Skip to main content

dobre marius

    • De la publicitate la premiul Gopo este doar un pas

      Când taxiul ajunge la scară, Monica Lăzurean-Gorgan îşi prinde părul şi îşi mai dă cu puţin machiaj. E îmbrăcată cu o rochie neagră, aleasă în grabă, care i s-a părut mai potrivită decât primele trei pe care le-a probat înainte. În câteva minute trebuie să ajungă la festivitatea de decernare a premiilor Gopo, la Opera Naţională Bucureşti, şi e deja în întârziere. Este invitată la gală pentru filmul «Chefu’», un scurtmetraj regizat de Adrian Sitaru, al cărui producător este.

    • Oportunităţi de carieră pentru studenţii şi absolvenţii români cu experienţă internaţională

      Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) lansează două proiecte dedicate studenților și absolvenților români cu experiență academică internațională: programul de stagii de practică în instituții publice „SMART Internships” și evenimentul de cariere „Hai Acasă!”. Ambele au ca numitor comun facilitarea interacțiunii tinerilor care studiază sau care au studiat peste hotare cu mediul public și cel privat din România.

    • Educaţia se transformă, fie că suntem sau nu pregătiţi

      Mai găsim inovaţie, bun simţ şi motivaţie când vine vorba de educaţie? Ei  bine, da, oamenii pasionaţi ce lucrează în acest domeniu, care au încredere în puterea educaţiei şi o practică în mai mare sau mai mica măsură în viaţa de zi cu zi, care duc mai departe ideile de bine şi le pun în aplicare, au fost prezenţi la evenimentul TEDxCaleaVictorieiED. Evenimentul s-a desfaşurat la Bucureşti, la Teatrul Odeon, marţi 28 mai şi a reunit gânditori și practicieni din domeniul educației din România care au susţinut discursuri motivaționale şi au oferit exemple de bună practică, inovaţie, depăşirea unor bariere.

    • Disciplina firului roșu

      De când ne știu – pe mine ca individ și pe noi ca societate – regulile au fost o problemă pentru noi. Ne simțim încorsetați permanent. „Creativitatea” noastră nativ-tradițională „suferă” permanent de tot ceea ce înseamnă norme/reguli/standarde etc. Nu putem accepta ceva fără a adapta. Nu putem aplica eficient fără un twist autohton. Un „La noi (în viața reală) e altfel” și avem liber la „îndoit” reguli și la personalizări miriapodice.

    • INVITAȚIE LA INOVAȚIE. În luna mai… comunicăm!

      Noi tehnologii de comunicare, Smart Advertising, Social Media... totul se schimbă în ritm alert! Și suntem din ce în ce mai curioși cum să ținem pasul... Joi, 30 mai 2013, ora 18:45, restaurant Bellagio Villa (Str Vrejului nr 21, sector 3 – metrou Mihai Bravu) găzduiește evenimentul de lansare al revistei CARIERE de mai.

    • 10 sfaturi pe care le-am da unor tineri de-abia ieșiți din facultate

      „Meseria asta nu-mi oferă prea multe variante“, mi-a spus un art director la o firmă de publicitate. Am vorbit despre presa, un domeniu foarte afectat de evenimentele financiare din 2008, dar şi despre sectorul de comunicare, de care se plângea el, deşi din motive legate mai degrabă de creativitate. Apoi mi-a spus că i-ar plăcea să-şi deschidă o spălătorie auto, dar că nu poate momentan, iar eu mi-am dat neavizat cu părerea, spunându-i că poate e o afacere bună, căci sunt foarte multe maşini în Bucureşti şi oamenii preferă să le păstreze curate. Întrebarea la care mă gândesc este cât de flexibili putem fi şi cât de repede ne putem adapta la nevoile pieţei? Cât de repede ne putem apuca pur şi simplu de altceva şi în ce condiţii? Şi cum ar fi fost dacă am fi primit alte sfaturi după ce am terminat facultatea? Sau pur şi simplu nişte sfaturi pe care să le şi folosim, pentru că, spre deosebire de studenţii care fac şcoală prin alte ţări, studenţii români nu primesc prea multe informaţii în afara programei.

    • E ora 7. Ești pregătit să pleci de la serviciu?

