveniment extraordinar dedicat comunității de business – „Innovate Now!” și va vorbi despre puterea inovație și eficiență în business.

    • Peste 70 de locuri de internship pentru studenţii clujeni

      Programul Internship Cluj a fost iniţiat în 2006 şi a oferit până acum experienţe de muncă valoroase pentru peste 800 de studenți, în peste 60 de firme și organizații non-guvernamentale. Anul acesta, 20 de firme clujene oferă 74 de locuri de internship prin ediţia a XIV-a a programului Internship Cluj, organizat de Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială şi Asociaţia Studenţilor de la Business. Stagiile durează şase săptămâni şi au loc în perioada aprilie-iunie 2014.

    • Sunt necesare bunele maniere în business?

      Bunele maniere presupun să adoptați atitudinea adecvată în orice circumstanță, să folosiți corect tacâmul la masă, să purtați o discuție politicoasă și multe altele. În mediul profesional, bunele maniere sunt la fel de importante ca în viața de zi cu zi.

    • Optimismul, o strategie riscantă în 2014?

      Aproape la fiecare nou început de an, de când s-a declanşat criza economică globală, managerii, oamenii de afaceri, dar şi cei care nu au pe umeri „povara” unui business privesc spre viitorul apropiat cu optimism. Este în natura umană. Dar nu numai. Chiar şi bursele de valori se redeschid pe un ton optimist, cumva pe linia de plutire, încrederea consumatorilor se îmbunătăţeşte, iar previziunile economice pentru noul an sunt parcă mai bune decât cele pentru 2013.

    • Fii propriul tău șef! Află cum poți să ajungi în acest punct!

      Creatorul businessului „Coșul cu legume” – Matei Dumitrescu, cel care a pus și bazele unui eveniment -Investment-Ready Warm-up care va reuni antreprenori inovatori și investitori, cu scopul de a oferi oamenilor de business șansa de a participa la Investment-Ready Academy, în Viena, vine luni 17 februarie, începând cu orele 19:00, în studioul Radio Lynx, la emisiunea Jurnal de Leadership, pentru a discuta de ce avem nevoie ca să ajungem antreprenori, dar și cum putem să convingem un investitor să ne finanțeze o idee, dar o să ne povestească și mai multe lucuri despre marele eveniment.

    • Cursurile Universităţii din Reutlingen, acum în România

      Best Smart Consulting, companie specializată în servicii de training și consultanță, aduce la București cursurile uneia dintre cele mai prestigioase universități din Germania, Universitatea din Reutlingen. Training-urile se adresează antreprenorilor, oamenilor din sectorul de business, HR managerilor, tuturor persoanelor cu inițiativă care vor să înțeleagă mai bine modelul economic capitalist, direct de la specialiști germani. 

    • Lenovo preia Motorola Mobility

      Lenovo și Google au definitivat un acord prin care compania chineză va achiziționa producătorul de smartphone-uri Motorola Mobility. În urma acestei tranzacții, Lenovo, care deține un business puternic în industria PC-urilor și o divizie proprie de smartphone-uri aflată în creștere rapidă, își va consolida semnificativ poziția pe piața telefoanelor inteligente.

    • Modurile ingenioase în care un director de la American Express impulsionează creşterea afacerii

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      În rolul său de Group President for Enterprise Growth, pe care îl îndeplineşte la compania emitentă de carduri American Express Co., Dan Schulman încearcă să realizeze o extensie a brandului, astfel încât American Express să ofere servicii şi clienţilor care nu sunt bogaţi - despre care Dan Schulman spune că plătesc prea mult pentru serviciile financiare existente. Înainte de a veni la American Express în 2010, Schulman a fost CEO la Virgin Mobile şi la Priceline – o platformă online ce permite celor care vor să călătorească să găsească, inclusiv licitând cu propria ofertă de preţ, cele mai scăzute preţuri posibile pentru cazare la hotel, bilete de avion, închirieri de maşini şi vacanţe.

    • Cum să construieşti o cultură „rapidă şi agilă”

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      Din anul 2009, Adam Bryant a intervievat sute de lideri aflaţi în poziţia de CEO, pentru rubrica „Corner Office” din New York Times. În luna aceasta, el îşi publică cea de-a doua carte scrisă pe baza acelor interviuri: „Quick and Nimble: Lessons from Leading CEOs on How to Create a Culture of Innovation”. El a povestit, pentru Harvard Business Review, despre motivele pentru care cultura unei companii este mai importantă decât strategia sa – şi despre unele dintre tacticile inovatoare pe care le-au utilizat liderii aflaţi în funcţia de Chief Executive Officer pentru a sprijini crearea unei culturi a performanţelor înalte.

    • Ai pleca într-o după amiază mai devreme de la birou, ca să joci golf?

      © 2014 Harvard Business School Publishing Corp.

      Vara trecută, câţiva prieteni m-au invitat să ne întâlnim la ora 4 după amiaza, într-o zi de lucru, ca să jucăm golf într-o după amiază cu soare.  Când ieşeam din maşina mea, un bărbat pe care îl cunosc mi-a făcut semn cu mâna şi mi-a spus: „hei, ce mă bucur să te văd, dar tu încă mai lucrezi, nu?” (Ba da). Când am ajuns în zona de antrenament, un alt bărbat, pe care-l cunoşteam de mulţi ani, a venit la mine şi mi-a spus: „deci te-ai hotărât, în cele din urmă, să ieşi la pensie?” (Nu, nu m-am pensionat).

Recomandările editorilor