Skip to main content

NOUTĂȚI

    • Manager la început de drum. 3 pași OBLIGATORII


      Atunci când ai urcat scările profesionale și ai ajuns manager înseamnă că ai reușit în carieră. Nimic mai simplu. Munca ta a dat rezultate și acum te găsești într-o nouă postură, cea de conducere. Ai noi reponsabilități, ai și benefcii... dar cel mai important ai o nouă perspectivă de lucru. Trebuie să pui lucrurile în ordine atât cu superiorii tăi, dar și cu cei din subordinea ta. Și nu în ultimul rând, trebuie să înveți să te managerizezi inclusiv pe tine din noua poziție. 
    • Tu ştii care e rostul tău în societate?

      Pentru că există oameni cărora le pasă şi care chiar pun piciorul în prag în faţa abuzurilor şi a nedreptăţii, a şasea ediţie a ONGFest a adunat peste 130 de organizaţii din România şi 30 din afara ţării care îţi vor prezenta proiectele în faţă publicului larg: organizează dezbateri, ateliere educative, jocuri şi concursuri pe teme variate şi destinate tuturor vârstelor. 
    • O metodă convivială de recrutare - La Redoute îşi caută angajaţi pe Facebook



      Una dintre companiile pionier în domeniul comerţului online, dar şi în cel al vânzărilor prin poştă, La Redoute, îşi dă doi ani ca să redevină competitivă. Asta după ce în domeniul e-commerce-ului a fost puternic afectată de explozia magazinelor online, în special cele ale mărcilor. Noul director de resurse umane de la La Redoute are o manieră originală, convivială, de a face compania atractivă pentru viitorii angajaţi, meniţi să redea strălucirea mărcii peste care s-a pus praful. Emilie Martens îi caută pe cei care i se par interesanţi prin intermediul reţelelor de socializare si le trimite SMS-uri sau mesaje pe Facebook sau LinkedIn.
    • Ultramaratonul caritabil “100 for Children”

      Cei 400 de copii orfani sau abandonaţi de la Valea Plopului vor beneficia de fondurile strânse cu ocazia celei de-a doua ediţii a ultramaratonului caritabil “100 for Children”. Evenimentul, care se va desfăşura sâmbătă, 30 mai, este organizat de asociaţia ProVita împreună cu un grup de voluntari.
    • De ce un training poate fi mai util decât o şcoală



      Se întâmplă de multe ca ori ca studiile pe care le-ai făcut să nu mai fie suficiente, pe o piaţă a muncii din ce în ce mai competitivă. Mai mult, globalizarea şi evoluţia tehnologiei cer noi specializări şi noi competenţe profesionale. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care au fost înfiinţate institute private de training. Cu ajutorul unor formatori profesionişti şi al unor specialişti în cele mai diverse domenii, de la IT, până la comunicare sau actorie, aceste institute încearcă să răspundă tuturor nevoilor de pe piaţa muncii. Care sunt tendinţele pe piaţa de training din România.
    • Cultura respectului, zdrobită în perioada comunistă



      Respectul înseamnă prețuirea pe care o acordăm cuiva sau nouă înșine, crede Ioana Filipescu, Managing Director al firmei de consultanță în sectorul M&A Filipescu Visa Financial Advisors, valoare despre care spune că a cam dispărut din lumea noastră. Iar la această dispariție a „ajutat” mult și sistemul comunist.
    • Ce faci când firma în care lucrezi are tehnologie „din epoca de piatră”



      V-ați fi închipuit vreodată că cea mai puternică administrație din lume este încă prizoniera unui sistem de gândire învechit? Nu e nicio glumă. Casa Albă a folosit dischetele de calculator pentru a transmite informații, mulţi ani după dispariţia acestora de pe piaţă. Da, vorbim despre acele dischete de acum 10, 15 ani. Chiar dacă la voi în companie lucrurile nu sunt chiar la acel nivel de tehnologie, dar simți că sistemul este învechit și trebuie reformat ar fi bine să te uiți pe sfaturile de mai jos. 
    • Tinerii europeni folosesc cunoștințele STEM pentru a rezolva probleme reale ale lumii

