Citi o numește pe Alexandra Oniceanu-Becuț în funcția de director de comunicare pentru regiunea Europei Centrale și de Est. Cu peste 15 ani de experiență în comunicare corporativă, Alexandra Oniceanu-Becuț va coordona activitățile de relații publice, comunicare internă precum și proiectele de resonsabilitate socială, ea este responsabilă de protejarea și consolidarea reputației băncii în cele cinci țări în care banca este prezentă în regiune: Bulgaria, Cehia, Ungaria, România și Slovacia.
Alexandra Oniceanu-Becuț se va alătura echipei de leadership a Europei Centrale și de Est și va conduce echipa de comunicare din CEE, desfășurându-și activitatea din biroul băncii de la București. De asemenea, ea va colabora îndeaproape cu echipele de comunicare globale și locale, ca să elaboreze și să implementeze stategia de comunicare a băncii, în sprijinul obiectivelor de business.
A revenit în echipa Citi ca director de comunicare pentru Citibank România în 2015 de la Vodafone, unde a construit și a coordonat activitățile de comunicare pentru centrul global de servicii al operatorului de telecom, în sprijinul operațiunilor grupului de pe mai multe piețe din Europa.
Anterior, timp de aproape șase ani, Alexandra Oniceanu-Becuț a făcut parte din echipa de comunicare a Citi România, a contribuit la implementarea strategiei de comunicare prin gestionarea relațiilor cu presa, comunicare internă și CSR - inclusiv managementul relației cu organizațiile neguvernamentale și coordonarea evenimentelor de voluntariat.
Citi activează în peste 180 de țări și jurisdicții
În România, Citi este prezentă din anul 1996 și este un partener bancar de încredere pentru companii locale mari și mijlocii, corporații multinaționale și instituții financiare.