În vara anului 2000, Jose Mourinho părăsea în grabă Catalunya, după patru ani petrecuți în staff-ul lui FC Barcelona. Era puternic afectat că, după ce își demonstrase abilitățile la clubul catalan, președintele echipei, Josep Lluis Nunez, încă îl numea „Translatorul”, poreclă preluată inclusiv de presa catalană.
Jose a condus mai bine de o mie de kilometri, de la Sitges până acasă, în Portugalia, la Setubal. Lucrase cinci ani cu Sir Bobby Robson și trei cu Louis Van Gaal, doi dintre cei mai respectați antrenori de fotbal ai planetei. Așa că ambițiosul lusitan, pe atunci în vârstă de 37 de ani, avea în minte un singur lucru: să devină el liderul.
A VISAT SĂ AJUNGĂ UN MARE FOTBALIST, DAR S-A RETRAS LA DOAR 24 DE ANI
Mourinho, ultimul din dreapta jos. Fotografie via ultimadivisao.com
Copilăria lui Mourinho s-a consumat în jurul fotbalului. Mama sa a fost profesoară, iar tatăl, Felix, fotbalist profesionist cu o carieră apreciată în Portugalia. Din 1955 până în 1974, când s-a retras din activitate și a devenit antrenor, Felix a apărat poarta a doar două echipe, Vitoria Setubal și Belenenses.
Micuțul Jose, care adesea îl urmărea pe tatăl său din tribune, a prins repede gustul jocului. Ambițios și motivat din fire, puștiul a început să viseze că într-o bună zi va ajunge un mare fotbalist. A făcut junioratul la Belenenses, după care, în 1980, a semnat un contract profesionist cu Rio Ave, echipă la care tatăl său era antrenor principal. Însă visele lui aveau să fie spulberate destul de repede. În doi ani petrecuți la clubul din Vila do Conde, mijlocașul central Jose Mourinho a evoluat doar în 16 meciuri.
Pe deasupra, în acea perioadă a trăit una dintre cele mai mari umilințe din viața sa. În 1982, unul dintre titularii lui Rio Ave s-a accidentat la încălzirea dinaintea unui meci cu Sporting Lisabona, iar tatăl său i-a spus lui Jose să se dezechipeze, pentru că va intra pe teren din primul minut. Doar că președintele clubului Rio Ave, Jose Maria Pinho, a izbucnit nervos când a aflat că tânărul Mourinho ar urma să fie titular. I-a dat un ultimatum lui Felix: dacă nu-și schimbă decizia, atât el cât și fiul său vor fi concediați. Așa că „Ze”, așa cum îl strigau colegii, avea să trăiască acel meci, pierdut cu 1-7 de echipa sa, din tribună.
După acest episod neplăcut, a mai jucat un sezon la Belenenses și încă patru ani la Sesimbra și Comercio e Industria, două echipe din ligile inferioare din Portugalia. A înțeles că nu are cum să devină un fotbalist de top, pentru că îi lipseau viteza și forța necesare performanței, așa că și-a încheiat cariera de jucător profesionist la numai 24 de ani. Dar n-a renunțat niciun moment la fotbal: s-a decis să studieze și să revoluționeze jocul cu balonul rotund din postura de antrenor.
ÎNCEPUTURILE: TRANSLATOR ȘI SECUND AL LUI BOBBY ROBSON
Jose Mourinho, alături de mentorul său, Sir Bobby Robson. Fotografie via Daily Mail
După eșecul ca fotbalist, mama sa l-a înscris la o școală de business din Portugalia, numai că Jose a renunțat după doar o zi. Voia să studieze sportul ca știință, așa că a urmat cursurile de la Institutul Superior de Educație Fizică, din Lisabona. A obținut diploma de absolvire, iar până la începutul anilor ‘90, a avut mai multe joburi ca profesor de educație fizică. Apoi, s-a întors în orașul natal, la Setubal, unde a antrenat o grupă de juniori a echipei Vitoria.
Metodele sale progresiste de pregătire, care îmbinau perfect tehnicile motivaționale și psihologice cu teoria fotbalistică, au fost curând remarcate de Manuel Fernandes, antrenorul principal al Vitoriei Setubal. Acesta l-a luat secund pe Jose, atât la clubul din Setubal cât și la Estrella Amadora, un an mai târziu.
A mai lucrat ca scout la Ovarense, unde și-a folosit calitățile de fin observator al jocului de fotbal, înainte să se ivească șansa carierei sale. În 1992, Sporting Lisabona tocmai îl angajase pe Sir Bobby Robson ca antrenor principal și căuta pe cineva care să cunoască la perfecție limba engleză și să-l ajute pe britanic în capitala Portugaliei. Mourinho a primit jobul, în timp ce Manuel Jose, omul care îi oferise încredere în ultimii ani, a devenit asistentul lui Robson.
width="560">
„Jose era un tânăr prezentabil, cu un puternic background în fotbal. Cât am lucrat împreună, mi-a acoperit spatele și a avut grijă de mine, în timp ce a construit relații bune cu jucătorii. Când aveam nevoie de ajutorul lui, el era acolo”, povestea Bobby Robson despre colaborarea sa cu Mourinho.
Englezul a observat că Jose are potențialul să fie mai mult decât un translator, așa că i-a delegat tot mai multe sarcini fotbalistice. Pentru început, l-a trimis pe portughez să studieze jocul viitoarelor adversare ale lui Sporting. „Se întorcea cu dosare care erau excelent făcute”, își amintea britanicul în 2005.