      A șasea ediție Sci-tech Challenge inspiră următoarea generație de lideri în Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică (STEM). Încurajarea tinerilor europeni către cariere în domeniile STEM este esențială pentru a asigura formarea de experți calificați și pregătiți pentru profesiile high-tech de care este nevoie pentru a rezolva provocările energetice ale viitorului.
    • De ce succesul poate DĂUNA grav carierei tale



      Indiferent de postura în care te afli, dacă lucrezi la o multinațională sau ai un business al tău, toate carierele sunt presărate de tot felul de pericole. Unul dintre ele este chiar succesul. Pare neverosimil însă succesul în cariera este unul dintre motivele de stagnare ale drumului tău... către succes. De ce apare acest fenomen, dar și cum putem evita aceste derapaje vă răspundem mai jos.
    • Noua generație de femei are puterea să se dezbrace de frici




      Egalitatea de gen este o problemă care, iată, suscită în ultimii 25 de ani discuţii controversate în România. Există cu adevărat, care sunt formele-standard de discriminare, dar şi cele mai subtile, ce avem de făcut, practic, pentru o convieţuire mai bună în societate? Acestor întrebări le-am căutat răspunsul împreună cu Mihaela Miroiu, autoritatea prin excelenţă în materie de egalitate de gen.
    • România prezbită prin ochii primului oculoplastician din țară




      Medicii nu sunt nici sfinți, nici dumnezei, nici îngeri. Sunt oameni obișnuiți și nu pot fi separați de societatea în care trăiesc. Cu toate astea, de fiecare dată când ne regăsim în fața unui medic, ne așteptăm să facă minuni. Indiferent de situație, indiferent de context, vrem să ne facă la fel cum eram. Nu vrem perfecțiune, ci mult mai mult de-atât... 
    • Oportunități de carieră și dezvoltare profesională pentru 250 de tineri

      Top Talents România a ajuns anul acesta la cea de-a 8-a ediție. Evenimentul are loc anual și își propune să identifice și să încurajeze cei mai buni 250 de tineri, oferindu-le oportunități de carieră și dezvoltare profesională. Proiectul se adresează studenților în ani terminali de facultate, masteranzilor, doctoranzilor și proaspăt absolvenților. Participarea este gratuită în baza înscrierii pe site-ul www.hipo.ro până pe 29 aprilie.
    • Cum să-ți critici șeful fără să fii concediat




      De câte ori te-a tentat să-ți critici șeful? De câte ori ai făcut-o și apoi te-ai întrebat ca te-ar putea concedia dintr-un motiv sau altul? Aceste impulsuri sunt aproape la fel de naturale ca pauza de masa sau petrecerea de Crăciun a firmei. Oricare dintre noi, într-un moment sau altul, am avut acest imbold. Unii i-au dat curs, alții, mai precauți, și-au cenzurat impulsurile 
    • De ce nu atragi cei mai buni angajați. O problemă pe termen lung cu soluții imediate



      Ți-ai îndeplinit visul. Ai lăsat jobul de o viață pentru o carieră antreprenorială. Știai că sunt riscuri, dar erai pregătit să ți le asumi. Ai găsit nișa, ai stabilit prioritățile. Birourile sunt pregătite. Totul pare că merge bine, dar ai o mică problemă care se poate dovedi fatală pe termen lung. Se pare că nu ești interesant pentru oamenii pregătiți de pe piață. 
    • Profesionistă, perseverentă, femeie, mamă




      Alina Dumitraşcu a absolvit Facultatea de Drept, după care s-a specializat în domeniu prin studii postuniversitare de masterat, doctorat şi MBA. De cinci ani este Director Juridic al Enel Distribuţie Muntenia/ Banat/ Dobrogea. Totul a început însă în copilărie, atunci când a primit Codul Penal adnotat.

Recomandările editorilor