      Într-o zi, un expert în time management a venit în fața unui grup de studenți pentru a le vorbi despre cum să îți planifici timpul, astfel încât să reușești să le faci pe toate. Pentru a-și demonstra punctul de vedere, acesta a luat un borcan și a pus în el pietre mari până l-a umplut. Apoi i-a întrebat pe studenți: ”Este borcanul plin?”. Studenți s-au grăbit să răspund afirmativ. Apoi, el a mai scos de sub catedră încă un vas cu pietricele și le-a pus în borcan și acestea și-au făcut cu ușurință loc în spațiile rămase libere.

    • Crezi în tine sau ești ocupat să te plângi?

      În conversațiile de executive coaching, față în față sau la telefon, de multe ori surprind anumite teme sau idei care se repetă, sunt ca un laitmotiv și, de cele mai multe ori, managerul cu care lucrez este departe de a fi conștient de acest obicei recurent. Mai devreme sau mai târziu acestea devin parte integrantă din brandul lor de lider și au, inevitabil, un impact mai mult sau mai puțin bun asupra celorlalți.

    • Evenimente corporate în grădina La Seratta

      A venit vara, sezonul perfect pentru evenimente corporate. Conferințe, lansări de produse, prezentări de modă, seri de socializare – toate evenimentele își găsesc decorul potrivit la restaurantul La Seratta. În exterior pot fi amenajate zone diferite, de lounge, terasă sau barbeque, atât pentru evenimente restrânse, cât și pentru cele care numără 150-200 de invitați. Întreg spațiul poate fi personalizat până
      în cel mai mic detaliu.

    • Cursuri de calificare gratuite în CRIP Ciolpani

      În perioada aprilie-mai 2013, Centrul de Reabilitare și Integrare Profesională - CRIP Ciolpani a deschis două cursuri de calificare pentru beneficiarii proiectului-strategic ”INSERT: Construirea unei rețele de reabilitare și integrare profesională pentru persoanele cu dizabilități din România, în vederea îmbunătățirii accesului acestora pe piața muncii”. Proiectul este implementat de Asociația Handicapaților Somatici din România și se adresează tuturor persoanelor cu dizabilităţi şi celor care suferă de boli care le influenţează viaţa profesională şi socială.

    • Atmosfera de lucru, mai importantă decât banii pentru cei care își caută un job

      În perioada 17 - 18 mai s-a desfășurat  târgul de carieră eJobs EXPO pe parcursul căruia eJobs România, în parteneriat cu IRES - Institutul Român pentru Evaluare şi Statistică, a efectuat o anchetă în rândul participanţilor. Datele statistice, corelate cu informaţiile deținute de eJobs.ro, relevă informaţii interesante despre profilul candidaţilor aflaţi în cautarea unui loc de muncă, dar și despre așteptările pe care aceștia le au de la noul job.

    • Generația Y, prima din istorie care poate să facă ceea ce îi place

      Miercuri, 22 mai, a avut loc cea de-a șasea ediție a conferinței HART HR Strategic, ce a avut ca temă: „CEOs and organizational culture: what makes it or breaks it?”. Evenimentul, care a reunite aproximativ 150 de persoane, directori generali, directori de resurse umane etc., a dezbătut modul în care poate fi accelerată performanța și succesul, care sunt așteptările generației Y, dar și leadership-ul toxic.

    • Monica Ene-Pietroșanu, Intel Software: Continuăm investiția în open source, dar vrem să aducem și proiecte pe Windows

      La mai bine de doi ani de la deschiderea centrului Intel de cercetare și dezvoltare software din București, managementul se mândrește cu o echipă solidă, matură, cu un portofoliu bogat de proiecte și rezultate despre care beneficiarii – celelate echipe ale Intel – spun că nu sunt doar ceea ce au cerut cerut, ci ceea ce au nevoie.

    • Vrei să angajezi un intern pe perioada vacanţei de vară ? Află ce trebuie să faci înainte de a-l angaja

      ©  2013 Harvard Business School Publishing Corp.

      O directoare de marketing a unui startup din industria tehnologiei mi-a spus recent că a văzut-o într-o zi pe şefa ei – care deţine funcţia de CEO al companiei – cum concepea în grabă mare fişele postului pentru vreo 5-6 interni pe care urma să îi angajeze pe perioada verii. Plănuia “să aducă la bord” o mică armată de tineri care să o ajute să-şi accelereze business-ul la viteza maximă în această vară. În timp ce directoarea de marketing se uita amuzată la CEO, a fost întrebată: “ştii că trebuie să-i conduci pe toţi internii aceia, nu?”

Recomandările editorilor