Robson a fost demis de la clubul din Lisabona în decembrie 1993, dar o lună mai târziu, în ianuarie 2004, a primit un job nou în Portugalia, la FC Porto. De această dată, l-a luat pe Mourinho să-i fie antrenor secund. Cu timpul, relația dintre cei doi a devenit tot mai strânsă, până în punctul în care Robson se sfătuia mereu cu Jose în privința tacticilor de joc abordate. În doi ani la Porto, tandemul Robson-Mourinho s-a dovedit de succes. FC Porto a câștigat de două ori campionatul Portugaliei și a ajuns până în semifinalele Ligii Campionilor Europeni. În 1996, Robson a primit oferta de a antrena Barcelona, iar Mourinho l-a urmat pe englez în Spania.
PERIOADA BARCELONA
Mourinho alături de Louis Van Gaal, la un antrenament al Barcelonei. Fotografie via Twitter
Pe „Nou Camp”, Mourinho a devenit rapid una dintre figurile importante ale clubului. Stilul său jovial și carismatic, apropiat de jucători și de jurnaliști, l-au transformat într-un personaj apreciat de toată lumea în Catalunya. În primul an la Barcelona, portughezul a avut un rol hotărâtor în rezultatele bune ale echipei: a fost și translator, și scouter, și antrenor secund, iar echipa blau-grana a cucerit Cupa Spaniei și Cupa Cupelor. Nu și campionatul Spaniei, pierdut la limită în fața celor de la Real Madrid, eșec care a dus la demiterea lui Bobby Robson.
De data aceasta, Mourinho nu l-a mai urmat pe englez, plecat în Olanda, la PSV Eindhoven. Portughezul a continuat ca secund la Barcelona, însă el și Robson au rămas buni prieteni până la moartea englezului, în 2009. „Îi datorez enorm lui Robson. Când a venit în Portugalia, eram un nimeni în fotbal. M-a ajutat să lucrez la două mari cluburi din țara mea și la unul dintre cele mai importante din lume. Suntem diferiți, dar de la el am înțeles ce înseamnă un antrenor de top”, spunea Jose Mourinho despre mentorul său.
După plecarea lui Robson, Mourinho a petrecut încă trei ani la Barcelona, alături de olandezul Louis Van Gaal. În această perioadă, lusitanul a căpătat tot mai multă putere. Călătorea mult ca să studieze adversarii Barcelonei, iar unele meciuri le urmărea din tribună. La pauză îi raporta lui Van Gaal ce vedea, pentru a-i oferi olandezului o altă perspectivă.
„Când am venit la Barcelona, am descoperit un tânăr arogant, care nu respecta autoritatea, dar mi-a plăcut asta la el. Nu era slugarnic, ci obișnuia să mă contrazică dacă greșeam. Voiam să aflu ce are de zis și curând am ajuns să-l ascult mai mult decât pe ceilalți asistenți ai mei. Era strălucit, ambițios și o personalitate puternică. Știam că o să devină un antrenor bun, dar n-am realizat că va ajunge unul de clasă”, rememora Louis Van Gaal colaborarea cu Jose.
Portughezul a continuat să acumuleze experiență și să-și dezvolte abilitățile de lider. N-a durat mult până când Van Gaal i-a dat pe mână echipa a doua a Barcelonei și, pentru unele meciuri sau trofee amicale, chiar pe prima. Dar Mourinho era sătul de rolul de asistent. Voia să conducă el, să-și folosească toate cunoștințele dobândite de-a lungul anilor ca „secund”, așa că în vara lui 2000, și pentru c-a simțit că nu e apreciat de președintele clubului din Barcelona, a părăsit Spania. „Jucătorii i-au dus dorul”, afirma Reiziger, fostul fotbalist al Barcelonei, după plecarea lui Jose.
„THE SPECIAL ONE”
Mourinho, câștigător al Cupei Campionilor Europeni în 2004, cu Porto. Fotografie via portugoal.net
A petrecut vara anului 2000 acasă, în Portugalia, dar nu și-a găsit un job de antrenor principal, așa cum spera. A acceptat, în cele din urmă, postul de secund la Benfica Lisabona, deși Bobby Robson îl chemase alături de el la Newcastle United. „Bobby știa că n-o să accept oferta lui, pentru că-mi cunoștea prea bine ambițiile. Ca să mă convingă, mi-a spus că va fi doar pentru un an sau doi, iar apoi eu voi deveni antrenor principal, în timp ce el va fi conducătorul clubului. Însă am lucrat cu el atâția ani și-l știam foarte bine. E de neconceput să mi-l imaginez conducător, urmărind meciurile din tribună”, povestea Mourinho în 2004.
Șansa avea să-i surâdă portughezului. În septembrie 2000, Juup Heynckes, antrenorul Benficăi, a părăsit clubul, iar Jose Mourinho a preluat postul de principal pe banca „vulturilor”. A fost o experiență mai degrabă nereușită, pentru că în ianuarie, după doar 11 meciuri ca antrenor principal, s-a certat cu președintele clubului și a părăsit capitala Portugaliei.
Și-a găsit un nou angajament în iulie, la Uniao Leiria, unde a transformat rapid o echipă de mijlocul clasamentului într-una capabilă să se lupte pentru primele locuri în liga portugheză. În iarna următoare, i s-a ivit o șansă de nerefuzat: să antreneze pe FC Porto. I-a preluat pe „dragoni” când se aflau abia pe locul cinci în campionat și i-a dus pe trei până la finalul sezonului.
De atunci, fotbalul mondial l-a descoperit pe cel supranumit „The Special One”. La conducerea clubului „alb-albastru”, tenacele și reacționarul Mourinho și-a demonstrat calitățile incontestabile de lider și a câștigat tot ce se putea, atât pe plan național cât și european. Două campionate ale Portugaliei, Cupa, Supercupa, dar și cupa UEFA, în 2003. În plus, a răsturnat toate calculele în sezonul 2003-2004, când a cucerit Liga Campionilor Europeni cu „dragonii”.
width="560">
