Românii vor un stat digital eficient, care să reducă birocrația și să accelereze modernizarea administrației publice. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Edge Institute în colaborare cu AtlasIntel și prezentat la Summitul pentru Guvernanță Digitală 2025, desfășurat la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Majoritatea românilor utilizează servicii publice online

Potrivit datelor, 76,4% dintre români au folosit în ultimele 12 luni servicii electronice ale instituțiilor publice, ceea ce le permite să evalueze direct eficiența digitalizării statului și să identifice principalele neajunsuri.

Pentru cetățeni, digitalizarea înseamnă reducerea drumurilor la ghișee și simplificarea procedurilor administrative. Printre principalele așteptări se numără:

  • Posibilitatea să depună cereri integral online – 68,7%

  • Circulația automată a documentelor între instituții – 61,4%

  • Interoperabilitatea bazelor de date, elimină necesitatea adeverințelor – 57,1%

Românii asociază digitalizarea și cu soluții practice, precum semnătura electronică pentru cetățeni și firme (43%), site-uri moderne pentru ministere (36,2%) și, într-o măsură mai mică, prezența instituțiilor pe rețelele sociale (17,2%).

Percepția asupra digitalizării și ritmul implementării

Studiul arată o percepție critică cu privire la digitalizarea instituțiilor publice: 65% dintre respondenți consideră că acestea sunt slab digitalizate, în timp ce domenii precum calitatea internetului sau digitalizarea firmelor private primesc evaluări mult mai bune.

Printre beneficiile digitalizării, românii menționează reducerea birocrației (65,3%), economisirea timpului (50,5%) și accesul mai rapid la servicii și informații (48,7%). În același timp, sunt percepute și riscuri: impact asupra persoanelor vulnerabile (29,2%), riscul pierderii locurilor de muncă (28,3%) și dependența crescută de tehnologie (28,1%).

Un semnal clar de nemulțumire se referă la ritmul implementării: 84% dintre români consideră că digitalizarea statului este lentă sau foarte lentă, iar aproape trei sferturi (75,8%) consideră că România are nevoie de schimbări majore pentru modernizarea administrației.

Corupția și încrederea în instituții

Corupția rămâne principala preocupare a cetățenilor (77%), înaintea problemelor din educație, sănătate, creșterea prețurilor sau contextul internațional. Nivelul de încredere în instituții este redus: Parlament – 53% fără încredere, Guvern – 45%, Președinție – 51%. În schimb, primăriile se detașează ușor, cu 39% neîncredere și 24% încredere.

Românii consideră că responsabilitatea digitalizării revine în principal Guvernului și Prim-ministrului (75,5%), urmate de Parlament (41,1%), iar Președinția și sectorul privat au un rol secundar.

Digitalizarea, mai mult decât tehnologie

Prezentarea studiului a fost realizată de Robert Berza, Director Executiv Edge Institute, împreună cu sociologul Barbu Mateescu și jurnalistul Mihnea Măruță. Concluzia principală: românii înțeleg digitalizarea nu doar ca pe un proces tehnologic, ci ca un instrument pentru funcționarea eficientă, transparentă și corectă a statului. Robert Berza subliniază:

Datele ne arată că așteptările sunt clare: românii vor servicii publice eficiente, fără birocrație inutilă, și un stat care respectă timpul oamenilor. Digitalizarea este doar instrumentul — miza reală este încrederea”.

Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ de 2.240 de adulți din România, cu recrutare digitală aleatorie (Atlas RDR), între 12 și 19 noiembrie 2025.